EVENIMENT
Secetă pedologică în Dobrogea şi în unele zone din Muntenia şi Moldova
Seceta pedologică moderată, puternică şi izolat extremă se va menţine în Dobrogea, local în nordul, sudul, estul şi izolat vestul Munteniei, dar în sud-estul Moldovei, unde se vor înregistra deficite de apă în sol, arată prognoza de specialitate emisă de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM), valabilă până pe data de 5 decembrie 2022.
Rezerva de umiditate pe profilul de sol 0-50 cm în cultura grâului de toamnă se va încadra în limite satisfăcătoare, apropiate de optim şi optime, în Maramureş, Crişana, Banat, Transilvania şi Oltenia, dar şi pe suprafeţe agricole extinse din Moldova şi Muntenia.
"Pe fondul menţinerii regimului hidro-termic favorabil din aer şi sol, procesele fiziologice ale culturilor de toamnă vor evolua în bune condiţii în cea mai mare parte a ţării, iar în zonele cele mai reci, ritmurile de vegetaţie vor fi mai lente şi chiar stagnate temporar", susţin agrometeorologii.
Astfel, orzul şi grâul de toamnă, funcţie de data semănatului vor parcurge germinarea (80-100%), răsărirea (50-100%) şi apariţia frunzei a treia (30-100%), precum şi înfrăţirea (10-100%). Starea de vegetaţie a culturilor se va menţine în general bună şi medie, iar pe suprafeţele cu deficite de apă în sol, precum şi în semănăturile efectuate tardiv, uniformitatea şi vigurozitatea plantelor se va prezenta medie şi slabă.
La cultura de rapiţă semănată în epoca optimă se va continua faza de înfrunzire (8-11 frunze adevărate), cu o uniformitate şi vigurozitate a plantelor pe ansamblu bună şi medie, procesul de călire al plantelor efectuându-se în condiţii bune.
Secetă pedologică în Dobrogea şi în unele zone din Muntenia şi Moldova. Condiţiile agrometeorologice vor permite efectuarea lucrărilor agricole în câmp
De asemenea, în cea mai mare parte a ţării, viţa-de-vie se va afla în stadiul de repaus biologic, iar la pomii fructiferi va fi posibilă definitivarea maturării lemnului, îngălbenirii şi căderii frunzelor în toate plantaţiile, speciile fiind în general bine adaptate la condiţiile de iernare.
Potrivit specialiştilor ANM, condiţiile agrometeorologice vor permite efectuarea lucrărilor agricole în câmp (arături, întreţinerea plantaţiilor pomi-viticole, fertilizări, etc.), acestea fiind sistate temporar doar în zilele cu precipitaţii.
Sub aspect termic, în această săptămână, va predomina o vreme în general normală, în aproape toată ţara. Temperatura medie diurnă a aerului se va încadra între -3 şi 9 grade Celsius, limite apropiate de mediile multianuale, în cea mai mare parte a regiunilor. Temperatura maximă a aerului se va situa între 0 şi 11 grade, în majoritatea zonelor de cultură, iar cea minimă va oscila între -5 şi 6 grade Celsius pe întreg teritoriul agricol, fiind condiţii de producere a brumei şi a îngheţului la suprafaţa solului.
"Se întrevăd precipitaţii sub formă de ploi locale la scara întregii ţări, dar şi deluroase, acestea fiind însoţite de intensificări ale vântului", menţionează agrometeorologii. Agerpres
EVENIMENT
Standarde unice pentru toate site-urile instituțiilor publice. Proiect legislativ, la Parlament
Standarde unice pentru toate site-urile instituțiilor publice. Parlamentarii propun unificarea modului în care cetățenii interacționează cu paginile și serviciile online ale instituțiilor publice.
Președintele Comisiei de IT&C din Senat, senatorul USR Ciprian Rus a depus la Parlment un proiect care prevede crearea unui Sistem Unic de Design Digital (SUDD) - un set de reguli comune pentru toate serviciile digitale ale statului, de la formulare și mesaje de eroare, până la...
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
Amenzi pentru șoferii care conduc mașini cu numerele de înmatriculare murdare. Sancțiunile prevăzute de Codul rutier
Amenzi pentru șoferii care conduc mașini cu numerele de înmatriculare murdare. Șoferii care conduc autovehicule ale căror plăcuțe de înmatriculare sunt murdare sau acoperite de noroi, gheață sau zăpadă, astfel încât numerele nu pot fi citite, riscă amenzi de sute de lei.
Menținerea plăcuțelor de înmatriculare curate nu este doar o obligație legală, ci și o măsură esențială pentru siguranța rutieră și identificarea corectă a vehiculelor în trafic.
Amenzi pentru...
Citește mai mult pe Alba24.ro
În crima oribilă care a avut loc sâmbătă în comuna Florești, apar noi detalii interesante. Victima, Gheorghe Chindriș, un româno-american foarte cunoscut cel puțin în zona Transilvaniei, cu funcții în Societatea Culturală Avram Iancu și Asociația Maramureșenilor din Cluj, ar fi fost omorât cu un calorifer electric, de către un tânăr de 26 de ani.
Omorât cu un calorifer
„Localitatea Luna de Sus/CJ –...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
Duminică, 15 februarie 2026, au loc noi trageri organizate de Loteria Română pentru jocurile Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 și Super Noroc.
Evenimentul vine după ce, la extragerile de joi, 12 februarie, au fost acordate peste 36.400 de câștiguri, în valoare totală de peste 25,07 milioane de lei.
Numerele câștigătoare vor fi publicate după ora 18,30.
Report uriaș la Joker: peste 10,24 milioane de euro
La jocul Joker, la categoria I, se înregistrează un report...
Citește mai mult pe Alba24.ro
