EVENIMENT
Şapte persoane din județul Bistrița-Năsăud, cercetate penal pentru indemnizaţii de sprijin în pandemie obţinute ilegal

Şapte persoane din judeţul Bistriţa-Năsăud sunt cercetate penal pentru că ar fi obţinut în mod ilegal indemnizaţii de sprijin în pandemie, potrivit buletinului de presă remis miercuri de Inspectoratul de Poliţie Judeţean.
Este vorba despre o femeie de 37 de ani din oraşul Năsăud şi de şase bărbaţi cu vârste cuprinse între 26 şi 39 de ani din municipiul Bistriţa, care au solicitat acordarea indemnizaţiei de sprijin, ca urmare a întreruperii activităţii, determinată de starea de urgenţă şi de starea de alertă instituite pe teritoriul României.
„Cele 7 persoane ar fi declarat în mod fals că au obţinut anterior stării de urgenţă şi alertă venituri exclusiv din drepturi de autor şi drepturi conexe, declaraţii care ar conţine date necorespunzătoare cu adevărul, existând indicii cu privire la faptul că ar fi obţinut şi alte categorii de venituri. Aceste persoane ar fi beneficiat până în prezent de indemnizaţii de sprijin, cu o valoare cuprinsă între 2.000 şi 4.000 de lei lunar”, se menţionează în comunicat.
Poliţiştii au demarat cercetări cu privire la săvârşirea infracţiunilor de înşelăciune şi fals în declaraţii.
AGERPRES
EVENIMENT
Achiziții la suprapreț găsite de Curtea de Conturi la Spitalul de Boli Infecțioase Cluj. Manager: Vom recupera cei 60.000 de lei

Curtea de Conturi a descoperit mai multe nereguli în urma unui control efectuat la Spitalul de Boli Infecțioase Cluj, unitate aflată în subordinea Consiliului Județean Cluj.
Auditorii au constatat că, în perioada 2023–2024, spitalul nu a respectat prevederile legale privind achizițiile publice, efectuând plăți pentru produse cumpărate direct, la prețuri semnificativ mai mari decât cele stabilite prin…
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
FOTO: Sărbătoarea Sfinților Mărturisitori Transilvăneni, la Catedrala Încoronării din Alba Iulia. Au participat mii de credincioși

Arhiepiscopul orodox Irineu a oficiat marți Liturghia Sfântului Ioan Gură de Aur și a rostit cuvântul de învățătură, la Catedrala Încoronării din Alba Iulia, cu prilejul prăznuirii Sfinților Cuvioși Mărturisitori Visarion și Sofronie, a Sfântului Mucenic Oprea și a Sfinților Preoți Mărturisitori Ioan din Galeș și Moise Măcinic din Sibiel.
”Bucuria duhovnicească din acest an a fost sporită de prezența cinstitelor moaște ale Sfântului Cuvios Dometie cel Milostiv,…
Citește mai mult pe Alba24.ro


CFR Cluj se pregătește de o nouă schimbare majoră pe banca tehnică! După rezultatele neconvingătoare din ultimele etape, patronul Nelu Varga a decis să renunțe la serviciile italianului Andrea Mandorlini, iar locul acestuia urmează să fie luat de nimeni altul decât Dan Petrescu (57 de ani). „Bursucul” revine astfel în Gruia pentru al cincilea mandat la cârma echipei din Ardeal.
Revenire-surpriză după doar…
Citește mai mult pe Cluj24.ro