Connect with us

EVENIMENT

Șase migranţi au fost aduşi în România, prin transfer din Austria şi Germania

Publicat

aeroport henri coanda otopeni sursa politiadefrontiera
Arhivă foto

Şase bărbaţi au fost preluaţi de către poliţiştii de imigrări de pe Aeroportul Otopeni, fiind transferaţi din Austria şi Germania în baza Regulamentului Dublin.

Potrivit unui comunicat al Inspectoratului General pentru Imigrări transmis joi AGERPRES, cinci dintre străini au fost introduşi într-un centru de cazare de la Otopeni, urmând să fie îndepărtaţi de pe teritoriul ţării noastre, iar a şaselea a solicitat protecţia internaţională a statului român.

Cei şase, cu vârste cuprinse între 22 şi 47 de ani, provin din Bangladesh, Pakistan şi Turcia şi sunt bănuiţi de trecerea frauduloasă a frontierei de stat.

Șase migranţi au fost aduşi în România, prin transfer din Austria şi Germania. O femeie de 28 de ani, din Republica Moldova, care se afla în situaţii ilegale

La ieşirea din ţară, pe numele străinilor va fi instituită măsura interzicerii intrării pe teritoriul statelor membre ale Uniunii Europene, Spaţiului Economic European şi Confederaţiei Elveţiene pentru o perioadă de 5 ani.

De asemenea, poliţiştii de imigrări au depistat o femeie de 28 de ani, din Republica Moldova, care se afla în situaţii ilegale.

Din verificări a reieşit că aceasta a intrat legal în România, în scop de angajare în muncă, însă la momentul depistării s-a constatat că nu a fost respectat scopul pentru care a primit dreptul de şedere.

Ca urmare, poliţiştii de imigrări au luat măsura revocării vizei, pe numele femeii fiind emisă o decizie de returnare cu termen de plecare voluntară de 15 zile, iar la ieşirea din ţară va fi instituită şi măsura interzicerii intrării pe teritoriul statelor UE, pentru o perioadă de 6 luni. Agerpres

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *





Urmăriți Romania24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul:


EVENIMENT

Universitatea și CFR, două forțe ale Clujului în sferturile Cupei României. Cine sunt adversarii

Publicat

u cfr e1664541099988.jpg






Orașul Cluj-Napoca are două reprezentante în sferturile de finală ale Cupei României, iar atât Universitatea Cluj, cât și CFR Cluj, țintesc calificarea în semifinale.

Parcursul Universității Cluj

„Șepcile roșii” au câștigat Grupa C, cu 7 puncte (două victorii și un egal), confirmând forma bună din acest sezon. În ultimul meci al grupei, Universitatea s-a impus cu 2-0 în fața celor de la Oțelul...

Citește mai mult pe Cluj24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

Naționala de fotbal a României și-a aflat adversarii din toamnă, din Liga Națiunilor. PROGRAMUL meciurilor

Publicat

naționala de fotbal a româniei și a aflat adversarii din toamnă,

Echipa națională de fotbal a României a aflat programul pe care-l va avea în grupa B4 din Liga Națiunilor. Tricolorii vor debuta în deplasare contra Suediei, iar în ultimul meci vor întâlni echipa din Bosnia, în deplasare.

În urma tragerii la sorți care a avut loc joi, 12 februarie, tricolorii se află într-o grupă alături de Polonia, Bosnia-Herțegovina și Suedia. 

Competiția va debuta în luna septembrie și va bifa o premieră. Începând din acest an, echipele naționale...

Citește mai mult pe Alba24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

VIDEO: A furat bicicleta unei femei din fața unui magazin din Petrești. Tânăr din Sebeș, reținut de polițiști

Publicat

un bărbat de 70 de ani din cugir a furat

Un tânăr din Sebeș a fost reținut de polițiști după ce a sustras o bicicletă lăsată neasigurată în fața unui magazin din Petrești.

Potrivit IPJ Alba, la data de 12 februarie 2026, polițiștii de investigații criminale din cadrul Poliției Municipiului Sebeș au luat măsura reținerii, pentru 24 de ore, față de un tânăr, în vârstă de 22 de ani, din municipiul Sebeș, cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de furt.

În după-amiaza zilei de 12 februarie 2026,...

Citește mai mult pe Alba24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

Ilie Bolojan, după intrarea României în recesiune tehnică: „Nu traversăm o criză, ci o corecție economică necesară”

Publicat

593095589 1386344836183553 8176327926458133225 n e1769502442692.jpg






În contextul criticilor venite din partea PSD după confirmarea recesiunii tehnice, premierul Ilie Bolojan susține vineri că România nu se află într-o criză economică, ci într-o perioadă de ajustare necesară pentru stabilizarea finanțelor publice și schimbarea modelului de creștere economică.

Șeful Executivului afirmă că disciplina bugetară introdusă în 2025 a permis menținerea unei creșteri economice...

Citește mai mult pe Cluj24.ro

Citește mai departe