Connect with us

ACTUALITATE

Schimbările climatice ar putea provoca milioane de decese până în 2050

Publicat

soare vreme meteo.jpg

Conform unui raport publicat marți la Davos, Elveția, schimbările climatice ar putea genera milioane de decese în decadelor următoare, provocând, de asemenea, boli grave și costuri semnificative pentru sistemele de sănătate, conform informațiilor furnizate de agenția DPA.

Cel mai mare risc este reprezentat de inundaţii, potrivit raportului comun al Forumului Economic Mondial (WEF) - care are loc la Davos în această săptămână - şi al firmei de consultanţă Oliver Wyman.

Autorii studiului au analizat şase consecinţe principale ale schimbărilor climatice: inundaţii, secete, valuri de căldură, furtuni tropicale, incendii de pădure şi creşterea nivelului mării.

Studiul se bazează pe scenariul mediu referitor la creşterea temperaturilor până în 2100 al Grupului interguvernamental de experţi asupra evoluţiei climei (GIEC, respectiv IPCC, conform abrevierii din limba engleză) al Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU). Acest scenariu estimează o creştere a temperaturii medii cu 2,7 grade Celsius.

Potrivit studiului, schimbările climatice ar putea provoca până la 14,5 milioane de decese în întreaga lume până în 2050 şi o povară a costurilor suplimentare în valoare totală de 1,1 trilioane de dolari pentru sistemele sanitare.

Potrivit estimărilor, numai inundaţiile ar putea provoca 8,5 milioane de morţi până în 2050 - nu doar în mod direct, ci şi indirect, prin afectarea culturilor agricole, sporirea riscului de boli infecţioase şi creşterea umidităţii, ceea ce poate conduce la probleme respiratorii.

Regiunea Asia-Pacific, cu zonele sale de coastă intens populate, va fi probabil cea mai afectată.

Autorii studiului se aşteaptă la a doua cea mai mare rată a mortalităţii

Autorii studiului se aşteaptă la a doua cea mai mare rată a mortalităţii, de 3,2 milioane de decese, din cauza secetei - în primul rând ca urmare a efectelor pe termen lung ale scăderii calităţii apei şi a solurilor mai puţin fertile în cazul mortalităţii infantile.

Potrivit raportului, valurile de căldură ar putea costa în jur de 1,6 milioane de vieţi până în 2050, în special în rândul persoanelor vârstnice.

Raportul estimează, de asemenea, că va exista o creştere a numărului cazurilor de îmbolnăvire şi de invaliditate profesională. Spre exemplu, temperaturile în urcare ar putea determina răspândirea semnificativă a ţânţarilor, ceea ce va face ca numărul cazurilor de malarie, febră dengue şi infecţii cu Zika să fie mai frecvente în Europa şi Statele Unite.

În general, conform studiului, regiunile din Africa, Orientul Mijlociu şi Asia ar fi cele mai afectate de consecinţele schimbărilor climatice asupra sănătăţii.

Rezultatele raportului urmează să fie discutate joi la Forumul Economic Mondial de la Davos.

Forumul Economic Mondial de la Davos se desfăşoară în Elveţia în perioada 15-19 ianuarie. Agerpres

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *





Urmăriți Romania24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul:


ACTUALITATE

RAR Suceava: 41% din vehiculele verificate în 2025 aveau neconformități tehnice, iar 108 prezentau pericol iminent de accident

Publicat

rar suceava: 41% din vehiculele verificate în 2025 aveau neconformități

Publicitate

Inspectorii Registrului Auto Român (RAR) au verificat tehnic, în anul 2025, 1.895 de vehicule în județul Suceava, dintre care 41,1% au fost identificate cu neconformități tehnice sau legate de documente, iar 108 (5,7%) prezentau pericol iminent de accident. Aceste rezultate fac parte din controalele naționale desfășurate de RAR, care au vizat peste 92.000 de vehicule la nivel țării și au scos în evidență probleme majore la sistemele esențiale de...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Transportatorii de marfă și de persoane, verificați de polițiștii din Botoșani

Publicat

acțiune a polițiștilor din botoșani pentru siguranța rutieră

Publicitate

Miercuri, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au organizat o acțiune pentru verificarea legalității transportatorilor de marfă și de persoane de pe raza județului Botoșani.

 

În cadrul activităților desfășurate au fost verificate 64 de autovehicule, dintre care 35 erau transportatori autorizați.

În urma neregulilor constatate au fost aplicate 21 de sancțiuni contravenționale, în valoare de aproximativ 9.000 de lei, patru dintre acestea,...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Acțiune pentru siguranța elevilor, la Botoșani. Au fost verificate 21 de localuri publice din zona școlilor

Publicat

botoșani: acțiunea polițiștilor pentru siguranța elevilor. 13 activități de informare

Publicitate

Miercuri, polițiștii din cadrul Biroului Siguranță Școlară împreună cu polițiștii din cadrul Serviciului Rutier, Serviciului Criminalistic – Compartimentul Canin, polițiști de prevenire și jandarmi au organizat o acțiune pentru creșterea gradului de siguranță a elevilor și prevenirea incidentelor în proximitatea unităților de învățământ din municipiul Botoșani.

 

Au fost vizate zonele din apropierea a patru unități de...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Anunț pentru pensionarii din Botoșani: Când intră pensiile pe card

Publicat

anunț pentru pensionarii din botoșani: când intră pensiile pe card

Publicitate

Casa Județeană de Pensii (CJP) Botoșani a transmis un anunț important pentru pensionarii care își încasează drepturile bănești prin cont bancar.

Potrivit instituției, miercuri, 11 februarie 2026, au fost operate și validate transferurile prin intermediul Trezoreriei Botoșani. În aceste condiții, joi, 12 februarie, în cursul după-amiezii, conturile beneficiarilor vor fi alimentate de către bănci.

Reprezentanții Casei Județene de Pensii...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe