Connect with us

EVENIMENT

Şeful Serviciului Arme şi Muniţii al IPJ Caraș-Severin, reţinut pentru 24 de ore în dosarul permiselor ilegale de port-armă

Publicat

Sursa foto: www.resita.ro

Şeful Serviciului Arme şi Muniţii din cadrul IPJ Caraş-Severin, Radu Ştefan, a fost reţinut pentru 24 de ore, iar prefectul de Caraş-Severin, Matei Lupu, este suspectat de abuz în serviciu, după ce ar fi intervenit în favoarea unor persoane care voiau să obţină arme, dar nu participau la cursuri, potrivit avocatului lui Ştefan.

În urma percheziţiilor desfăşurate miercuri în dosarul privind falsificarea permiselor de port-armă instrumentat de DIICOT Caraş-Severin, au fost puse în executare zece mandate de aducere.

„Este vorba de un dosar de crimă organizată, în speţă DIICOT, prin care se reţine principala infracţiune grup infracţional organizat, pe lângă multe alte infracţiuni, printre care, interesant, şi mărturie mincinoasă. Nu ştiu în ce constă acea mărturie mincinoasă. Înseamnă că aceşti oameni au mai fost audiaţi în acest dosar. Altfel, din punctul meu de vedere, nu se poate reţine mărturie mincinoasă, doar dacă, sunt numeroase decizii ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, plângerea penală la care se face referire nu vizează persoana, adică nu te poţi autoincrimina în propria ta declaraţie dată în calitate de martor. Vom vedea în continuare dacă se vor lua măsuri preventive. (…) Acest dosar trebuie să se bazeze pe probe solide, întrucât vorbim de foarte multe infracţiuni care sunt reţinute prin ordonanţe de punere în mişcare”, a declarat Cosmin Bolosin, avocatul şefului Serviciului Arme şi Muniţii din cadrul IPJ Caraş-Severin, Radu Ştefan.

Acesta a afirmat că asupra prefectului de Caraş-Severin, Matei Lupu, Parchetul de pe lângă Tribunalul Caraş-Severin a dispus măsura controlului judiciar pentru 60 de zile.

Potrivit unui comunicat remis de DGA- SJA Caraş-Severin, ofiţerii de poliţie judiciară ai instituţiei, împreună cu ofiţeri anticorupţie din Alba, Arad, Gorj, Hunedoara, Timiş şi Mehedinţi, au efectuat miercuri 9 percheziţii, dintre care una la sediul unei instituţii din cadrul MAI, două la sediul şi punctul de lucru al unei societăţi comerciale şi şase la domiciliile unor lucrători de poliţie şi ale unor persoane fără calitate specială.

„Percheziţiile au loc în cadrul unui dosar penal, constituit la DIICOT – Biroul Teritorial Caraş-Severin, în urma unei sesizări din oficiu a ofiţerilor SJA Caraş-Severin, în care se efectuează cercetări pentru săvârşirea infracţiunilor de constituirea unui grup infracţional organizat, nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor, luare de mită, dare de mită, trafic de influenţă, cumpărare de influenţă, abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, fals material în înscrisuri oficiale, fals intelectual, uz de fals, mărturie mincinoasă şi divulgarea informaţiilor secrete de serviciu sau nepublice”, a informat sursa citată.

În fapt, s-a reţinut că, începând cu anul 2017, în judeţul Caraş-Severin s-a constituit un grup infracţional organizat, format din şeful unui serviciu din cadrul unei instituţii aparţinând MAI, un ofiţer şi trei agenţi de poliţie din acelaşi serviciu, precum şi administratorul şi angajatul unei societăţi comerciale autorizate în domeniul armelor şi muniţiilor. La grupul iniţial constituit au aderat, ulterior, şi alte persoane, fără calitate specială, scopul fiind de obţinere a unor beneficii de la persoane care intenţionau să obţină autorizaţia de procurare a unei arme sau de la persoane care deţineau deja arme şi care săvârşeau diverse infracţiuni sau contravenţii la regimul armelor şi muniţiilor, se mai arată în comunicat.

Într-o primă modalitate, membrii grupului infracţional organizat au obţinut beneficii materiale de la persoane care intenţionau să obţină autorizaţia de procurare a unei arme. Concret, reprezentanţii societăţii comerciale autorizată în domeniul armelor şi al muniţiilor, în baza legii, organizau cursuri de instruire teoretică şi practică, la finalizarea cărora cursanţii susţineau un examen în faţa unei comisii formate din poliţişti specializaţi. În cazul promovării examenului, cursanţilor li se elibera un certificat de absolvire, ce stătea la baza eliberării autorizaţiei de procurare a unei arme.

„În realitate, cei doi reprezentanţi ai societăţii comerciale autorizate nu susţineau cursurile şi atestau în mod fictiv prezenţa cursanţilor la ore. Înainte de susţinerea examenului, poliţiştii din grupare divulgau celor doi reprezentanţi ai societăţii comerciale subiectele de examen, care la rândul lor le înmânau cursanţilor ce susţineau examenul, promovabilitatea fiind de 100%. Promovarea examenului la cursurile organizate de această societate comercială a devenit de notorietate în rândul persoanelor interesate şi au existat cazuri în care persoane care domiciliau în judeţele limitrofe şi care nu reuşeau să promoveze examenele în judeţele în care aveau domiciliu se înscriau la cursurile organizate de societatea comercială în cauză, unde reuşita era garantată”, se precizează în comunicat.

O a doua modalitate de acţiune a grupului organizat viza favorizarea unor persoane cu funcţii importante, care deţineau deja arme şi care săvârşeau diverse infracţiuni sau contravenţii la regimul armelor şi muniţiilor. Astfel, la grupul infracţional organizat, au aderat două persoane cu funcţii care au săvârşit infracţiuni şi contravenţii la regimul armelor şi muniţiilor, fiind protejaţi de ceilalţi membri ai grupului pentru a nu răspunde penal sau contravenţional prin tergiversarea cercetărilor în dosare penale, falsificarea unor înscrisuri ale societăţii comerciale autorizate sau neaplicarea unor sancţiuni complementare, respectiv, anularea sau suspendarea dreptului de deţinere a armelor, a mai menţionat sursa citată. AGERPRES

 

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *





Urmăriți Romania24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul:


EVENIMENT

Femeie găsită decedată după incendiu într-o locuință din Ampoița. Ce s-a întâmplat

Publicat

femeie găsită decedată după incendiu într o locuință din ampoița. ce

O femeie a fost găsită decedată în urma unui incendiu izbucnit în satul Ampoița, luni seara. La fața locului au intervenit pompierii din Alba Iulia.

Potrivit ISU Alba, incendiul a izbucnit în interiorul unei camere dintr-o locuință din sat. Flăcările au cuprins mobilierul.

Decesul femeii a fost constatat de echipajul de Ambulanță, victima fiind intoxicată cu monoxid de carbon.

Incendiul a fost stins de pompieri.

UPDATE: Femeia avea 84 de ani. Cauza probabilă a incendiului…

Citește mai mult pe Alba24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

Schimbări în conducerea Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Cluj. Medic de elită

Publicat

spital judetean breazu 1.jpg






Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă din Cluj are un nou director medical, considerat un medic de elită în domeniul său.

Noul director medical al Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Cluj

“Începând cu 7 noiembrie 2025, domnul Șef de lucrări Dr. Caius-Mihai Breazu a preluat responsabilitățile importantei funcții de Director medical al Spitalului Clinic Județean de Urgență Cluj-Napoca, urmare a…

Citește mai mult pe Cluj24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

Când vor fi primele ninsori în zonele de deal și câmpie. Prognoza meteo pentru iarna 2025-2026

Publicat

când vor fi primele ninsori în zonele de deal și

Prognoza meteo pentru iarna 2025-2026: Meteorologii estimează că primele ninsori s-ar putea manifesta din noiembrie și în zonele de deal și câmpie, la altitudini mai mici față de cele montane. De asemenea, aceștia estimează și perioade scurte cu vreme severă, ger și viscol.

Directoarea de prognoză a Administrației Naționale de Meteorologie, Florinela Georgescu, a prezentat estimările meteo pentru iarna 2025-2026. Precizările au fost făcute în cadrul conferinței Focus…

Citește mai mult pe Alba24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

Cât de mare va fi bugetul UE: Comisia Europeană va propune statelor membre mai mulți bani pentru dezvoltarea rurală

Publicat

cât de mare va fi bugetul ue: comisia europeană va

Cât de mare va fi bugetul UE: Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a adăugat opţiuni de modificare la propunerea sa pentru următorul buget pe termen lung al Uniunii Europene, după ce Parlamentul European a ameninţat că îl va bloca.

Von der Leyen a informat în scris preşedinta Parlamentului European, Roberta Metsola, şi actuala preşedinţie daneză a Consiliului UE cu privire la posibilele modificări la propunerea sa, transmite Agerpres.

Printre opţiuni se numără…

Citește mai mult pe Alba24.ro

Citește mai departe