EVENIMENT
Şefa Direcţiei pentru Agricultură Caraș-Severin, REȚINUTĂ într-un dosar de corupţie cu prejudiciu de aproape un milion de lei
Şefa Direcţiei pentru Agricultură Caraş-Severin, Felicia-Gabriela Mehedinţu, a fost reţinută de procurorii Serviciului Teritorial Timişoara al DNA într-un dosar de corupţie cu prejudiciu de aproape un milion de lei.
Potrivit unui comunicat al DNA transmis joi AGERPRES, inculpata este cercetată pentru două infracţiuni de abuz în serviciu cu obţinerea de foloase necuvenite pentru altul, instigare la fals intelectual în formă continuată şi uz de fals în formă continuată.
"Inculpata Mehedinţu Felicia-Gabriela ar fi permis, în mod nelegal, ca doi angajaţi ai instituţiei să îşi primească salariile, cu toate că cei doi nu s-ar fi prezentat decât sporadic la muncă, neîndeplinindu-şi atribuţiile stabilite prin regulamente şi prin fişa postului.
În acest mod ar fi provocat un prejudiciu de 139.110 lei în dauna instituţiei, echivalent cu foloasele necuvenite pentru cei doi în perioada 1 noiembrie 2019 - aprilie 2021, respectiv în perioada 1 aprilie 2020 - aprilie 2021", se arată în comunicat.
Procurorii consideră că, prin neluarea măsurilor legale împotriva celor doi angajaţi, inculpata ar fi încălcat dispoziţii din OUG 57/2019 privind Codul Administrativ şi Legea 53/2003 privind Codul muncii.
Felicia-Gabriela Mehedinţu mai este suspectată că în perioada ianuarie 2020 - aprilie 2021, uzând de funcţia de conducere pe care o îndeplinea, şi-ar însuşit, atât în interesul său, cât şi pentru alţi angajaţi ai instituţiei, suma 482.672 de lei, reprezentând drepturi salariale ale unor persoane care nu mai aveau raporturi de muncă cu instituţia, respectiv sume de bani pentru plata normei de hrană sau a sporului de condiţii vătămătoare aferente timpului în care angajaţii erau în concediu sau aveau zile libere.
O parte din bani ar fi fost folosiţi la cumpărarea unor bijuterii din aur.
De asemenea, aproximativ 50.000 de lei (circa 3.300 de lei/lună), ar fi fost retraşi în baza unor ordine de deplasare care atestau împrejurări necorespunzătoare adevărului.
În acest sens, inculpata ar fi determinat patru subalterni ca, în perioada ianuarie 2021 - martie 2021, să falsifice 11 ordine de deplasare care atestau în mod nereal că angajaţii instituţiei s-ar fi deplasat în interesul serviciului în anumite localităţi.
"Totodată, în perioada 2 mai 2018 - prezent, în calitate de director executiv al instituţiei, ar fi semnat o serie de acte (ordine de plată, dispoziţii de plată şi CEC-uri), prin care şi-ar fi însuşit lunar câte 6.600 de lei (timp de 35 de luni), în total 231.000 de lei, reprezentând compensaţia lunară pentru chirie încasată în baza unor contracte de închiriere falsificate.
În acest sens ar fi folosit contracte de închiriere (înscrisuri sub semnătură privată), care ar fi fost falsificate atât prin contrafacerea subscrierii (semnăturii atribuite unei alte persoane) cât şi prin atestarea unor împrejurări necorespunzătoare adevărului", se mai menţionează în comunicat.
Felicia-Gabriela Mehedinţu a fost reţinută pentru 24 de ore şi urmează să fie prezentată joi la Tribunalul Timiş, cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.
DNA precizează că în dosar se efectuează acte de urmărire penală şi faţă de alte persoane.
AGERPRES
sursa foto: Agrointeligența
EVENIMENT
VIDEO FOTO. Ochelari revoluționari cu AI pentru nevăzători, dezvoltați la Cluj. Povestea .lumen, start-up-ul care schimbă vieți
Pornit dintr-o experiență personală și dintr-o idee inspirată de tehnologia mașinilor autonome, start-up-ul românesc .lumen (dotlumen) din Cluj-Napoca dezvoltă ochelari inteligenți care ghidează nevăzătorii prin vibrații pe cap, replicând funcționalitatea unui câine-ghid.

Fondată la Cluj-Napoca de Cornel Amariei, compania a trecut prin sute de...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
Prognoza meteo ANM pentru următoarele patru săptămâni: Vreme ploioasă la final de februarie și temperaturi în creștere în martie
Meteorologii au publicat prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni. Potrivit ANM, luna martie va începe cu temperaturi apropiate de cele normale pentru această perioadă, iar ulterior, spre jumătatea lunii, valorile termice se vor situa ușor peste cele specifice.
Săptămâna 16 februarie 2026 - 23 februarie 2026
Valorile termice vor fi mai coborâte decât cele specifice pentru această săptămână în regiunile nord-estice, iar în rest vor fi în general apropiate de cele...
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
Darius Răulea, elev al Liceului German Sebeș, premiul II în cadrul Concursului Internațional „Ocrotiți de Eminescu”, ediția 2026
Darius Răulea, elev al Liceului German Sebeș, a obținut premiul II în cadrul Concursului Internațional „Ocrotiți de Eminescu”, ediția 2026.
La începutul fiecărui an, municipiul Blaj găzduiește Concursul Internațional „Ocrotiți de Eminescu”, o competiție menită să marcheze Ziua Culturii Naționale. Competiția amintită este organizată pe două secțiuni, „Creație” și „Recitare”, în cadrul cărora se întrec cei mai talentați tineri preocupați de arta...
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
VIDEO. Traficant de droguri din Turda, prins în Italia. A fost extrădat și băgat după gratii
Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Cluj au pus în executare un mandat de arestare preventivă, pentru 30 de zile, emis pe numele unui bărbat de 28 de ani, din Turda, urmărit internațional, bănuit de săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de mare risc.
”Bărbatul a fost localizat și reținut la data de 10 ianuarie a.c. în localitatea Montu...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
