EVENIMENT
Scădere cu 44% a accidentelor de circulație în minivacanța de 1 iunie și Rusalii, conform MAI
Potrivit declarațiilor purtătorului de cuvânt al Ministerului Afacerilor Interne, Monica Dajbog, în timpul minivacanței de 1 iunie și Rusalii, numărul accidentelor de circulație a scăzut cu 44% în comparație cu aceeași perioadă din anul 2022.
De asemenea, în perioada menţionată s-au înregistrat cu 30% mai puţine decese şi cu 47% mai puţine cazuri de persoane rănite grav în urma accidentelor rutiere, decât în urmă cu un an.
Ea a adăugat că echipajele rutiere au acţionat cu 300 de aparate radar şi dispozitive care semnalează consumul de alcool sau de droguri.
"Având experienţa minivacanţelor precedente, la nivel naţional, zilnic, au fost mobilizaţi aproximativ 25.000 de angajaţi MAI, cei mai mulţi făcând parte din dispozitivele de siguranţă publică, poliţie rutieră şi de intervenţie în situaţii de urgenţă", a declarat Dajbog, marţi, într-o conferinţă la sediul MAI.
Ea a adăugat că peste 1.500 de poliţişti au fost zilnic prezenţi în trafic începând cu 31 mai, când foarte multe persoane au plecat la drum, şi până luni.
"Cea mai solicitată arteră a fost Autostrada A2 Bucureşti - Constanţa, traficul desfăşurându-se cu dificultate şi din cauza lucrărilor de la Feteşti.
Pentru a veni în sprijinul celor care se îndreptau spre Capitală şi care erau în număr foarte mare, ieri au fost impuse restricţii pentru cei care mergeau spre Constanţa.
Scădere cu 44% a accidentelor de circulație în minivacanța de 1 iunie și Rusalii, conform MAI. Aproximativ 4.200 de şoferi au rămas fără permis
Această măsură a permis creşterea fluenţei traficului spre Bucureşti şi reducerea timpului petrecut în coloană", arată sursa citată.
Aproximativ 4.200 de şoferi au rămas fără permis, dintre care 34 ca urmare a consumului de droguri sau alte substanţe interzise.
Totodată, au fost retrase 1.561 de certificate de înmatriculare.
Potrivit oficialului MAI, echipajele de ordine publică au desfăşurat peste 17.000 de intervenţii, în timp ce structurile pentru situaţii de urgenţă au efectuat aproximativ 8.800 de misiuni, dintre care aproximativ 7.200 pentru acordarea asistenţei medicale de urgenţă şi 320 pentru stingerea de incendii.
Poliţiştii şi jandarmii au prins în flagrant 905 autori de infracţiuni şi au aplicat aproximativ 59.000 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de peste 22,5 milioane de lei.
Scădere cu 44% a accidentelor de circulație în minivacanța de 1 iunie și Rusalii, conform MAI. Numărul infracţiunilor comise cu violenţă a scăzut faţă de anul trecut cu 13,8%
"Numărul infracţiunilor comise cu violenţă a scăzut faţă de anul trecut cu 13,8%", a precizat Monica Dajbog.
În urma fenomenelor hidro-meteorologice severe, inclusiv Cod roşu şi portocaliu de ploaie abundentă, vijelie, viituri rapide şi inundaţii locale, structurile MAI s-au mobilizat pentru a interveni în sprijinul cetăţenilor.
"S-au înregistrat efecte în 78 de localităţi din 16 judeţe, unde s-a intervenit pentru evacuarea apei din case, curţi şi de pe străzi.
De asemenea, a fost îndepărtat acoperişul unui bloc smuls de vânt, dar şi 32 de copaci, iar nouă autovehicule au fost avariate", a mai spus purtătorul de cuvânt al MAI.
În urma intervenţiilor efectivelor MAI, au fost salvate 165 de persoane. Agerpres
EVENIMENT
Tișe, dezlănțuit contra lui Bolojan: Nu mă mai simt solidar cu măsurile de neînțeles, incoerente și de nesuportat de populație
Președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe, consideră că întâlnirile convocate la București de premierul Ilie Bolojan, cum a fost cea cu Asociația Comunelor, sunt ”inutile” câtă vreme acesta a luat deciziile înainte și apoi cheamă oamenii ca pe niște “misogini și l….ii”, cum spunea de curând ”o liberală de frunte a țării”.
”Dl. Bolojan încearcă să ne demonstreze că...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
Sindicaliștii din Sănătate amenință cu grevă generală. Tăierile salariale propuse de Guvern ar afecta peste 216.000 de angajați
Reprezentanții Federației „Solidaritatea Sanitară” avertizează că vor declanșa grevă generală dacă Guvernul va menține reducerea cu 10% a cheltuielilor salariale din sistemul public de sănătate. Sindicaliștii susțin că măsura ar afecta sporurile și indemnizațiile a peste 216.000 de lucrători din spitale, încălcând prevederile contractului colectiv de muncă.
Vicepreședinta Federației „Solidaritatea Sanitară”, Anca Ciora, a declarat la emisiunea Sinteza Zilei de la...
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
FOTO: O firmă care a împrăștiat asfalt frezat pe o stradă neasfaltată din Aiud, amendată de Poliția Locală
Serviciul Poliția Locală Aiud a sancționat contravențial miercuri cu suma de 2.000 lei o societate comercială pentru efectuarea unor lucrări de intervenție pe o stradă din municipiu, fără a deține autorizație și fără acordul primăriei.
Potrivit reprezentanților Primăriei Aiud, lucrările nu au fost executate la solicitarea sau cu aprobarea instituției.
„Societatea în cauză a utilizat material rămas de la o altă lucrare și a intervenit din proprie inițiativă pe...
Citește mai mult pe Alba24.ro

