Connect with us

ACTUALITATE

Scrisoarea pastorală la Sărbătoarea Nașterii Domnului a PS Claudiu, episcop al Eparhiei Greco-Catolice de Cluj-Gherla

Publicat

foto ps claudiu scaled e1640264650631.jpg

Onoratului cler împreună slujitor, cuvioșilor călugări și călugărițe, iubiților credincioși greco-catolici și tuturor creștinilor iubitori de Dumnezeu.

Iubiți credincioși,

Celebrăm din nou Sărbătoarea Nașterii Domnului! În ritmul frenetic ce caracterizează vremurile pe care le trăim, timpul pare să se comprime, accentuând senzația că nu de mult am sărbătorit precedentul Crăciun. Știm, însă, că dincolo de curgerea implacabilă a timpului, viața trăită în unitate cu Dumnezeu și între noi nu mai este doar trecere, ci devenire și împlinire. Ciclul liturgic propus de Biserică de-a lungul anului e menit să ne ajute să structurăm încontinuu ritmul nostru interior și, chiar dacă pare repetitiv, el ne conduce de fapt, atunci când îl asumăm cu adevărat, înspre un orizont tot mai înalt al trăirii și al înțelegerii spirituale. Crăciunul nu este așadar simbolul reîntoarcerii periodice a lui Cristos în lumea noastră, ci constituie prilejul de a redescoperi persoana Lui mereu vie și prezentă.

Praznicul Nașterii Domnului este astfel ocazia solemnă în care Sfânta Biserică adresează întregii omeniri mesajul unei speranțe, care nu poate fi sufocată de nimeni și de nimic: Dumnezeu ne iubește atât de mult încât a devenit unul dintre noi, rămâne cu noi și ne însoțește pe calea vieții noastre.

Iubiți frați și surori în Cristos,

În aceste timpuri dificile, Isus, Fiul lui Dumnezeu, născându-se într-o familie, ne aduce aminte cu și mai multă putere de importanța ei, redescoperită de mulți dintre noi, chiar dacă într-o manieră forțată de contextul actual, ca spațiu sacru în care încercările și suferințele își găsesc un sprijin, atunci când totul…

Vezi mai mult pe Cluj24.ro

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *





Urmăriți Romania24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul:


ACTUALITATE

Meci fabulos la Botoșani: FC Botoșani – Rapid 0-0. Spectacol fără goluri în etapa a 19-a din Superliga

Publicat

meci fabulos la botoșani: fc botoșani – rapid 0 0. spectacol

Publicitate

Municipalul din Botoșani a trăit luni seară una dintre acele partide care îți rămân în suflet chiar dacă tabela refuză să se miște. FC Botoșani și Rapid au încheiat la egalitate, 0-0, într-un duel încărcat de energie, emoție și momente care au ridicat tribunele în picioare.

Partida a început într-o atmosferă incandescentă, cu un stadion plin și cu două echipe decise să-și apere statutul din fruntea clasamentului. Moldovenii, în cel mai…

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Senatorul AUR Cătălin Silegeanu: Proiectul care ar fi scutit românii vulnerabili de la plata CASS, respins de partidele coalizate

Publicat

senatorul aur cătălin silegeanu: proiectul care ar fi scutit românii

Publicitate

Proiectul AUR de scutire de la plata CASS pentru categoriile vulnerabile a fost respins de Senat, deși a întrunit toate exigențele de formă și fond. Inițiatorul Cătălin Silegeanu a criticat vehement atitudinea parlamentarilor PSD, PNL, UDMR și USR, arătând că românii nu contează decât „ca număr de voturi” pentru partidele coalizate.

Proiectul de lege prevedea scutirea de la plata CASS pentru mamele aflate în concediu de creștere a copilului,…

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Senat: Zi liberă pentru părinți la începerea anului școlar – proiect adoptat tacit

Publicat

senat: zi liberă pentru părinți la începerea anului școlar –

Publicitate

Senatul a adoptat tacit, luni, propunerea legislativă privind declararea zilei de începere a anului școlar pentru învățământul preșcolar, primar și gimnazial drept zi liberă pentru părinți.

Termenul pentru dezbatere și vot s-a împlinit la data de 3 decembrie, iar proiectul este considerat adoptat tacit.

‘Se acordă zi liberă pentru părinți, așa cum sunt ei definiți în Noul Cod Civil, în prima zi de începere a anului școlar, pentru…

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

288 de locuri de muncă disponibile la Botoșani. LISTA comunicată de AJOFM

Publicat

288 de locuri de muncă disponibile la botoșani. lista comunicată

Publicitate

Nu mai puțin de 288 de locuri de muncă sunt libere în această săptămână la nivelul județului Botoșani. Datele au fost centralizate de AJOFM Botoșani de la agenții economici și făcute publice la începutul acestei săptămâni.

Iată și lista completă cu locurile de muncă comunicate de AJOFM Botoșani:

DENUMIRE JOB DENUMIRE ANGAJATOR ADRESA ANGAJATOR
SEF BIROU COMERT CU RIDICATA SI CU AMANUNTUL POWERLINE SRL STR. NAŢIONALĂ,

Nr. 99, MUN, LOC….

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe