Connect with us

ACTUALITATE

Scădere uşoară a câştigului salarial mediu brut în România, în luna iulie

Publicat

bani 1 1000x600.jpg

Câştigul salarial mediu brut a fost 6.405 lei, în luna iulie, cu 8 lei (-0,1%) mai mic faţă de luna iunie, în timp ce salariul mediu net a fost de 3.975 lei, în uşoară scădere, respectiv cu doi lei (-0,1%) raportat pe perioada de referinţă, potrivit datelor publicate, luni, de Institutul Naţional de Statistică (INS).

Valorile cele mai mari ale câştigului salarial mediu net s-au înregistrat în activităţi de servicii în tehnologia informaţiei (inclusiv activităţi de servicii informatice), de 9.549 lei, iar cele mai mici în hoteluri şi restaurante (2.273 lei).

Potrivit sursei citate, în iulie 2022, în majoritatea activităţilor din sectorul economic, nivelul câştigului salarial mediu net a crescut ca urmare a acordării de prime ocazionale (prime trimestriale, semestriale, anuale ori pentru performanţe deosebite), drepturi în natură şi ajutoare băneşti, sume din profitul net şi din alte fonduri (inclusiv bilete de valoare).

De asemenea, creşterile câştigului salarial mediu net s-au datorat realizărilor de producţie ori încasărilor mai mari (funcţie de contracte/proiecte).

Scădere uşoară a câştigului salarial mediu brut în România, în luna iulie: unde s-au înregistrat cele mai mari majorări ale câştigului salarial mediu net, la nivel de secţiuni/diviziuni CAEN Rev.2

Astfel, cele mai semnificative majorări ale câştigului salarial mediu net, la nivel de secţiuni/diviziuni CAEN Rev.2, s-au înregistrat după cum urmează: în depozitare şi activităţi auxiliare pentru transporturi (+6,6%), în activităţi de servicii anexe extracţiei, producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat, fabricarea articolelor de îmbrăcăminte, repararea, întreţinerea şi instalarea maşinilor şi echipamentelor, agricultură, vânătoare şi servicii anexe, transporturi aeriene

Precum și alte activităţi extractive (între 4% şi 6%); în silvicultură şi exploatare forestieră (inclusiv pescuit şi acvacultură), cercetare-dezvoltare, extracţia petrolului brut şi a gazelor naturale, tăbăcirea şi finisarea pieilor (inclusiv fabricarea articolelor de voiaj şi marochinărie, harnaşamentelor şi încălţămintei; prepararea şi vopsirea blănurilor), tipărirea şi reproducerea pe suporturi a înregistrărilor, fabricarea băuturilor, fabricarea produselor textile, intermedieri financiare (cu excepţia activităţilor de asigurări şi ale fondurilor de pensii), activităţi de servicii în tehnologia informaţiei (inclusiv activităţi de servicii informatice), industria construcţiilor metalice şi a produselor din metal (exclusiv maşini, utilaje şi instalaţii) - între 2% şi 4%.

Scădere uşoară a câştigului salarial mediu brut în România, în luna iulie: Unde au fost înregistrate scăderi importante ale câştigului salarial mediu net

Pe de altă parte, scăderi importante ale câştigului salarial mediu net au fost consemnate în activităţile de editare (-14,2%), fabricarea de maşini, utilaje şi echipamente n.c.a, fabricarea calculatoarelor şi a produselor electronice şi optice, fabricarea produselor de cocserie şi a produselor obţinute din prelucrarea ţiţeiului, captarea, tratarea şi distribuţia apei, extracţia cărbunelui superior şi inferior, fabricarea produselor din tutun (între 4% şi 7%) şi în extracţia minereurilor metalifere, activităţi auxiliare pentru intermedieri financiare, activităţi de asigurare şi fonduri de pensii, activităţi de spectacole, culturale şi recreative, colectarea şi epurarea apelor uzate (între 1,5% şi 4%).

Datele INS relevă faptul că, în sectorul bugetar, s-au înregistrat scăderi ale câştigului salarial mediu net comparativ cu luna precedentă în: învăţământ (-6,6%, în principal ca urmare a reducerii sumelor reprezentând plata cu ora a cadrelor didactice pe perioada vacanţei şcolare), în administraţia publică (-1,5%), respectiv în sănătate şi asistenţă socială (-1%). Agerpres

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *





Urmăriți Romania24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul:


ACTUALITATE

Halal gospodină la Botoșani: Amendă de 1.500 de lei pentru o pungă de gunoi aruncată de o femeie într-un coș stradal

Publicat

halal gospodină la botoșani: amendă de 1.500 de lei pentru

Publicitate

O femeie din municipiul Botoșani a fost sancționată contravențional cu suma de 1.500 de lei după ce a aruncat un sac cu deșeuri menajere într-un coș stradal destinat exclusiv resturilor de mici dimensiuni generate de pietoni.

Incidentul a avut loc în data de 9 februarie 2026, în jurul orei 09:15, în fața unui bloc situat pe Bulevardul George Enescu, nr. 22. Polițiștii locali care monitorizau zonele cunoscute pentru probleme legate de depozitarea...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

ANAF începe marea restructurare: Mai multe servicii fiscale vor fi desființate. Ce se va întâmpla cu angajații

Publicat

anaf începe marea restructurare: mai multe servicii fiscale vor fi

Publicitate

Administrația Națională pentru Administrarea Fiscală (ANAF) lucrează în prezent la o restructurare internă, care ar putea duce la desființarea mai multor servicii fiscale din întreaga țară, considerate ineficiente. Măsura vine în contextul presiunilor bugetare și al necesității de eficientizare a activității instituției, relatrează alba24.ro.

Direcțiile regionale și administrațiile județene ale ANAF lucrează la scenarii de eficientizare...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Silegeanu, singurul politician la protestul împotriva taxelor de la Botoșani. Oamenii reclamă scumpirile și veniturile tot mai mici

Publicat

silegeanu, singurul politician la protestul împotriva taxelor de la botoșani.

Publicitate

Zeci de persoane au protestat, miercuri, începând cu ora 12:00, în fața Direcției de Impozite și Taxe Locale din municipiul Botoșani, nemulțumite de nivelul taxelor, de scumpirile accelerate și de presiunea tot mai mare asupra veniturilor populației.

Oamenii au reclamat faptul că salariile și pensiile nu mai țin pasul cu creșterea costului vieții, iar măsurile fiscale recente îi afectează direct. Manifestanții au scandat mesaje critice la adresa...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Rezultatele tragerilor la LOTO de joi, 12 februarie 2026

Publicat

rezultatele tragerilor la loto de joi, 11 decembrie 2025

Publicitate

LOTERIA ROMÂNĂ a continuat, joi, 12 februarie 2026, seria extragerilor Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 și Super Noroc.

Numerele extrase, 12 februarie 2026:

Loto 6/49: 26, 6, 4, 10, 29, 7

Loto 5/40: 20, 29, 14, 25, 2, 19

Joker: 27, 6, 9, 22, 18 + 11

Noroc: 2 0 2 4 9 5 5

Publicitate

Noroc Plus: 3 0 0 9 4 0

Super Noroc: 8 3 0 5 7 0

...
Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe