Connect with us

EVENIMENT

Săptămâna viitoare încep primele plăți pentru câștigătorii Start-Up Nation 2018

Publicat

start-up

Ministerul pentru Mediul de Afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat va începe săptămâna viitoare primele deconturi pentru câştigătorii Start-Up Nation 2018, a declarat ministrul de resort, Radu Oprea.

"Săptămâna viitoare încep primele plăţi, deja s-au deschis liniile de finanţare, au primit bani agenţiile regionale. Cred ca sunt peste 200 de cereri de decont depuse. Avem banii pentru ele", a spus ministrul.

Referitor la ediţia pentru anul următor, conform programului propus, în septembrie şi octombrie vor fi dezbateri privind noile proceduri şi publicarea lor.

"Apoi dăm drumul la program. Obligatoriu avem nevoie de rectificarea bugetară să putem porni efectiv programul, să avem credite de angajament. În funcţie de acest moment ştim când va începe programul. Intenţia mea este să fie pe modelul de anul trecut, să terminăm Start-Up Nation 2018, să dăm drumul la 2019", a continuat Oprea.

Potrivit acestuia, ministerul va ţine cont de toate opiniile primite de la antreprenori pe Facebook.

"Am primit pe Facebook şi critici, şi propuneri, ţinem cont de toate, le adunăm, le punem într-un material, le discutăm şi apoi decidem cum arată 2019 ca şi program", a mai spus oficialul guvernamental.

Ministrul a vizitat, la finele acestei săptămâni, câteva firme de succes dezvoltate prin programul Start-Up Nation în judeţul Prahova.

Aplicaţia pentru înscrierea în programul Start-Up Nation 2018 a fost deschisă pe 27 decembrie 2018.

Statul îşi propune să finanţeze 10.000 de firme prin acest program. Alocaţia financiară nerambursabilă, de maximum 200.000 lei/beneficiar, poate reprezenta 100% din valoarea cheltuielilor eligibile (inclusiv TVA pentru societăţile neplătitoare) aferente proiectului.

Pot beneficia de prevederile Programului Start-Up Nation 2018 societăţile înfiinţate după data de 30 ianuarie 2017, care activează în domeniul producţiei, industriilor creative, serviciilor şi comerţului.

Pentru a participa la program, societăţile trebuie să creeze cel puţin un loc de muncă având normă întreagă pe perioadă nedeterminată şi să menţină locul de muncă ocupat cel puţin doi ani după finalizarea implementării proiectului. AGERPRES

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *





Urmăriți Romania24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul:


EVENIMENT

Atacurile câinilor fără stăpân continuă la Beliș. Primar: Câinii nu au fost așa de periculoși până acum

Publicat

1769418312 caine agresiv scaled e1768984847258.jpg






Un nou caz de mușcătură produsă de un câine fără stăpân a fost semnalat în comuna Beliș, la câteva zile după un incident grav petrecut în aceeași zonă. Deși primarul susține că animalele nu sunt periculoase, localnicii afirmă că instituțiile au intervenit doar parțial, iar teama persistă în comunitate.

Primul incident a avut loc miercuri, 21 ianuarie, aproape de centrul comunei, în zona Pensiunii Ana...

Citește mai mult pe Cluj24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

Exponatul lunii la muzeul ”Ioan Raica” din Sebeş: Turnul studentului, pictură, realizată în anul 1974 de Iosif Vasile Gaidoş

Publicat

exponatul lunii la muzeul ”ioan raica” din sebeş: turnul studentului,

Exponatul lunii ianuarie 2026 la Muzeul Municipal „Ioan Raica” Sebeș a fost desemnată pictura Turnul Studentului, realizată de artistul plastic Iosif Vasile Gaidoș. Executată în tehnica uleiului pe carton, cu dimensiunile de 49 × 70 cm, lucrarea, semnată și datată în stânga jos „I. V. Gaidoș, 1974”, a fost donată muzeului sebeșean chiar în anul realizării sale.

În prim-planul lucrării este redat un fragment de curtină din piatră, care traversează orizontal întreaga...

Citește mai mult pe Alba24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

Bărbat din Ocna Mureș, trimis în judecată pentru viol. A abuzat-o de cel puțin 120 de ori, timp de patru ani, pe fiica concubinei

Publicat

bărbat din alba, trimis în judecată după ce a furat

Stelian R., un bărbat din Ocna Mureș, a fost recent trimis în judecată pentru viol. Victimă a bărbatului este chiar fiica minoră a fostei sale concubine. În data de 22 ianuarie 2026, magistrații Judecătoriei Aiud au dat undă verde în dosar. 

Mai exact, dosarul a trecut de stadiul de măsuri și excepții de cameră preliminară. Bărbatul se află în arest preventiv încă de la momentul aflării ororilor comise de acesta. 

Potrivit procurorilor Parchetului de pe lângă...

Citește mai mult pe Alba24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

26 ianuarie - ziua lui Ceaușescu. Vizitele dictatorului în județul Alba, de la „normalitate” la cultul personalității

Publicat

26 ianuarie ziua lui ceaușescu. vizitele dictatorului în județul

În 26 ianuarie se împlinesc 108 ani de la nașterea lui Nicolae Ceaușescu, dictatorul comunist care a condus România timp de aproape un sfert de secol.

Născut în 1918, la Scornicești, județul Olt, Ceaușescu a vizitat județul Alba de nu mai puțin de 11 ori, într-un arc de timp care spune, poate mai clar decât orice discurs, povestea transformării sale: de la lider politic relativ sobru, la „Geniul Carpaților” înconjurat de fast, lozinci și obediență.

Primele sale vizite au...

Citește mai mult pe Alba24.ro

Citește mai departe