EVENIMENT
Se reiau zborurile din Oradea spre Londra
Se reiau zborurile din Oradea spre aeroportul Londra Stansted, începând din 1 februarie. Zborurile din Oradea către Bologna, Dusseldorf și Milano rămân suspendate.
Primăria Oradea informează că Ryanair va relua zborurile din Oradea spre aeroportul Londra Stansted, începând din 1 februarie.
Compania și-a suspendat, începând cu 10 ianuarie, toate cele patru zboruri de pe aeroportul Oradea, ca urmare a pandemiei, dar și din cauza numărului mic de pasageri.
Compania anunța, la acea vreme, că suspendarea va fi valabilă până la finalul lunii ianuarie, cu posibilitatea ca, în funcție de evoluția restricțiilor impuse de COVID-19 care afectează direct rezervările înregistrate, să fie prelungită și în februarie.
„Aceasta s-a materializat într-un act adițional la contractul de finanțare încheiat între Primăria Oradea și Ryanair, prin care perioada în care zborurile sunt suspendate este adăugată la perioada contractuală. Spre exemplu, în cazul zborurilor care ies de sub contractul de subvenție în iulie 2022, Dusseldorf, Londra și Milano, ca urmare a demersului menționat, acestea trebuie să opereze și în luna august 2022, pentru a acoperi prevederile contractuale.
Acest principiu va fi aplicat în situațiile generate de pandemia de COVID- 19 și pentru a folosi cât mai eficient aportul financiar al municipalității, mai clar, pentru ca zborurile să vină cu pasageri, nu goale. Având în vedere că pentru destinația Bologna există deja o suspendare, contractul va fi valabil până în septembrie 2022.
În funcție de evoluția pandemiei, există posibilitatea ca operatorul să mai anunțe suspendări ale zborurilor, însă, important de menționat este faptul că acesta își va respecta toate obligațiile prevăzute de contractul de finanțare (număr de destinații, luni de operare, pasageri)”, anunță sursa citată.
Într-un anunț public, compania aeriană a transmis că, spre finalul anului trecut, numărul rezervărilor a scăzut drastic din cauza evoluției noii tulpini Omicron, drept urmare Ryanair a fost nevoită să-și regândească planul și să scadă capacitatea de zbor cu 33% pentru luna ianuarie în toată Europa.
(sursa: Mediafax)
EVENIMENT
Copiii, frigul și teama de răceală: Trebuie sau nu scoși copiii afară când temperaturile scad? Ce ne spune, de fapt, știința
Copiii, frigul și teama de răceală: În multe familii, venirea sezonului rece aduce cu sine aceeași dilemă veche: trebuie sau nu scoși copiii afară când temperaturile scad?
Pentru mulți părinți, frigul este aproape sinonim cu boala. O geacă desfăcută, o ieșire „prea lungă” afară sau o joacă în aer rece sunt adesea privite ca o invitație sigură la răceală.
Totuși, această convingere, atât de răspândită, nu este susținută de știință.
Răceala nu este...
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
Accident grav. Trei morţi şi un bătbat încarcerat în urma coliziunii dintre un TIR şi un microbuz
Un grav accident rutier s-a produs duminică pe DN6, între localitățile Cornea și Domașnea, județul Caraș-Severin, unde un autocamion și un microbuz de marfă s-au ciocnit violent.
Potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență Caraș-Severin, la fața locului au fost mobilizate de urgență echipaje din cadrul Detașamentului Caransebeș și Punctului de Lucru Băile Herculane.
Salvatorii au intervenit cu o...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
Consultările privind noua lege a salarizării în Educație ar urma să înceapă în martie 2026, potrivit unui mesaj transmis de liderul Federației Sindicatelor din Educație „Spiru Haret”, Marius Nistor, după o întâlnire cu premierul Ilie Bolojan.
Nistor amintește că legea trebuie finalizată până la începutul verii, fiind un jalon asumat de România prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR).
„Referitor la noua lege a salarizării, răspunsul primit a fost...
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
Tensiunile după Derby-ul Clujului. CFR condamnă ferm incidentele de la finalul partidei și cere măsuri
Finalul derby-ului dintre CFR Cluj și U Cluj a degenerat într-un scandal de proporții, cu incidente atât pe gazon, cât și în tribune. Meciul s-a încheiat într-o atmosferă tensionată, iar evenimentele de după fluierul final au eclipsat complet spectacolul sportiv.
Într-un comunicat oficial, formația din Gruia a condamnat ferm orice formă de agresiune și a solicitat analizarea atentă a comportamentului implicat...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
