Un demnitar comunist anunţa la o conferinţă de presă, complet accidental, noi reguli de călătorie în vest  aplicabile imediat, iar jurnaliştii au difuzat prompt ştirea deschiderii graniţei. Se întâmpla acum 30 de ani și a devenit unul dintre cele mai importante evenimente ale istoriei recente, informează ziarul Alba24.ro.

În aceeaşi zi, est-germanii au luat cu asalt Zidul Berlinului, care separase oraşul, familiile şi prietenii din cele două state germane şi fusese graniţa simbolică dintre democraţie şi comunism, timp de 28 de ani.

O săptămână de ceremonii pentru marcarea a 30 de ani de la căderea Zidului Berlinului a început luni în capitala Germaniei, cu peste 200 de evenimente programate.

Gunther Schabowski, fostul demnitar est-german care a anunţat accidental deschiderea Zidului Berlinului, a murit la vârsta de 86 de ani.

La o conferinţă de presă din 9 noiembrie 1989, care se anunţa de altfel foarte plicticoasă, Schabowski a fost întrebat de un jurnalist despre regulile curente de călătorie. Presiunea asupra Guvernului Republicii Democrate Germane de a garanta est-germanilor libertatea de a călători în vest crescuse în ultimele luni, iar întrebarea l-a luat pe nepregătite pe Schabowski, care i-a surprins pe jurnalişti cu răspunsul său.

“Am decis astăzi să implementăm noi regului care să permită fiecărui cetăţean din RDG să-şi părăseacă ţara, prin orice punct de trecere a frontierei” –  a spus Gunther Schabowski şi, întrebat de când se aplică noile reguli:

“După informaţiile mele … imediat, fără întârziere” a adăugat căutând în zadar clarificări prin hârtiile care se amestecaseră.

S-a dovedit mai târziu că nu trebuia să facă acest anunţ până a doua zi după-amiaza, la ora 16.  De asemenea Schabowski ar fi trebuit să spună că est-germanii aveau nevoie de o viză legală pentru a putea călători, dar confuzia sa a fost o adevărată bombă politică.

Jurnaliştii au transmis imediat că Zidul, cel mai puternic simbol al Cortinei de Fier şi al Războiului Rece care divizase Estul de Vest, era deschis, provocând asltul est-germanilor asupra graniţelor.

Regimul Comunist s-a prăbuşit, au urmat alegeri libere, iar statul însuşi s-a dizolvat prin Unificarea Germaniei, în octombrie 1990.

Schabowski şi alţi doi membri ai Biriului Politic au intrat în închisoare pentru rolul pe care l-au avut în uciderea celor care încercaseră să fugă în Vest, escaladând Zidul.  Schabowski şi-a acceptat responsabilitatea şi şi-a exprimat regretul.

Un Zid împotriva propriului popor

Din 1945 Germania a fost guvernată de cele patru puteri învingătoare în cel de Al Doilea Război Mondial, dar izbucnirea Războiului Rece a făcut ca zonele de ocupaţie franceză, britanică şi americană să fie unite în Republica Federală Germania, în 1949.

Tot atunci, în replică, şi zona de ocupaţie sovietică a Berlinului avea să fie proclamată Republica Democrată Germania, cu capitala în Berlinul de Est.

Germania Federală s-a dezvoltat ca o ţară capitalistă, o democraţie parlamentară cu o economie susținută de fondurile Planului Marshall, în timp ce Gemania Răsăriteană avea, după modelul sovietic, un guvern autoritar, o economie planificată centalizat şi subvenţionată de stat.

Deşi era cea mai prosperă dintre tările socialiste, mulţi dintre cetăţenii Germaniei de Est doreau prosperitatea şi libertatea politică din vest şi în doar câţiva ani, două milioane şi jumătate de est germani au emigrat, între care şi multe mii de profesori, medici, specialişti sau muncitorii calificați.

În 13 august 1961, 45 de kilometri de bariere de sârmă ghimpată şi beton au fost ridicate, în jurul Berlinului Occidental.

Autorităţile comuniste voiau să împiedice migraţia cetăţenilor atraşi de prosperitatea și libertatea politică din vestul capitalist.

Pe altă parte, preţurile subvenţionate din magazinele Belinului de Est atrăgeau zilnic mii de cumpărători din Berlinul Occidental secătuind resursele esticilor, dar şi pe cele ale sovieticilor care le susţineau masiv economia, iar autorităţile voiau să pună capăt scurgerii de resurse.

Străzile, parcurile şi drumurile au fost divizate, chiar şi clădirile au fost împărţite între Vest şi Est. Mii şi mii de familii sau prieteni au fost brusc separaţi, berlinezilor din estul comunist le-a fost strict interzisă trecerea în vest, iar comunicarea şi relaţiile de familie sau prietenie au devenit imposibile.

Soldaţii puşi să păzească fortificaţiile au primit ordine clare să tragă asupra oricărui individ care ar fi încercat să fugă în Vest. Şi au tras.

Timp de două decenii Zidul s-a extins şi fortificat continuu, bariera de sârmă ghimpată a fost înlocuită cu un zid înalt de beton, dublat apoi cu altul ridicat la o distanţă de zeci de metri înspre interior, casele dintre ele au fost demolate, iar locatarii mutaţi.

Zidul ajunsese la 155 de kilometri şi se crease un no-man’s land.

Fâşia morţii era acoperită cu nisip greblat cu grijă pentru a face vizibile urmele de paşi, împânzită de mine şi capcane şi supravegheată permanent de soldaţi gata să tragă în cei care ar fi încercat să evadeze.

Existau doar opt puncte oficiale de trecere a Zidului destinate în mod separat est-germanilor, vest-germanilor şi cetăţenilor altor ţări.

Cel mai faimos a fost Checkpoint Charlie, de pe Friedrichstraße, destinat numai personalului aliat şi cetăţenilor altor state.

Zidul a devenit o barieră de netrecut nu doar în Berlin, a ajuns să formeze graniţa dintre cele două state germane pe o lungime de 1.380 de kilometri. Impactul construirii zidului Berlinului a fost devastator, pentru familile germane care s-au văzut brusc separate, dar şi pentru imaginea în străinătate a Germaniei de Est.

5.000 de est-germani au reuşit să evadeze, iar numărul celor morţi în timpul tentativelor de trecere a Zidului, potrivit rapoartelor, ar fi între 192 şi 239 de persoane.

Mulţi alţii au fost răniţi în cursul încercărilor de evadare şi condamnaţi apoi pentru încercarea de trecere frauduloasă a frontierei.

Chris Gueffroy a fost ultima persoană împușcată în timp ce încerca să traverseze Zidul, pe 6 februarie 1989.

9 noiembrie 1989 – Căderea Zidului Berlinului
Protestele populare împotriva guvernului est-german, izbucnite în ianuarie 1989, l-au determinat pe liderul Erich Honecker să insiste: „Zidul va rezista 50 sau chiar 100 de ani!”.

În septembrie Ungaria comunistă a ieşit oficial din Pactul de la Varşovia şi a deschis graniţele cu Austria, pentru est germani, creând prima breşă în Cortina de Fier şi mii de aşa zişi turişti est-germani au reuşit astfel să ajungă în Vest.

Când, în 7 octombrie, liderul sovietic Mihai Gorbaciov a vizitat Berlinul de Est, a fost aclamat de mulţimi ca un eliberator, iar după doar câteva zile, sub presiunea populară, Honecker a demisionat.

Protestele au continuat însă şi la 4 noiembrie au atins apogeul, jumătate de milion de oameni au ieşit pe străzile Berlinului pentru a cere schimbări democratice.

La 9 noiembrie 1989, în urma anunţului că se va putea călători în Vest, protestatarii au luat cu asalt punctele de trecere şi Poarta Brandenburg şi au început să facă breşe în zid. Până la miezul nopţii, mii de est-berlinezi au traversat în Vest, unindu-se într-o atmosferă de mare sărbătoare cu mulţimea din Berlinul Occidental.

Distrugerea Zidului, tot atât de rapidă ca şi crearea sa, a fost celebrată de întreaga lume, a fost primul pas către reunificarea Germaniei, încheiată oficial pe 3 octombrie 1990, şi a marcat începutul căderii comunismului în Europa de Est.

Zidul Berlinului a fost dărâmat cu buldozerele aproape total în săptămânile care au urmat. În urmă au rămas, în picioare, doar câteva rămăşiţe ale vechiului zid şi o cantitate enormă de mici fragmente care se vând acum turiştilor ca souvenir.

A rămas şi Checkpoint Charlie (Punctul de control C), scena multor filme sau cărţi cu spioni care descriu epoca Războiului Rece şi punct de atracţie pentru turiştii de acum.

Au rămas în urmă şi dramele separării sau amintirea marilor eroi şi a disidenţilor politici, rememorate de familii şi povestite în muzee şi expoziţii dedicate istoriei Zidului.

Sursă (traducere din The Guardian): stiri.tvr.ro