Connect with us

EVENIMENT

Secţia de Nefrologie a Spitalului ''Sfântul Ioan'' din București închisă, după ce un pacient a fost depistat cu noul coronavirus. Toate cele 72 de cadre medicale, plasate în izolare

Publicat

Secţia de Nefrologie a Spitalului "Sfântul Ioan" este închisă, iar personalul medical în izolare începând de miercuri, după ce o pacientă care făcea dializă a fost testată pozitiv la noul coronavirus, a declarat, pentru AGERPRES, directorul medical, Bogdan Geavlete.

În acest caz a fost declanșată o anchetă epidemiologică. Până la finalizarea acesteia, conducerea unității sanitare a luat decizia de a trimite în izolare toate cele 72 de cadre medicale care desfășurau activitatea în acesta secție, în ture. De asemenea, celor 9 rezidenți de pe secție li s- a solicitat să rămână acasă.

"Toată lumea este asimptomatică, dar având în vedere că s-a testat pozitiv un pacient am hotărât să trimitem în izolare tot personalul. Se testează pentru protecţie personalul medical. Măsurile sunt corecte. Toată lumea este asimptomatică. Doar Secţia de nefrologie este închisă. Pacienta depistată cu COVID-19 era asimptomatică. Noi am testat pacienta respectivă ca măsură de prevedere pentru pacienţii dializaţi. Era în dializă. Am văzut ce se întâmplă, pericolul cu dializa. I-am testat pe toţi (...) şi un test a venit pozitiv", a spus Bogdan Geavlete.

El a precizat că pacienta testată pozitiv a fost transferată miercuri în altă unitate medicală. AGERPRES

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *





Urmăriți Romania24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul:


EVENIMENT

Ce pățești dacă refuzi prelevarea de mostre biologice. Șofer din Alba, reținut de polițiști: a lovit un gard și mirosea a alcool

Publicat

ce pățești dacă refuzi prelevarea de mostre biologice. Șofer din

Ce pățești dacă refuzi prelevarea de mostre biologice și ai fost prins băut: Reprezentanții IPJ Alba au transmis că polițiștii Postului de Poliție Bistra au luat măsura reținerii, pentru 24 de ore, față de un bărbat, în vârstă de 60 de ani, din comuna Bistra, care este cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice.

Din cercetările efectuate de polițiști, a reieșit că, în timp ce conducea un autoturism, pe...

Citește mai mult pe Alba24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

Radu Constantea rupe tăcerea după scandalul din Gruia. Ce se întâmplă cu Cristiano Bergodi: Ne așteptăm la suspendare

Publicat

bataie cfr u.png






Finalul partidei disputate în Gruia a fost marcat de un incident grav între antrenorul Cristiano Bergodi și jucătorul Andrei Cordea, care a degenerat într-o încăierare generală între cele două echipe.

În urma conflictului, ambii au fost eliminați, iar situația urmează să fie analizată de Comisia de Disciplină.

Președintele clubului, Radu Constantea, a vorbit la DigiSport despre cele întâmplate,...

Citește mai mult pe Cluj24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

ANM: Două zile de ninsoare cu depunere de zăpadă, vânt și răcire a vremii. Temperatura va coborî până la minus 15 grade Celsius

Publicat

prognoza meteo săptămânală anm: temperaturi de până la minus 19

ANM anunță două zile de ninsoare și răcire a vremii, într-o informare meteo emisă duminică. Potrivit acesteia, se vor înregistra precipitații predominant sub formă de ninsoare, strat de zăpadă, polei, intensificări ale vântului și răcire a vremii în intervalul 8 februarie, ora 10:00 – 10 februarie, ora 20:00.

Temporar vor fi precipitații predominant sub formă de ninsoare, pe parcursul zilei de duminică și în noaptea de duminică spre luni în Moldova, estul și sud-estul...

Citește mai mult pe Alba24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

Alin Tișe, după derby-ul CFR-„U” Cluj: „A fost mai mult decât un meci, a fost o lecție de comunitate”

Publicat

alin tise cj cluj.jpg






Cluj-Napoca a trăit aseară unul dintre cele mai intense momente sportive ale anului, derby-ul dintre CFR Cluj și Universitatea Cluj.

Președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe, a descris confruntarea drept „mai mult decât un meci”, subliniind dimensiunea socială și emoțională a evenimentului.

„A fost o mărturisire. Un meci cât un campionat, dar și cât o comunitate care știe să se certe cu...

Citește mai mult pe Cluj24.ro

Citește mai departe