EVENIMENT
Scandal între mai multe persoane, pe un bulevard din Botoșani. Polițiștii au tras 4 focuri de avertisment
Un scandal în care au fost implicate mai multe persoane a avut loc în noaptea de marți spre miercuri în municipiul Botoșani. Patru persoane au ajuns la spital. Polițiștii au tras cu armele din dotare pentru aplanarea conflictului.
Potrivit IPJ Botoșani, polițiștii au fost sesizați prin apel 112 de către un tânăr de 24 de ani cu privire la faptul că se deplasează cu mașina pe o stradă din oraș și este urmărit de un alt autoturism.
Echipajul de poliție care a fost direcționat spre zona respectivă a constatat că are loc un conflict între patru persoane și a intervenit pentru aplanarea acestuia.
Din cercetările efectuate a reieșit faptul că, pe fondul unui conflict mai vechi, între apelant și alte 3 persoane, a avut loc o altercație, cei patru lovindu-se reciproc. Tânărul de 24 de ani le-a provocat leziuni cu un cuțit celor trei persoane cu care intrase în conflict.
Scandal între mai multe persoane, pe un bulevard din Botoșani. Trei persoane au ajuns la spital
Toți au duși la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale. Ulterior, trei dintre aceștia, apelantul și doi tineri de 31 și 17 ani, ambii din orașul Flămânzi, au fost duși la audieri, iar un tânăr de 35 de ani, din comuna Cristești, a rămas internat.
În acest context, în jurul orei 2.00, un grup de persoane din anturajul victimelor agresiunii, în timp ce se deplasau pe Bulevardul Mihai Eminescu, au intrat în conflict cu un alt grup de tineri, din anturajul apelantului. Pentru aplanarea confictului au intervenit două echipaje de poliție, care se aflau în zonă.
Întrucât persoanele implicate nu s-au supus somațiilor polițiștilor, au fost efectuate patru focuri de avertisment, fără a rezulta victime sau pagube materiale.
Ulterior, polițiștii au stabilit identitatea celor implicați, o parte dintre aceștia fiind duși la sediu pentru audieri, iar cele două mașini au fost indisponibilizate, în vederea continuării cercetărilor.
Polițiștii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunilor de tulburarea ordinii și liniștii publice și lovire sau alte violențe.
(sursa: Mediafax)
EVENIMENT
Gerul revine în România. Meteorologii anunță că vremea se va răci accentuat în următoarele zile. Recomandări pentru populație
După o perioadă cu temperaturi pozitive, vremea se va răci accentuat în următoarele zile. Meteorologii anunță că, începând din 1 februarie și până pe 4 februarie, temperaturile vor fi extrem de scăzute, mai ales în regiunile extracarpatice.
Gerul se va resimți puternic în special dimineața și noaptea, inițial în Moldova, apoi în Dobrogea, estul Transilvaniei și Muntenia, iar pe alocuri și în Oltenia și sudul Banatului. Temperaturile minime vor coborî, în general,...
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
Un pensionar din Alba care a tăiat șapte copaci, condamnat de judecătorii din Câmpeni după patru ani
Șapte copaci tăiați a fost motivul pentru care un pensionar din Alba a ajuns în fața instanței de judecată. Este vorba despre un dosar ce a avut obiectul de infracțiuni la regimul silvic.
Bărbatul de loc din comuna Ciuruleasa a fost condamnat în data de 29 ianuarie 2026, la patru ani distanță de la momentul tăierii copacilor.
Mai exact, ”la data de 13.01.2022, organele de politie din cadrul Postului de Poliție Ciuruleasa, în timp ce efectuau serviciul de patrulare pe raza...
Citește mai mult pe Alba24.ro
Mai mulţi factori influenţează durata de viaţă, cum ar fi dieta, exerciţiile fizice, fumatul, consumul de alcool, mediul şi alte variabile. De asemenea, ajută şi faptul a de nu fi călcat de un camion de gunoi. Dar ce se întâmplă cu rolul genelor? Aceasta a fost o întrebare controversată timp de decenii, informează Reuters.
Genetica, rol de 50% în durata vieții
Un nou studiu indică un rol mult mai...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
Noi reguli pentru concediul medical, în vigoare de la 1 februarie: Ce schimbări importante vor limita concediile fictive
Noi reguli pentru concediul medical intră în vigoare de la data de 1 februarie 2026. Este vorba despre o ordonanță de urgență dată de Guvernul României în luna decembrie a anului 2025.
Noile legi vor limita situația concediilor fictive. Mai exact,Conform noilor reguli, prima zi de concediu medical nu va mai fi plătită, iar costul va fi suportat de angajat, inclusiv în cazul concediilor medicale care erau plătite integral de stat.
Asta înseamnă că angajatorul suportă zilele 2 -...
Citește mai mult pe Alba24.ro
