EVENIMENT
Şeful Jandarmeriei Române, Bogdan Enescu, la DNA. Și-ar fi pontat ore suplimentare în perioada stării de urgenţă

Șeful Jandarmeriei Române, Bogdan Enescu, s-a prezentat, joi, la sediul Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA).
Surse judiciare au precizat pentru AGERPRES că Bogdan Enescu a fost chemat pentru a fi audiat cu privire la încasarea nejustificată a unor sume de bani pentru sute de ore suplimentare.
Bogdan Enescu a declarat la intrarea în sediul DNA că este nevinovat. AGERPRES

Consiliul Județean Cluj a finalizat construirea noului pod din Chiuiești, pe drumul județean DJ 182E.
Lucrările au fost necesare după ce vechiul pod a ajuns într-o stare avansată de degradare și a fost demolat, fiind înlocuit temporar de o construcție provizorie din tuburi de beton prefabricate.
Alin Tișe: Este al treilea pod finalizat în județ prin programul ”Anghel Saligny”
Noul pod are o lungime…
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
Cât de scumpă a ajuns parcarea în Zona Zero, la Alba Iulia: se aplică noile tarife. Prețuri triple și pentru Zona 1

Cât de scumpă a ajuns parcarea în Zona Zero: Noile tarife de parcare de la Alba Iulia, aprobate de Consiliul Local în ședința din iulie, se aplică în oraș. Potrivit aplicației T-Park, o oră de parcare în Cetatea Alba Carolina (adică Zona Zero) costă 5,3 lei iar dacă trebuie să lași mașina acolo întreaga zi, trebuie să plătești 53 de lei.
Un abonament lunar în Zona Zero costă 312 lei pentru persoanele fizice și 624 de lei pentru persoane juridice.
Și costul parcării…
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
Caz șocant la Alba Iulia: O tânără angajată la un hotel din oraș, amenințată și violată de un bărbat, în timpul serviciului

Caz șocant la Alba Iulia. O tânără de 21 de ani, angajată a unui hotel aflat în zona centrală a orașului, a fost amenințată și violată de un bărbat, în timp ce se afla în timpul serviciului, în noaptea de luni spre marți.
Potrivit IPJ Alba, în dimineața de 23 septembrie 2025, Poliția Municipiului Alba Iulia a fost sesizată de către o tânără, în vârstă de 21 de ani, cu privire la faptul că a fost victima infracțiunii de viol.
Din verificările preliminare efectuate…
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
ATENȚIE. Pensionarii clujeni stabiliți în străinătate trebuie să trimită certificatul de viață până în 30 septembrie

Casa de Pensii Cluj Publice anunță că pensionarii clujeni stabiliți în străinătate că au obligația de a transmite certificatul de viață până cel târziu la data de 30 septembrie.
Documentul reprezintă o verificare administrativă prevăzută de noua Lege a pensiilorcare este în , în vigoare din 1 septembrie 2024 și se depune de două ori pe an.
Pensionarii stabiliți în străinătate trebuie să transmită…
Citește mai mult pe Cluj24.ro