EVENIMENT
Șeful Secției 5 Poliție Rurală Răducăneni,, trimis în judecată de DNA pentru instigare la abuz în serviciu
Adrian Gorie, șeful Secției 5 Poliție Rurală Răducăneni din cadrul IPJ Iași, a fost deferit justiției de către procurorii anticorupție într-un dosar în care este acuzat de instigare la abuz în serviciu.
Potrivit unui comunicat al DNA transmis, miercuri, AGERPRES, procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Iaşi au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a mai multor persoane, respectiv:
* Adrian Gorie, la data faptelor inspector principal de poliţie, şef al Secţiei 5 Poliţie Rurală Răducăneni din cadrul IPJ Iaşi, pentru săvârşirea infracţiunilor de instigare la fals intelectual şi instigare la abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit;
* Bogdan-Vasile Zmău, la data faptelor agent de poliţie la Postul de Poliţie Prisăcani din cadrul IPJ Iaşi, pentru săvârşirea infracţiunilor de fals intelectual şi abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit;
* Persoană fizică, pentru săvârşirea infracţiunilor de instigare la fals intelectual şi instigare la abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit.
Șeful Secției 5 Poliție Rurală Răducăneni,, trimis în judecată de DNA pentru instigare la abuz în serviciu. Dosarul a fost trimis spre judecare la Tribunalul Iaşi
Procurorii anticorupţie notează în rechizitoriul trimis instanţei că, la data de 14 decembrie 2021, Bogdan-Vasile Zmău, în calitatea menţionată, la instigarea şefului său, Adrian Gorie, nu ar fi îndeplinit actele specifice atribuţiilor sale de serviciu, referitoare la constatarea şi sancţionarea contravenţiilor la regimul circulaţiei pe drumurile publice, în cazul unei depăşiri neregulamentare efectuate de persoana cercetată şi ea în prezenta cauză.
Concret, arată anchetatorii, la insistenţele lui Adrian Gorie, agentul de poliţie i-ar fi aplicat contravenientului o sancţiune mai blândă în loc să-i aplice sancţiunea care s-ar fi impus pentru depăşirea neregulamentară, respectiv amenda contravenţională prevăzută în clasa a II-a de sancţiuni şi sancţiunea complementară, constând în suspendarea exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 30 de zile, şi să dispună măsurile legale privind reţinerea permisului de conducere al contravenientului.
Dosarul a fost trimis spre judecare la Tribunalul Iaşi. Agerpres
EVENIMENT
Hotărâre a CJ pentru Situații de Urgență Alba, ca urmare a codului portocaliu din județ. Lista măsurilor adoptate
Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Alba a adoptat, vineri, Hotărârea nr. 1 din 2 ianuarie 2026, în contextul avertizării meteorologice Cod Portocaliu, emisă pentru județul Alba.
Potrivit avertizării, în intervalul 2 ianuarie, ora 10:30 – 3 ianuarie, ora 10:00, sunt prognozate intensificări puternice ale vântului, viscol, vizibilitate redusă sub 50 de metri și depuneri de zăpadă de 30–50 de centimetri.
În acest context, Inspectoratul pentru Situații de...
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
Ghiseul.ro a căzut, vineri, de mai multe ori. Siteul permite calcularea noilor taxe pe 2026
Site-ul Ghiseul.ro a căzut vineri, de mai multe ori. Siteul permite calcularea noilor taxe pe 2026, pe care trebuie să le plătească românii.
Mai mulți utilizatori au raportat nefuncționarea siteului către downdetector. Vineri după amiază, siteul era complet nefuncțional.
După câteva minute, a revenit, pentru ca apoi să fie din nou imposibil de utilizat. După o perioadă, a fost din nou funcțional.
Nu este clar momentan care este motivul pentru care (nu) funcționează în...
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
Retrospectivă 2025. Ion Mureșan: Pentru mine cârciuma nu e o cârciumă, e confesional. Alcoolul e un fel de mir, de apă sfințită
Criticul Alexandru Cistelecan îl numește pe Ion Mureșan „cel mai mare poet al României de azi, care e ca și necunoscut în afara unui cerc de taina de literați cu oarecare inițiere.” A fost sărbătorit de ziua lui, 9 ianuarie, a.c., la Teatrul Național din Cluj ca un patriarh al cetății si ca un rege al poeziei. Rar poeții apucă să vadă recunoștința contemporanilor. Muri o merita, la cei 70 de ani ai săi, cu...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
Pârtii de schi din Alba, Cluj, Hunedoara, Sibiu și Vâlcea. Acces, tarife și facilități în Șureanu, Păltiniș, Apuseni și Parâng
Județul Alba rămâne una dintre destinațiile preferate ale pasionaților de sporturi de iarnă din centrul țării și nu numai. Cu aproximativ 25 de kilometri de pârtii de schi, dar și cu acces rapid către stațiuni importante din județele învecinate, zona oferă alternative pentru toate nivelurile de experiență, de la începători la schiori avansați.
Cele mai cunoscute pârtii din Alba sunt cele de la Șureanu și Arieșeni - Vârtop. Pentru pasionații de schi din Alba Iulia și...
Citește mai mult pe Alba24.ro
