EVENIMENT
Șeful UPU Alba, Aurel Crișan, la Radio Alba24. De ce se așteaptă la urgențe și de ce nu sunt preluați pacienții în ordinea sosirii
Medicul șef al Unității de Primiri Urgențe din cadrul Spitalului Județean Alba, Aurel Crișan, a fost invitatul jurnalistului Emil Pojar, la Radio Alba24.
Cei doi au discutat despre timpii de așteptare la UPU, interacțiunea cu pacienții și multe alte lucruri interesante.
”De multe ori, oamenii au percepția că mă duc și sunt tratat repede, numai că s-ar putea să ai ghinionul ca să vină urgențe mari, adevărate și atunci auzim replici de genul: eu am venit înaintea...
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
Circ în partidul lui Gavrilă. Se încearcă schimbarea numelui grupului Parlamentar. Printre conspiraționiști, un deputat din Alba
Mai mulți parlamentari care au demisionat din partidul condus de Ana Maria Gavrilă (POT) au cerut schimbarea numelului grupului parlamentar de la Camera Deputaților. Mai exact grupul parlamentar să nu se mai numească POT, ci ”Uniți pentru România”.
Mai exact, în 2025 mai mulți deputați care au ajuns în Parlamentul României, alături de Gavrilă, și-au dat demisia din partid. Printre ei și Gheorge Pîclișan, de loc din Vințu de Jos, județul Alba, care a ajuns deputat de...
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
Medic șpăgar din Alba, condamnat pentru mită, a recidvat. A primit iar mită de la pacienți, la nici două luni de la condamnare
Medicul șpăgar din Sebeș, Adrian Ienea, condamnat la 2 ani şi 6 luni de închisoare cu suspendare, pentru luare de mită, a recidivat. Mai exact, la nici două luni de la condamnarea dată de magistarații Tribunalului Alba pentru că a luat șpagă de la pacienți, acesta a făcut același lucru.
Potrivit procurorilor, Parchetului de pe lângă Tribunalul Alba, în perioada 26-28.01.2026, aflându-se în exercitarea atribuţiilor de serviciu, pe postul de medic primar care asigură...
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
Alertă alimentară: Lapte praf pentru bebeluși, contaminat cu o toxină, retras din magazine din Alba și din țară. Precizări ANSVSA
Nestle România a anunțat extinderea rechemării de la consumatori a două loturi de formulă de lapte pentru sugari, din cauza prezenței unei toxine care poate provoca toxiinfecții alimentare. Produsele NAN 1 Optipro și NAN 1 Comfortis au fost vândute în magazinele Kaufland din Alba și din țară.
ANSVSA recomandă consumatorilor care au achiziționat produse din loturile menționate să nu le ofere spre consum.
Dacă ați achiziționat aceste produse, trebuie returnate în magazinele...
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
Scandal violent în Blandiana: Doi tineri, reținuți după ce au agresat alți doi bărbați. Ce s-a întâmplat
Doi tineri din Alba Iulia și Blandiana au fost reținuți de polițiști după ce au agresat alți doi bărbați, pe raza localității Blandiana.
Potrivit IPJ Alba, la data de 3 februarie 2026, polițiștii Secției 2 de Poliție Rurală Vințu de Jos au luat măsura reținerii, pentru 24 de ore, față de doi bărbați, în vârstă de 19 ani, din municipiul Alba Iulia, respectiv 22 de ani, din localitatea Blandiana, cercetați pentru lovire sau alte violențe și distrugere.
Din...
Citește mai mult pe Alba24.ro
