ACTUALITATE
Șapte spitale din țară au primit roboți de dezinfecție din partea Comisiei Europene
Șapte spitale din România au primit roboți, donați de Comisia Europeană, pentru a dezinfecta camerele pacienților, sprijinind, astfel, reducerea și stoparea răspândirii infecției cu coronavirus. Robotul poate fi folosit de la distanță, prin intermediul unei aplicații mobile.
Potrivit unui comunicat transmis luni de reprezentanța Comisiei Europene în România, spitale din București, Constanța și Oradea beneficiază de capacitatea acestor roboți de a dezinfecta o cameră de spital de mărime standard într-un timp foarte scurt, de aproximativ 15 minute.
Roboții utilizează lumina ultravioletă. O singură încărcare a unei unități permite dezinfectarea a peste 18 camere.
Robotul cu nr. 100, din cei 200 achiziționați de Comisia Europeană, este utilizat pentru dezinfecție la Spitalul Clinic de Urgență „Bagdasar-Arseni” din București.
Roboții de dezinfecție au ajuns sau vor ajunge în curând în 22 de alte state membre UE.
Obiectivul este de a asigura un mediu steril în spitale fără a expune personalul la riscuri nenecesare. Deoarece este vorba de un proces fizic și nu unul ce folosește dezinfectanți chimici, acesta este mult mai sigur pentru personalul spitalicesc, având în vedere că acesta nu mai trebuie astfel să mânuiască, transporte sau să depoziteze produse chimice toxice, periculoase sau corozive, potrivit sursei citate.
Personalul de curățenie poate opera robotul de la distanță, prin intermediul unei aplicații mobile, iar operațiunea poate fi inițiată din exteriorul camerei ce urmează a fi dezinfectată, astfel încât nici un lucrător din domeniul sanitar nu este prezent în timpul procesului.
Roboții sunt furnizați de compania daneză UVD Robots, care a câștigat o procedură de achiziții publice în regim de urgență. Ei fac parte din efortul Comisiei Europene de a pune la dispoziția statelor membre echipamente utile și necesare în gestionarea pandemiei.
12 milioane de euro sunt disponibile, în total, prin intermediul Instrumentului de sprijin de urgență, pentru achiziționarea a peste 200 de roboți.
Și alte spitale din România, care tratează pacienți cu COVID-19, care sunt interesate, pot să se înscrie pe site-ul https://ec.europa.eu/eusurvey/runner/disinfection_robots pentru a primi roboți de dezinfecție, stocul fiind limitat. MEDIAFAX
ACTUALITATE
Ziua Națională a Lecturii, sărbătorită la Școala Gimnazială Nr. 2 „Tudor Vladimirescu” Albești prin lectură, recomandări de carte și discuții despre puterea cititului
Elevii și cadrele didactice de la Școala Gimnazială Nr. 2 „Tudor Vladimirescu” din Albești au marcat astăzi, 15 februarie, Ziua Națională a Lecturii printr-o serie de activități dedicate cărții și formării gustului pentru citit.
Evenimentul a adus lectura în centrul atenției, reamintind rolul esențial pe care cititul îl are în dezvoltarea personală a copiilor și în parcursul lor școlar.
În sălile de clasă au avut loc momente de...
Citește mai mult pe Botosani24.ro
ACTUALITATE
„Ziua plăcintelor și a prăjiturilor” la Bașeu-Hudești: Masă pentru credincioși și ajutor pentru bătrânii singuri, după slujba de duminică
Comunitatea din Bașeu-Hudești a trăit duminică, 15 februarie 2026, un moment de credință, solidaritate și apropiere sufletească, în jurul unui eveniment devenit deja tradiție locală.
După Sfânta Liturghie oficiată la Parohia „Sfântul Mare Mucenic Pantelimon”, părintele Pușcașu Ioan, inițiatorul și organizatorul acțiunii, i-a adunat pe credincioși la „Ziua plăcintelor și a prăjiturilor”, manifestare dedicată Lăsatului secului de...
Citește mai mult pe Botosani24.ro
ACTUALITATE
Salvare emoționantă chiar și pentru pompieri la Costești: Cățel scos după o săptămână dintr-un cămin adânc de pompierii din Botoșani
Un cățel flămând, speriat și fără nicio șansă de a ieși singur a fost salvat de pompierii botoșăneni după ce a rămas blocat, timp de cel puțin o săptămână, într-un cămin de apă adânc de peste doi metri.
Întâmplarea s-a petrecut ieri, pe un câmp din localitatea Costești, acolo unde o tânără care mergea zilnic să-l hrănească l-a auzit plângând și a încercat, fără succes, să-l scoată singură la suprafață. Realizând că nu...
Citește mai mult pe Botosani24.ro
ACTUALITATE
Razie de amploare în Botoșani: Aproape 800 de persoane legitimate și amenzi de peste 126.000 de lei aplicate într-o singură noapte
Polițiștii botoșăneni au desfășurat, în noaptea de 14 spre 15 februarie 2026, o amplă acțiune de tip razie în municipiul Botoșani și în zonele arondate Secțiilor de Poliție Rurală nr. 1 Botoșani și nr. 3 Hlipiceni.
La acțiune au participat polițiști din cadrul Poliției Municipiului Botoșani, polițiști rutieri, efective ale subunităților de poliție, precum și jandarmi, scopul intervenției fiind prevenirea faptelor antisociale și...
Citește mai mult pe Botosani24.ro
