Connect with us

EVENIMENT

Se redeschid restaurante, barurile și sălile de joc în municipiul Bistrița

Publicat

Autorităţile au decis ca, începând de luni, restaurantele, cafenelele, barurile şi sălile de jocuri de noroc din municipiul Bistriţa să îşi reia activitatea în interior, cele din domeniul HORECA în limita a 30% din capacitate, după ce incidenţa cazurilor de COVID-19, calculată fără focare, a arătat că indicele a coborât sub 3 la mia de locuitori, potrivit unui comunicat de presă remis de Instituţia Prefectului.

Pentru ziua de 27 decembrie, Prefectura a raportat o incidenţă de 3,33 la mia de locuitori pentru municipiul Bistriţa, cu focare, şi de 2,92 la mie, fără focare.

Decizia privind reluarea activităţii în interior în domeniul HORECA a fost luată la două luni după ce aceasta a fost stopată, ca urmare a înmulţirii cazurilor de infectare cu noul coronavirus la nivelul municipiului.

Prefectul judeţului Bistriţa-Năsăud, Stelian Dolha, admite, prin intermediul comunicatului de presă, că municipiul se află la limita pragului permisiv din punctul de vedere al restricţiilor şi le-a cerut locuitorilor să rămână vigilenţi şi să respecte în continuare normele sanitare.

"Am reuşit, după o perioadă destul de lungă, să scădem sub pragul de 3 cazuri la 1.000 de locuitori, incidenţă care ne permite să redeschidem restaurantele şi cafenelele, dar şi alte tipuri de activităţi economice care timp de câteva luni au fost închise. Suntem, totuşi, cu puţin sub acest prag mai permisiv din punctul de vedere al restricţiilor, astfel că rugămintea mea este să fim în continuare vigilenţi, pentru a ne continua drumul spre normalitate. Vă mulţumesc pentru responsabilitatea pe care aţi demonstrat-o", a transmis prefectul.

Restricţiile din municipiul Bistriţa au fost modificate prin Hotărârea Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă nr. 124/27.12.2020 şi intră în vigoare de luni. AGERPRES

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *





Urmăriți Romania24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul:


EVENIMENT

Alcoolul în doze mici ar putea fi surprinzător de benefic pentru creier. Cum ajută la eliminarea toxinelor asociate cu Alzheimer

Publicat

bere pixabay1.jpg






Un studiu recent realizat de cercetătorii de la Universitatea Rochester Medical Center din Statele Unite arată că un consum moderat de alcool ar putea avea efecte benefice asupra sănătății creierului, potrivit Mediafax.ro

Cercetarea, citată de foxnews.com, sugerează că alcoolul consumat în cantități mici poate stimula mecanismul natural de curățare al creierului, cunoscut sub numele de sistem glicfatic.

Acest...

Citește mai mult pe Cluj24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

Trafic de minori și de persoane. Prostituate aduse la Cluj. Cinci persoane reținute

Publicat

prostituate e1683886996732.png






Poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Oradea, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T.- Serviciul Teritorial Oradea, au documentat activitatea infracţională a cinci persoane (trei bărbaţi şi două femei) cercetate pentru constituirea unui grup infracţional organizat, trafic de minori şi trafic de persoane.

 

Prostituate aduse la Cluj

 

Din probele administrate în cauză a rezultat...

Citește mai mult pe Cluj24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

Noi măsuri adoptate de Comisia Europeană pentru a preveni distrugerea hainelor și accesoriilor nevândute. Care sunt interdicțiile

Publicat

noi măsuri adoptate de comisia europeană pentru a preveni distrugerea

Noi măsuri au fost adoptate luni de Comisia Europeană pentru a preveni distrugerea articolelor de îmbrăcăminte, a accesoriilor vestimentare și a articolelor de încălțăminte nevândute.

Acestea au fost adoptate în temeiul Regulamentului privind proiectarea ecologică a produselor sustenabile (ESPR).

Prin promovarea reutilizării și a reciclării, aceste măsuri vor contribui la reducerea deșeurilor și a daunelor aduse mediului, precum și la crearea unor condiții de concurență...

Citește mai mult pe Alba24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

VIDEO FOTO. Cum arată șantierul metroului din Florești? Noi utilaje aduse

Publicat

captura ecran 597.png






Lucrările pe șantierul metroului din Florești avansează vizibil, iar imaginile aeriene surprind luni o mobilizare intensă, unde noile utilaje au fost deja amplasate, iar organizarea de șantier intră în etapa finală. Activitatea se concentrează în prezent pe realizarea piloților plastici și pe execuția grinzii de ghidaj, elemente esențiale pentru stabilitatea și alinierea structurii viitoare.

Din cadrele...

Citește mai mult pe Cluj24.ro

Citește mai departe