EVENIMENT
Şase persoane, între care trei fete, arestate pentru sechestrarea şi violarea unei tinere, în județul Prahova
Şase persoane, între care trei fete, au fost arestate preventiv într-un dosar privind săvârşirea infracţiunilor de viol şi lipsire de libertate în cazul unei tinere de 18 ani, decizia pronunţată, joi, de instanţă nefiind definitivă.
Potrivit portalului instanţelor de judecată, magistraţii Judecătoriei Ploieşti au admis propunerea procurorilor de arestare preventivă a şase inculpaţi, între care trei fete, într-un dosar privind infracţiunile de viol, lipsire de libertate în mod ilegal, lovire sau alte violenţe şi complicitate la săvârşirea infracţiunilor.
Decizia privind arestarea preventivă a fost deja contestată de inculpaţi.
Poliţiştii de investigaţii criminale din Ploieşti au efectuat, miercuri dimineaţă, 12 percheziţii, în Ploieşti şi Câmpina, la domiciliile unor persoane bănuite de săvârşirea infracţiunilor de viol şi lipsire de libertate, în cazul unei tinere de 18 ani.
Conform sursei citate, 14 mandate de aducere au fost puse în executare.
"Din cercetări a reieşit faptul că, în noaptea de 29 spre 30 mai, o tânără în vârstă de 18 ani ar fi fost ameninţată cu acte de violenţă şi lipsită de libertate în mod ilegal de către două persoane de sex feminin. Totodată, tânăra ar fi întreţinut, prin constrângere, raporturi sexuale cu mai mulţi bărbaţi. Persoanele bănuite au fost conduse la sediul Poliţiei municipiului Ploieşti pentru audieri", preciza IJP Prahova.
Acţiunea a beneficiat de suportul Direcţiei Operaţiuni Speciale a Poliţiei Române.
La activitate au participat şi jandarmi din cadrul Grupării de Jandarmi Mobilă "Matei Basarab" Ploieşti. AGERPRES
EVENIMENT
Fără scumpiri la prețul gazelor din aprilie. Ministrul Energiei: „România nu va suferi un șoc”
Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, asigură, duminică seara, că expirarea actualei scheme de plafonare a prețului la gaze naturale, la finalul lunii martie, nu va aduce scumpiri pentru consumatori. Oficialul susține că piața este pregătită pentru tranziție, iar în scenariul pesimist plafonarea ar putea fi prelungită, cu o reducere graduală, pentru a evita creșteri bruște de preț.
Prețul final al gazelor naturale...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
Un accident rutier s-a produs duminică seară pe raza localității Bădeni, comuna Moldovenești, județul Cluj, unde o mașină s-a răsturnat pe zăpadă. În urma evenimentului, două persoane, printre care un minor au fost transportate la spital.
Potrivit ISU Cluj, la fața locului au intervenit de urgență pompierii din cadrul Detașamentului Turda. Aceștia s-au deplasat cu o autospecială dotată cu modul de...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
Cu ocazia Zilei Internaționale a cuvântului „Mulțumesc”, transmitem un gând de mulțumire cititorilor noștri
Duminică, 11 ianuarie, în întreaga lume este sărbătorită Ziua Internațională a Cuvântului „Mulțumesc”, o inițiativă lansată în 1984, menită să reamintească importanța recunoștinței, respectului și empatiei în relațiile dintre oameni. Este o zi simplă, dar profundă, în care un singur cuvânt poate face diferența.
Ziua Internațională a Cuvântului „Mulțumesc” este marcată anual pe 11...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
România, printre țările cele mai sigure pentru turiști. Clasamentul întocmit de Departamentul American de Stat
România, printre țările cele mai sigure pentru turiști: Departamentul de Stat al SUA a actualizat avertismentele de călătorie, plasând România și vecinii din Europa de Est în categoria celor mai sigure destinații din lume.
Cu un nivel de risc minim, Bucureștiul și Clujul devin alternative strategice la marile capitale vestice, aflate sub alertă de terorism, scrie Economedia.
Vezi și TOP 10 - cele mai frumoase locuri din România, potrivit Tripadvisor: În clasament este inclusă...
Citește mai mult pe Alba24.ro
