Connect with us

ACTUALITATE

Se prelungește depunerea dosarelor de finanţare în cadrul Programului pentru instalarea staţiilor de reîncărcare pentru vehicule electrice

Publicat

Sesiunea de depunere a dosarelor de finanţare în cadrul Programului pentru instalarea staţiilor de reîncărcare pentru vehicule electrice în municipiile reşedinţe de judeţ se prelungeşte până la data de 11 octombrie 2019, a anunţat, vineri, Administraţia Fondului pentru Mediu (AFM).

Potrivit sursei citate, obiectivul Programului îl reprezintă dezvoltarea infrastructurii de alimentare a vehiculelor cu energie electrică, iar solicitanţii eligibili sunt unităţile administrativ-teritoriale reşedinţe de judeţ şi Municipiul Bucureşti, suma alocată sesiunii de finanţare fiind de 92 milioane lei.

Finanţarea se acordă în procent de maximum 90% din cheltuielile eligibile şi în limita sumelor maxime ce pot fi acordate pentru fiecare solicitant. În acelaşi timp, sumele maxime ce pot fi acordate pentru fiecare solicitant sunt stabilite în funcţie de numărul de locuitori, conform datelor furnizate de Institutul Naţional de Statistică, acestea fiind publicate pe site-ul AFM.

Suma maximă finanţată de AFM pentru instalarea unei staţii de reîncărcare este de 190.000 lei, valoare ce reprezintă 90% din totalitatea cheltuielilor eligibile.

Guvernul a aprobat, în şedinţa din data de 12 iunie, un buget de 250 de milioane de lei pentru o schemă de ajutor de stat pentru construcţia, pe autostrăzi, drumuri naţionale şi europene, a instalaţiilor de alimentare pentru autovehicule electrice, din care 92 de milioane de lei pentru acest an.

Schema se adresează unui număr de 600 potenţiali beneficiari, cu un număr mediu anual de 86 de beneficiari. Beneficiarii măsurii de finanţare sunt operatorii economici, ce activează în toate sectoarele/domeniile de activitate.

În ceea ce priveşte durata schemei de ajutor de stat, aceasta va fi aplicată până la 31 decembrie 2025, perioadă în care pot fi selectaţi beneficiarii şi în care se pot semna contractele de finanţare nerambursabilă, plăţile în cadrul contractelor semnate urmând a se efectua până la 31 decembrie 2027.

Fiecare instalaţie va avea două puncte de încărcare, cu o putere de peste 50 kw/punct.

Infrastructura de alimentare a autovehiculelor cu energie electrică se va amplasa pe autostrăzi, drumuri naţionale şi europene, la o distanţă de circa 100 km una de cealaltă.

Această schemă de ajutor de stat va fi administrată de Administraţia Fondului pentru Mediu (AFM), iar aprobarea Ghidului de finanţare a programului se face prin Ordin al şefului autorităţii publice centrale pentru protecţia mediului. AGERPRES

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *





Urmăriți Romania24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul:


ACTUALITATE

Botoșani: Un fost magistrat dă în judecată Universitatea București pentru a obține actele de studii ale președintelui

Publicat

tânăr din municipiul botoșani, arestat la domiciliu pentru încălcarea ordinului

Publicitate

O fostă judecătoare din Botoșani a dat în judecată Universitatea București pentru a obține informații despre studiile președintelui Nicușor Dan.

Lăcrămioara Axinte, aflată acum la pensie, a depus, în această săptămână, la Tribunalul Botoșani, instanță la care a activat, o solicitare de comunicare de informații de interes public în baza Legii 544/2001.

Acțiunea în instanță a fost declanșată după ce fostul judecător a fost nemulțumit...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

CALENDAR ORTODOX 2026: Sfinții Cuvioși Auxentie, Maron şi Avraam

Publicat

calendar ortodox 2025: sfinții cuvioși auxentie, maron şi avraam

Publicitate

Pe vremea împăratului Teodosie cel Tânăr (408-450) trăia în Constantinopol un bărbat cinstit în rânduiala ostăşească, fiind vestit în palatele împărăteşti, cu numele Auxentie, fiul lui Ada persul. Şi era acesta pe cât de înţelept şi viteaz în viaţa cea din afară, pe atât de credincios şi de râvnitor în faptele credinţei, menționează Ziarul LUMINA.

Acesta, cunoscând pe Cuviosul Marcian, iconomul Bisericii celei mari, pe Ioan monahul...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

COD GALBEN de ninsori viscolite și strat de zăpadă pentru județul Botoșani

Publicat

cod galben de ninsori viscolite și strat de zăpadă pentru

Publicitate

Meteorologii au emis o atenționare tip cod galben de ninsori viscolite și strat de zăpadă pentru județul Botoșani.

 

Avertizarea este valabilă începând de mâine, de la ora 14:00, până pe luni, la ora 08:00.

Temporar va ninge viscolit, se va depune strat de zăpadă în medie de 5…15 cm și vizibilitatea va fi redusă. Vântul va avea viteze la rafală de
50…60 km/h și izolat de 70…80 km/h.

Dacă sunteți nevoiți să porniți la drum,...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Atenție la condițiile de trafic! Meteorologii au instituit un nou COD GALBEN de ceață pentru judeţul Botoșani

Publicat

ceata 1.jpg

Publicitate

Atenție la condițiile de trafic! Meteorologii au instituit un nou Cod galben de ceață pentru judeţul Botoșani, valabil până la ora 08:00.

Din această cauză, pe drumurile din județ se va reduce vizibilitatea sub 200 de metri, izolat sub 50 de metri.

Pentru evitarea producerii unor evenimente nedorite, conduceți prudent, reduceți viteza, folosiți sistemul de iluminare, măriți distanța dintre autovehicule și evitați orice manevră...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe