Connect with us

ACTUALITATE

Se-ntoarce ROATA! Au ajuns americanii să lucreze ILEGAL la noi. O americancă, prinsă lucrând la „negru” în Cluj

Publicat

imigrari e1618822936497.jpg

Șapte cetățeni străini, 6 indieni și o americancă, au fost prinși lucrând fără forme legale. Aceștia au fost expulzați, urmând să părăsească țara în 30 de zile.

„Poliţiştii de imigrări din Cluj au depistat 7 cetăţeni străini, din India și SUA, care desfăşurau activităţi lucrative fără forme legale pe raza județului. Acestora le-a fost revocat dreptul de ședere, iar pe numele lor au fost emise decizii de returnare de pe teritoriul României prin care sunt obligați să părăsească țara în termen de 30 de zile. Totodată, au fost aplicate sancțiuni contravenționale cu amendă în valoare totală de 70.000 de lei.

Poliţiştii Inspectoratului General pentru Imigrări – Serviciul pentru Imigrări Cluj au desfăşurat, în această săptămână, acțiuni proprii și în cooperare cu Inspectoratul Teritorial de Muncă Cluj pentru combaterea şederii ilegale și a muncii fără forme legale a cetăţenilor străini, pe raza de competenţă.

Astfel, în cadrul activităţilor întreprinse au fost identificați în situații ilegale 7 cetăţeni străini, cu vârste cuprinse între 30 și 43 ani, 6 bărbați din India și o femeie din S.U.A..

În urma verificărilor efectuate, s-a constatat faptul că cetățenii indieni aveau permise de ședere în scop de angajare în muncă la alte societăți comerciale, însă desfășurau activități lucrative la o societate din domeniul confecțiilor metalice de pe raza județului Cluj, fără ca aceasta să obțină în prealabil un aviz de angajare pentru cetățenii străini. De asemenea, cetățeana americană, posesoarea unui permis de ședere în scop de activități comerciale, a fost depistată la lucru fără forme legale.

Ca urmare a celor...

Vezi mai mult pe Cluj24.ro

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *





Urmăriți Romania24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul:


ACTUALITATE

Taxele și impozitele lui Bolojan scufundă orașul Flămânzi în întuneric. Oamenii refuză plata obligațiilor și blochează serviciile publice

Publicat

taxele și impozitele lui bolojan scufundă orașul flămânzi în întuneric.

Publicitate

După deciziile premierului Ilie Bolojan, care au forțat administrațiile locale să majoreze taxele și impozitele, tot mai mulți cetățeni refuză să le mai plătească. Efectul se vede deja în teritoriu: bugetele locale se subțiază rapid, iar unele primării se apropie periculos de incapacitatea de funcționare.

Un astfel de exemplu vine din orașul Flămânzi, unde administrația locală avertizează public că lipsa încasărilor poate duce la blocarea...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Tânăr de 23 de ani, prins drogat la volan în Vorona. Avea în mașină și un pistol airsoft

Publicat

incident șocant în suceava: Șofer de ride sharing înjunghiat de un

Publicitate

Un tânăr de 23 de ani din comuna Vorona a fost sancționat dur de polițiști, după ce a fost prins conducând un autoturism sub influența substanțelor interzise și având asupra sa o armă de tip airsoft.

Incidentul a avut loc în seara zilei de 31 ianuarie 2026, în jurul orei 22:00, când polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 1 Botoșani au oprit pentru control un autoturism care circula pe drumul public din comună.

Din cauza...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Zeci de intervenții ale polițiștilor în județul Botoșani: Peste 100 de amenzi aplicate în ultimele 24 de ore

Publicat

vitezomanii, în vizorul polițiștilor rutieri: 7 permise reținute și amenzi

Publicitate

Polițiștii din cadrul Inspectoratul de Poliție Județean Botoșani au intervenit, în ultimele 24 de ore, la aproximativ 30 de evenimente, majoritatea sesizate prin apeluri la numărul unic de urgență 112.

Pentru prevenirea faptelor antisociale și menținerea ordinii și siguranței publice, polițiștii au acționat pe raza întregului județ, fiind organizate opt acțiuni punctuale în zone considerate de interes operativ. Activitățile au vizat atât...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Acțiune BLITZ a polițiștilor rutieri: Amenzi de peste 16.000 de lei pentru transportatorii de mărfuri și persoane

Publicat

polițiștii botoșăneni, la ceas de bilanț:  infracţionalitatea în domenii specifice

Publicitate

Polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Botoșani au organizat, la data de 31 ianuarie 2026, o acțiune de tip BLITZ, desfășurată pentru verificarea respectării legislației privind transportul de mărfuri și persoane.

În cadrul activităților desfășurate, polițiștii au aplicat 26 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 16.000 de lei.

Șapte dintre sancțiuni au fost aplicate conducătorilor auto care nu respectau reglementările...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe