EVENIMENT
Scandal cu sfârșit tragic în Galați: O femeie a fost înjunghiată de soț, pe stradă. Câteva minute mai târziu, bărbatul a murit într-un accident
Scandal cu sfârșit dramatic în Galați. O femeie a fost înjunghiată de soț, iar câteva minute mai târziu, acesta s-a urcat la volanul unui autoturism, apoi a intrat violent cu mașina într-o autoutilitară parcată. În urma impactului, bărbatul a murit.
Potrivit IPJ Galați, în data de 28 iulie, la ora 03.25, Secția 5 Poliție Galați a fost sesizată, prin S.N.U.A.U. 112 cu privire la faptul că pe o stradă din municipiul Galați o femeie este căzută la pământ, posibil victimă unei agresiuni.
Polițiștii s-au deplasat la fața locului, unde, din cercetări a reieșit că femeia, de 28 de ani, pe fondul consumului de alcool, ar fi avut un conflict cu soțul ei, de 33 de ani, care i-ar fi aplicat mai multe lovituri cu un obiect tăietor - înțepător.
Persoana vătămată a fost preluată de către un echipaj de ambulanță și transportată la Spitalul Județean Galați, pentru acordarea de îngrijiri medicale.
După ce ar fi agresat-o pe soția lui, bărbatul ar fi plecat cu un autoturism către vama Giurgiulești și, pe fondul neatenției, a intrat în coliziune cu o autoutilitară cu remorcă, ce era staționată.
Înn urma impactului, bărbatul a decedat.
”În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de violență în familie, urmând ca, după examinarea medico-legală, să se stabilească încadrarea juridică a faptei”, au transmis reprezentanții IPJ Galați.
EVENIMENT
Programul de funcționare și de plată a taxelor și impozilor locale de sărbători la Primăria Cluj-Napoca
Primăria municipiului Cluj-Napoca anunţă că luni, 12 ianuarie 2026 se vor deschide ghişeele de relații cu publicul pentru încasarea impozitelor/taxelor locale, ratelor, chiriilor, operare documente și eliberare certificate de atestare fiscală. Tot de la această dată se vor realiza operări în baza de date și se vor emite certificate de atestare fiscală.
Primăria Cluj-Napoca le recomandă cetățenilor să...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
U-BT Cluj-Napoca a învins dramatic echipa poloneză Slask Wroclaw, cu scorul de 94-92 (22-17, 27-34, 21-23, 24-18), marţi seara, în BTarena, în Grupa A a competiţiei de baschet masculin EuroCup.
Victorie în ultimele secunde
Meciul a fost echilibrat în cea mai mare parte a timpului, dar pe final Slask a condus de câteva ori la şase puncte (77-71 şi 83-77), înainte ca ”U” să revină şi să egaleze, 90-90....
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
Când pică PAȘTELE Ortodox și Catolic în 2026. Situația frecvent întâlnită în calendarul creștin
Paștele este cea mai importantă sărbătoare a creștinătății, marcând Învierea lui Iisus Hristos. Deși semnificația este aceeași pentru toți creștinii, data la care este sărbătorit Paștele diferă adesea între Biserica Ortodoxă și cea Catolică. Anul 2026 este un astfel de exemplu.
Când pică Paștele în 2026
În Calendarul Ortodox 2026, Paștele catolic va fi sărbătorit pe 5 aprilie, iar Paștele ortodox pe 12 aprilie, din cauza diferențelor de calendar și de metodă...
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
VIDEO: Ilie Bolojan despre referomele de austeritate pe care Guvernul le-a luat în 2025: A trebuit să luăm măsuri dificile
Premierul României, Ilie Bolojan, a susținut marți, 30 decembrie, o declarație de presă la sfârșit de an calendaristic. Acesta a precizat că guvernul României a reușit să stabilizeze finanțele publice prin măsuri fiscale și reforme considerate necesare într-un context economic dificil.
De asemenea a declarat că aceste decizii au menținut credibilitatea României pe piețele financiare, au redus costurile de împrumut și au permis respectarea țintei de deficit bugetar la...
Citește mai mult pe Alba24.ro
