Connect with us

ACTUALITATE

Scad preţurile locuinţelor ANL. Cât va costa un apartament în Cluj sau București

Publicat

Ministrul Dezvoltării, Cseke Attila, anunță că a găsit o soluție pentru a reduce prețul de vânzare al locuințelor ANL la o valoare similară celei din 2019.

„Prețurile de vânzare și chirie ale locuințelor ANL destinate tinerilor au fost mărite semnificativ, în unele cazuri dublate, în anul 2020. Scopul acestui program este să vină în ajutorul tinerilor, astfel am găsit o soluție pentru a readuce prețul de vânzare al acestor locuințe la o valoare similară celei din 2019”, a atras atenția ministrul dezvoltării, Cseke Attila.

Conform legii, în vara fiecărui an, ministrul de resort emite un ordin privind valoarea de înlocuire a acestor locuințe: „în consecința prevederilor legale care au majorat veniturile din domeniul construcțiilor și implicit costurile de construcție, ordinul ministrului dezvoltării din 2020 a majorat semnificativ, de pe o zi pe alta, prețul locuințelor destinate tinerilor, construite prin Agenția Națională pentru Locuințe”.

În această săptămână, ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației a supus dezbaterii publice un proiect de act normativ, care servește scopul de a ajuta tinerii în achiziționarea unei locuințe. Noua reglementare prevede prețuri corecte, bazate pe costul de construcție al imobilului, scăzând amortizarea și costul chiriei plătite de tinerii care locuiesc în acel apartament și care își doresc să îl achiziționeze, a arătat ministrul. Acesta a adăugat că prețul locuințelor din micile orașe va fi diferit de cele din capitală și municipiile mari.

„Reglementările în vigoare nu veneau în sprijinul tinerilor. Acestea aveau scopul de a vinde apartamentele din imobilele mai vechi, construite la costurile aferente anilor precedenți, la un preț din care se pot construi imobile noi. Astfel prețul de vânzare nu era mai avantajos pentru tineri decât prețul oricărui apartament de pe piață. Scopul nostru este de a schimba această abordare. Scopul Agenției Naționale pentru Locuințe trebuie să fie de a ajuta tinerii în căutarea unei locuințe”, a afirmat Cseke Attila.

Conform noilor reglementări prețul de vânzare al locuințelor pornește nu de la costul construirii unui nou imobil, ci de la costul de construcție al imobilului în cauză, redusă cu amortizarea, chiria plătită, cu o pondere conformă gradului de indice al localităților.

Astfel, o locuință din București, sectorul 2, cu o suprafață de 90 mp, construită în 2009, care în 2019 costa 144.747 lei, iar în 2020 a costat 242.721 lei, în urma actului normativ supus astăzi dezbaterii publice ar costa 150.092 lei.

Iar o locuință ANL din Cluj-Napoca, construită în 2003, cu o suprafață de 62 mp, care în 2019 a costat 97.378 lei, iar în 2020 această sumă a crescut la 161.832 lei, ar costa 86.215 lei. MEDIAFAX

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *





Urmăriți Romania24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul:


ACTUALITATE

Locuri de muncă disponibile la Botoșani. LISTA comunicată de AJOFM

Publicat

locuri de muncă disponibile la botoșani. lista comunicată de ajofm

Publicitate

Doar 211 locuri de muncă sunt libere în această săptămână la nivelul județului Botoșani. Datele au fost centralizate de AJOFM Botoșani de la agenții economici și făcute publice la începutul acestei săptămâni.

Iată și lista completă cu locurile de muncă comunicate de AJOFM Botoșani:

DENUMIRE JOB DENUMIRE ANGAJATOR ADRESA ANGAJATOR
SEF BIROU COMERT CU RIDICATA SI CU AMANUNTUL POWERLINE SRL STR.NAŢIONALĂ

Nr. 99, LOC. BOTOSANI, Tel: 0231 /...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Munca „la negru” și nerespectarea normelor de securitate în muncă, sancționate de ITM Botoșani în luna decembrie

Publicat

itminspectia muncii.webp.webp

Publicitate

În cursul lunii decembrie, în domeniul relațiilor de muncă, au fost efectuate 70 controale. Au fost dispuse 67 măsuri pentru remedierea deficiențelor constatate, au fost aplicate 6 sancţiuni contravenționale, din care 4 avertismente și 2 amenzi, în valoare de 60.000 lei.

In cadrul acestor controale efectuate, au fost depistate 3 persoane desfășurându-și activitatea fără întocmirea contractului individual de muncă în formă scrisă, motiv pentru...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

COD GALBEN de ger pentru județul Botoșani, până miercuri, la ora 10:00

Publicat

cod galben meteo alerta 3.jpg

Publicitate

Meteorologii au actualizat prognoza și anunță că din această seară, de la ora 20:00, până miercuri, la ora 10:00, în județul Botoșani vor fi temperaturi minime deosebit de scăzute și ger. Temperaturile minime se vor situa între minus 19 și minus 6 grade, cu ger persistent și peste zi.

Pentru a gestiona în mod operativ situațiile de urgență care ar putea apărea din cauza fenomenelor meteorologice periculoase, pompierii botoșăneni vor fi la...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Premiul Național de Poezie „Mihai Eminescu” – Opera OMNIA pentru anul 2025

Publicat

premiul național de poezie „mihai eminescu” – opera omnia pentru

Publicitate

Primăria Municipiului Botoșani și Consiliul Local Botoșani, în parteneriat cu Fundația Culturală „Hyperion-Caiete Botoșănene” și Uniunea Scriitorilor din România, organizează cea de-a XXXV-a ediție a Premiului Național de Poezie „Mihai Eminescu” – Opera OMNIA pentru anul 2025.

Seria evenimentelor va fi deschisă pe data de 14 ianuarie 2026, de la ora 12:00, cu primirea invitaților la Hotel Rapsodia iar de la ora 17:00, în Foaierul...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe