EVENIMENT
Seceta pedologică se menține în Dobrogea, Moldova și Muntenia: Cultura grâului de toamnă afectată, potrivit prognozei ANM
Prognoza de specialitate emisă de Administrația Națională de Meteorologie (ANM) pentru perioada 8 - 14 iunie 2023 indică continuarea secetei pedologice moderate și puternice în regiunile Dobrogea, Moldova și anumite zone din Muntenia și Moldova, având un impact negativ asupra culturii grâului de toamnă pe suprafețe agricole extinse.
"Aprovizionarea cu apă pe adâncimea de sol 0-100 cm, în cultura grâului de toamnă, va prezenta valori satisfăcătoare, apropiate de optim şi optime, în Maramureş, Crişana şi Oltenia, cea mai mare parte a Banatului, Transilvaniei şi a Munteniei, local în nordul, estul, izolat sud-vestul Moldovei. Deficite de umiditate în sol (secetă pedologică moderată şi puternică) se vor înregistra în Dobrogea, pe suprafeţe agricole extinse din Moldova, local în nordul, estul şi sudul Munteniei, centrul, estul şi sudul Transilvaniei, izolat nord-vestul Banatului", precizează specialiştii ANM.
În cultura porumbului, rezerva de apă în stratul de sol 0-50 cm, se va încadra în limite satisfăcătoare, apropiate de optim şi optime, în Transilvania, Crişana, Banat şi Oltenia, pe suprafeţe extinse din Muntenia şi Moldova, izolat în sud-vestul, centrul şi nordul Dobrogei.
Pe de altă parte, conţinutul de umiditate din sol se va situa în limite scăzute (secetă pedologică moderată), în Maramureş, local în nord-estul, estul şi sudul Munteniei, sudul, centrul, izolat nord-estul Moldovei, sud-estul, estul şi centrul Dobrogei.
Pe fondul regimului hidrotermic din aer şi sol favorabil, procesele vegetative ale culturilor de câmp şi pomi-viticole se vor desfăşura normal în cea mai mare parte a regiunilor agricole ale ţării.
Seceta pedologică se menține în Dobrogea, Moldova și Muntenia, La floarea-soarelui vor predomina fazele de apariţie a primei perechi de frunze
Culturile de orz şi grâu de toamnă înfiinţate în epoca optimă îşi vor continua înspicarea (60-100%), înflorirea (10-100%), precum şi maturitatea în lapte (10-40%), pe majoritatea suprafeţelor agricole.
Culturile tardive se vor afla în fazele de înspicare (50-100%) şi înflorire (10-100%).
Rapiţa din Dobrogea, Muntenia, Moldova, Transilvania şi Crişana se va afla predominant la formarea silicvelor şi a boabelor în silicve (20-100%), iar local în sud-estul ţării se va putea declanşa maturitatea deplină (10-20%), în special pe arealele agricole cu o bună aprovizionare cu apă a solului.
La floarea-soarelui vor predomina fazele de apariţie a primei perechi de frunze (30-100%) şi înfrunzire (6-14 frunze), la nivelul întregii ţări. Cultura de porumb îşi va definitiva răsărirea (90-100%), plantele aflându-se predominant la dezvoltarea aparatului foliar (5-13 frunze). Sfecla de zahăr din principalele bazine specializate va parcurge răsărirea (80-100%), dezvoltarea primei perechi de frunze (50-100%) şi înfrunzirea (8-15 frunze).
La cartof se vor înregistra răsărirea (70-100%), creşterea lăstarilor laterali şi tuberizarea (20-100%), iar la soiurile timpurii pentru consum va fi posibilă îmbobocirea.
Seceta pedologică se menține în Dobrogea, Moldova și Muntenia. Temperatura medie diurnă a aerului se va încadra între 14 şi 25 de grade Celsius
Pomii fructiferi vor parcurge creşterea şi dezvoltarea fructelor, iar la soiurile timpurii de cireş aflate la maturitatea de consum se va continua recoltarea.
La seminţoase se vor semnala creşterea lăstarilor, frunzelor şi rodului. În toate podgoriile, la viţa-de-vie se vor continua dezvoltarea aparatului vegetativ (frunze, coarde), formarea inflorescenţelor şi înflorirea.
În condiţiile agrometeorologice menţionate, lucrările agricole în câmp (aplicarea îngrăşămintelor, erbicidări, praşile, tratamente fitosanitare etc.) se vor putea desfăşura în condiţii bune, precizează specialiştii ANM.
Din punct de vedere meteorologic, în acest interval va predomina un regim termic al aerului pe ansamblu normal, la nivelul întregii ţări.
Temperatura medie diurnă a aerului se va încadra între 14 şi 25 de grade Celsius, valori apropiate de mediile multianuale, în cea mai mare parte a zonelor de cultură.
Seceta pedologică se menține în Dobrogea, Moldova și Muntenia. Temperatura maximă a aerului se va situa între 21 şi 30 de grade Celsius
Temperatura maximă a aerului se va situa între 21 şi 30 de grade Celsius, pe aproape întreg teritoriul agricol, iar cea minimă între 7 şi 19 grade Celsius, în majoritatea regiunilor agricole.
În perioada menţionată se prognozează ploi locale sub formă de aversă, dar şi torenţiale, fiind însoţite de descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului, izolat cu aspect de vijelie, în aproape toată ţara.
Totodată, vor fi condiţii de producere a grindinei, iar cantităţile de apă pot fi mai însemnate din punct de vedere agricol. Agerpres
EVENIMENT
VIDEO: Alba Iulia, acoperită de zăpadă. A nins ca în povești ore întregi. Cum arăta orașul în timpul nopții
Peste noapte, Alba Iulia a fost cuprinsă de o ninsoare abundentă, care a adus în oraș un peisaj de iarnă autentică, așa cum nu s-a mai văzut de ani buni.
Fulgi de zăpadă mari și deși au căzut neîntrerupt timp de mai multe ore și au format un strat gros de zăpadă, depus uniform pe străzi, trotuare, parcuri și acoperișuri.

Orașul s-a îmbrăcat complet în alb, iar străzile aproape ireale au creat o atmosferă de...
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
Echipa de fotbal CFR Cluj pleacă în cantonament în Spania. Când e programat primul meci din Superligă
Echipa de fotbal CFR Cluj se va reuni, sâmbăă, 3 ianuarie, la Cluj-Napoca, iar duminică, jucătorii vor pleca în Spania, la Oliva Nova, unde se vor pregăti până pe 14 ianuarie.
În cadrul cantonamentului de iarnă, clujenii vor disputa mai multe meciuri de pregătire contra unor echipe internaționale.
Primul meci al CFR Cluj din returul Superligii va avea loc pe 18 ianuarie, de la ora 17,45, acasă, pe stadionul...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
Pârtia albastră de la Mărișel, de 2000 de m, se deschide sâmbătă. Vești bune pentru schiorii clujeni
Reprezentanții Mărișel Ski Bike Resort din comuna clujeană Mărișel anunță vești bune pentru schiori. Astfel, datorită ninsorilor din ultimele zile, începând de sâmbătă, 3 ianuarie, se deschide pârtia albastră, care are 2000 de m, până jos la Telescaun.
”Se lucreaza in continuare la partia rosie sa o putem deschide cat de curand”, arată aceștia.
Potrivit prognozei meteo, sâmbătă temperatura în...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
Când se întorc elevii la școală din vacanța de iarnă. Când au liber din nou, pentru vacanța de schi
Când se întorc elevii la școală: Vacanța de iarnă 2025-2026 se încheie pe 7 ianuarie, iar joi, 8 ianuarie este prima zi de școală din Modulul 3, așa cum prevede structura anului școlar 2025-2026.
ȘCoala începe joia pentru că marți și miercuri sunt sărbători, respectiv Boboteaza (pe 6 ianuarie) și Sfântul Ioan Botezătorul (7 ianuarie).
Urmează o perioadă de cursuri din 8 ianuarie 2026, până vineri, 6 februarie 2026, respectiv vineri, 13 februarie 2026, sau vineri, 20...
Citește mai mult pe Alba24.ro
