Connect with us

ACTUALITATE

Şedinţa Parlamentului pentru dezbaterea moţiunii de cenzură nu s-a putut desfăşura din lipsa cvorumului

Publicat

Şedinţa Parlamentului în care trebuia dezbătută şi votată moţiunea de cenzură nu a putut să aibă loc, luni, din lipsa cvorumului, potrivit anunţului preşedintelui Camerei Deputaţilor, social-democratul Marcel Ciolacu.

În urma apelului nominal, doar 226 de parlamentari au fost la şedinţă, fiind necesară prezenţa a 233 de deputaţi şi senatori.

"Nu am putut proceda la supunerea la vot a ordinii de zi a sesiunii extraordinare", a spus Ciolacu.

La şedinţă au lipsit deputaţii minorităţilor naţionale şi toţi parlamentarii PMP. De asemenea, liderul deputaţilor UDMR, Benedek Zacharie, a anunţat că niciun parlamentar al Uniunii nu este prezent. "Dacă va fi cvorum, vom fi prezenţi şi nu vom vota", a adăugat acesta.

Totodată, liderii grupurilor PNL şi USR au anunţat că părăsesc sala de şedinţă.

"Grupul USR va părăsi sala şi nu va contribui la cvorum", a spus deputatul Cătălin Drulă. Şi parlamentarii  PNL vor părăsi sala, a arătat liderul deputaţilor liberali, Florin Roman.

Dintre senatorii neafiliaţi au fost prezenţi doar Nicolae Marin, Călin Popescu-Tăriceanu, Adrian Ţuţuianu, Emilia Arcan, iar dintre deputaţii neafiliaţi - Dumitru Lovin. Toţi cei 21 de deputaţi Pro România au fost prezenţi.

Din grupurile PSD au lipsit cinci parlamentari.

Şedinţa Parlamentului, care a început iniţial în jurul orei 14,00, a fost suspendată până la ora 15,30, din lipsa cvorumului, fiind prezenţi doar 170 de parlamentari. Liderii grupurilor parlamentare au decis reluarea şedinţei cu un apel nominal, dar nici în urma acestuia nu s-a adunat cvorumul de 233 de parlamentari AGERPRES

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *





Urmăriți Romania24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul:


ACTUALITATE

FRF vrea ca trucarea de meciuri să fie incriminată în Codul Penal

Publicat

frf vrea ca trucarea de meciuri să fie incriminată în

Publicitate

Președintele Federației Române de Fotbal, Răzvan Burleanu, a declarat, luni, într-o conferință de presă, că își dorește ca trucarea de meciuri să fie incriminată de Codul Penal din România, după exemplul altor state.

‘În spatele trucărilor meciurilor de fotbal nu avem de cele mai multe ori niște decizii individuale ale unui jucător sau antrenor. Vorbim de o întreagă mafie, vorbim de aceleași rețele de infracționalitate pe care le...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Botoșani: Zeci de lebede care iernează pe malul Prutului, hrănite de localnici cu boabe de porumb

Publicat

botoșani: zeci de lebede care iernează pe malul prutului, hrănite

Publicitate

Zeci de lebede care iernează pe râul Prut sunt hrănite de localnici cu boabe de porumb, pentru a fi ajutate să depășească perioada de iarnă în care își găsesc mai greu de mâncare.

Păsările au fost observate pe malul Prutului, pe raza comunei Hudești, de niște muncitori dintr-o balastieră. Aceștia au sunat la Primărie, iar autoritățile locale au decis să hrănească lebedele cu cereale adunate de la fermieri.

‘Sâmbătă, am primit un...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Botoșani: Munca la negru, sancționată dur. Controale ITM și amenzi de sute de mii de lei în ianuarie

Publicat

itminspectia muncii.webp.webp

Publicitate

În cursul lunii ianuarie, în domeniul relațiilor de muncă, au fost efectuate 79 controale. Au fost dispuse 86 măsuri pentru remedierea deficiențelor constatate, au fost aplicate 9 sancţiuni contravenționale, din care un avertisment și 8 amenzi, în valoare de 344.000 lei.

In cadrul acestor controale efectuate, au fost depistate 8 persoane desfășurându-și activitatea fără întocmirea contractului individual de muncă în formă scrisă, motiv pentru...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Ziua Lecturii, la Memorialul Ipotești

Publicat

ziua lecturii, la memorialul ipotești

Publicitate

Memorialul Ipotești – Memorialul Ipotești – Centrul Național de Studii „Mihai Eminescu” anunță organizarea Zilei Naționale a Lecturii – ediția 2026 într-un format nou, dedicat lecturii din opera unui scriitor reprezentativ al literaturii române. Evenimentul se va desfășura în perioada 12–13 februarie 2026 și se adresează în special elevilor și cadrelor didactice. Pentru ediția din acest an, organizatorii propun genericul „Sfert de...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe