EVENIMENT
Scandal pe un bulevard din Focșani. Un bărbat a fost înjunghiat
Polițiștii din Vrancea au intervenit luni după-amiaza pentru aplanarea unui scandal care a izbucnit pe un bulevard din Focșani, în urma căruia un bărbat de 26 de ani a fost rănit cu un cuțit.
Potrivit IPJ Vrancea, scandalul, în care au fost implicate 6 persoane, a avut loc pe Bulevardul Gării din municipiul Focșani.
UPDATE: "În urma concluziilor preliminare ale Serviciului de Medicină Legală Vrancea şi a cercetărilor efectuate până la acest moment, s-a dispus continuarea urmăririi penale faţă de doi bărbaţi sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de tentativă la omor, complicitate la infracţiunea de tentativă la omor şi tulburarea ordinii şi liniştii publice. În cursul nopţii trecute, faţă de unul dintre cei doi bănuiţi s-a luat măsura reţinerii pentru 24 de ore", menţionează sursa citată.
Potrivit poliţiei, sunt efectuate investigaţii şi cercetări în continuare pentru depistarea celui de-al doilea bărbat implicat.
Din primele investigații efectuate de către polițiștii Biroului de Investigații Criminale, a reieșit că un tânăr de 19 ani i-ar fi provocat leziuni cu un cuțit unui bărbat de 26 de ani, care a fost transportat la spital.
Persoanele identificate la fața locului, implicate în altercație, au fost duse la sediul Poliției Focșani pentru audieri.
Cercetările în acest caz continuă, fiind deschis un dosar penal pentru lovire sau alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice.
(sursa: Mediafax)
Citește Romania24.ro pe Google News
EVENIMENT
Cine este ofițerul prădător sexual din Gârbău? Fost general de jandarmi, în arest la domiciliu. Poartă brățară de supraveghere
Ofițerul de 68 de ani, arestat preventiv pentru agresiune sexuală de Judecătoria Cluj-Napoca este Aurel Litan, fost general de jandarmi, fost comandant al Inspectoratului de Jandarmi Județean Cluj, preşedintele filialei Cluj a Asociaţiei Naţionale a Cadrelor Militare în Rezervă şi Retragere.
Potrivit Judecătoriei Cluj-Napoca, magistrații au dispus, sâmbătă, luarea măsurii preventive a arestului la domiciliu...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
Echipa de baschet U-BT Cluj-Napoca a fost învinsă, sâmbătă seara, în deplasare de către Partizan Belgrad într-un meci din ABA League cu scorul de 90-79.
Pe cele patru sferturi, scorul a fost următorul:
25-23, 27-15, 20-19 și 18-22.
Jucătorii antrenați de Mihai Silvășan au fost susținuți de un număr mare de suporteri care au făcut de plasarea la Belgrad și i-au încurajat.
Citește mai mult pe Cluj24.ro
Echipa de fotbal ”U” Cluj a învins, sâmbătă seara, în Giulești, pe Rapid, cu scorul de 2-0, astfel că jucătorii lui Cristiano Bergodi se întorc cu 3 puncte de la București.
La pauză, scorul a fost egal, 0-0, dar în a doua repriză clujenii au reușit să deschidă scorul în minutul 67 prin Mendy.
În minutul 83, același Mendy a scos un penalty, după ce a fost faultat în careu, lovitura de la 11 m fiind...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
Vicepremierul Oana Gheorghiu, la trei luni de mandat: A început reformele în 22 de companii de stat. Ce declarații a făcut
Vicepremierul României a făcut sâmbătă, 31 ianuarie, o serie de declarații la treni luni de la preluarea mandatului. Aceasta a spus că a început lucrul ”de la fundație”. Mai exact că a început să sape și să construiască ceea ce guvernul trecut nu a făcut.
În linii mari, Oana Gheorghiu, spune că” zeci de ani de ineficiență, pierderi și blocaje în sectorul public au produs incertitudine pentru mediul privat și servicii publice tot mai slabe pentru oameni”. De asemenea...
Citește mai mult pe Alba24.ro
