Connect with us

EVENIMENT

Șeful ITM Ilfov, prins în flagrant în timp ce primea mită

Publicat

dna

George Gavrilă, inspector şef al Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) Ilfov, a fost reţinut de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie, după ce a fost prins în timp ce primea mită pentru atribuirea unui contract, a informat, miercuri, DNA.

Potrivit unui comunicat al DNA transmis AGERPRES, procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Secţia de combatere a corupţiei au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi reţinerea pentru 24 de ore, începând ziua de marţi, a mai multor persoane.

Este vorba despre: George Gavrilă, inspector şef al Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) Ilfov, pentru luare de mită, în formă continuată (două acte materiale); Iulian-Răzvan Neagu, inspector de muncă în cadrul ITM Ilfov, pentru trei infracţiuni de luare de mită, dintre care una în formă continuată (trei acte materiale); Florentina-Alina Andrei, inspector de muncă tot în cadrul ITM Ilfov, pentru luare de mită, în formă continuată (două acte materiale); Daniel Cojocaru, inspector vamal în cadrul Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Galaţi - Biroul Vamal de Frontieră Constanţa Sud, pentru luare de mită, în formă continuată (două acte materiale).

În acelaşi dosar a fost reţinut şi un asociat în cadrul unei societăţi comerciale

În acelaşi dosar a fost reţinut şi un asociat în cadrul unei societăţi comerciale, pentru dare de mită, în formă continuată (trei acte materiale),

DNA informează că luni au fost efectuate percheziţii domiciliare în 12 locaţii situate în Bucureşti şi în judeţele Ilfov şi Prahova, din care patru la sediul ITM Ilfov, restul reprezentând domiciliile unor persoane fizice.

Procurorii anticorupţie notează în ordonanţă că, în perioada 18 mai - 13 septembrie, George Gavrilă, în calitate de şef al ITM Ilfov şi ordonator de credite, ar fi acceptat, de la administratorul unei firme, o sumă de bani (reprezentând 10% din valoarea unui viitor contract), atât pentru el cât şi pentru Iulian Răzvan Neagu (membru în comisia de recepţie), astfel încât ITM Ilfov să atribuie în mod preferenţial un contract de lucrări.

"În zilele de 6 octombrie, 8 noiembrie şi 6 decembrie, George Gavrilă ar fi primit, împreună cu Răzvan Iulian Neagu, sume de bani"

"În zilele de 6 octombrie, 8 noiembrie şi 6 decembrie, George Gavrilă ar fi primit, împreună cu Răzvan Iulian Neagu, sume de bani, cu titlu de mită, reprezentând 7% din valoarea celor trei facturi plătite de către ITM Ilfov firmei respective. Contractul atribuit era în valoare de peste 200.000 lei (aprox. 43.500 euro). Luni, Gavrilă George şi Neagu Iulian Răzvan au primit cea de-a treia tranşă din mita convenită, 3.000 lei, respectiv 2.000 lei, împrejurare în care procurorii au procedat la constatarea infracţiunii flagrante", arată DNA.

Tot în legătură cu respectivul contract, anchetatorii spun că la data de 2 iulie, în calitate de ordonator de credite al ITM Ilfov, Gavrilă i-ar pretins aceluiaşi administrator de firmă, pentru o altă persoană, foloase necuvenite constând în servicii de încărcare şi transport a unor deşeuri de la locuinţa acesteia, iar la data de 8 iulie, firma respectivă ar fi efectuat serviciile respective în folosul persoanei beneficiare.

La data de 14 ianuarie ar primit cu titlu de mită de la doi oameni de afaceri

Într-un context separat, notează procurorii, Iulian Răzvan Neagu, în calitate de inspector de muncă în cadrul ITM Ilfov, la data de 14 ianuarie ar primit cu titlu de mită de la doi oameni de afaceri, prin intermediari, suma de 2.400 lei, iar la 15 ianuarie 2021 ar fi primit de la unul dintre intermediari un bax cu 2.000 de măşti faciale, în legătură cu îndeplinirea unui act contrar îndatoririlor sale de serviciu.

"Concret, în schimbul banilor, s-ar fi angajat să emită de urgenţă o adresă către Biroul Vamal de Frontieră Otopeni Călători, din care să rezulte că un transport de măşti importate din China (1.700.000 măşti trei pliuri) nu mai trebuie supus verificărilor din partea ITM (autoritate de supraveghere a pieţei naţionale a acestui tip de echipamente), pe motiv că măştile respective nu ar fi echipamente individuale de protecţie", menţionează procurorii.

Containerul respectiv fusese blocat iniţial de autorităţile vamale

Containerul respectiv fusese blocat iniţial de autorităţile vamale timp de mai multe zile în Portul Constanţa - Agigea, întrucât produsele nu îndeplineau condiţiile legale necesare pentru a fi introduse pe piaţă.

"Pentru a debloca transportul cu măşti de protecţie, Daniel Cojocaru, în calitate de inspector vamal în cadrul Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Galaţi - Biroul Vamal de Frontieră Constanţa Sud, în data de 13 ianuarie, ar pretins suma de 8.700 dolari şi ar fi primit, de la acelaşi doi oameni de afaceri , prin intermediar, suma de 20.000 lei", afirmă procurorii anticorupţie.

Similar, spune DNA, Daniel Cojocaru ar mai fi pretins şi la data de 17 februarie 2021, suma de 8700 dolari şi ar fi primit, de la aceiaşi doi oameni de afaceri, prin intermediari, suma de 20.000 lei, pentru deblocarea unui alt transport cu măşti importate din China.

Primul container a fost trimis Biroului Vamal de Frontieră Otopeni Călători pentru finalizarea formalităţilor vamale

"După efectuarea unora dintre formalităţile vamale în Portul Constanţa - Agigea, primul container a fost trimis Biroului Vamal de Frontieră Otopeni Călători pentru finalizarea formalităţilor vamale. În acest context, ultima instituţie a solicitat ITM Ilfov să verifice dacă măştile importate ar putea să prezinte vreun risc pentru sănătatea şi securitatea persoanelor. Pentru a rezolva problema nou apărută, cei doi oameni de afaceri l-ar fi contactat, prin intermediar, pe inspectorul Iulian Răzvan Neagu care, în schimbul foloaselor anterior menţionate (de 2.400 lei şi a unui bax de 2.000 măşti faciale), ar fi emis adresa din care reieşea că un control fizic ar mărfurilor nu mai este necesar", precizează anchetatorii.

Într-un context separat, în alte trei împrejurări, procurorii spun că Iulian Răzvan Neagu ar fi pretins şi primit, în mod individual sau împreună/pentru colega sa Florentina-Alina Andrei, diferite sume de bani pentru a nu aplica sancţiuni ori pentru a aplica sancţiuni modice cu ocazia unor controale făcute la diferite firme.

Marţi, cei cinci au fost prezentaţi Tribunalului Bucureşti, care a dispus arestarea preventivă a lui Daniel Cojocaru, Iulian Răzvan Neagu şi a asociatului în cadrul unei societăţi comerciale, faţă de George Gavrilă a dispus măsura arestului la domiciliu, iar faţă de Florentina-Alina Andrei a fost dispusă măsura controlului judiciar, mai informează DNA. Agerpres

Citește Romania24.ro pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *





Urmăriți Romania24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul:


EVENIMENT

VIDEO. Neatenția a dus la impact. Două mașini s-au ciocnit pe strada Jupiter din Baciu

Publicat

accident baciu.jpg






Un accident rutier a avut loc marți pe strada Jupiter din localitatea clujueană Baciu.

Două autoturisme au fost implicate într-o coliziune.

Din imaginile surprinse la fața locului,impactul s-a produs din cauza neacordării de prioritate de către unul dintre șoferi. Cele două mașini s-au lovit în intersecție, ambele fiind avariate destul de serios.

Din primele informații, accidentul nu s-a soldat cu...

Citește mai mult pe Cluj24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

Bani mai puțini pentru transportul public din Alba Iulia, bugetați în 2026. Ce suma va primi STP din partea Consiliului Local

Publicat

bani mai puțini pentru transportul public din alba iulia, bugetați

STP (Societatea de Transport Public) din Alba Iulia, firma care manageriază transportul public local din oraș va primi și în 2026 buget din partea Consiliului Local. 

Într-o viitoare ședință de Consiliu Local un proiect de hotărâre va fi acordarea compensației pentru anul 2026 din bugetul local al municipiului Alba Iulia pentru STP. 

Momentan proiectul de hotărâre înregistrat pe platforma emol în 22 ianuarie 2026 urmează să primească avizul de legalitate.

Potrivit...

Citește mai mult pe Alba24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

Câți bani a încasat Primăria Cluj-Napoca de pe urma Târgului de Crăciun? Avantaj net, firma Fantesia Untold SRL

Publicat

iluminat de craciun 3.jpg






Primăria Cluj-Napoca a încheiat în 2023, în urma unei licitații, un contract pentru organizarea Târgului de Crăciun ”Planeta Crăciun” din Piața Unirii cu firma Fantesia Untold SRL, care face parte din grupul de firme care se ocupă și de festivalul Untold.

Contractul este pe 5 ani, până în 2027, și prevede plata către autoritatea publică a unei sume reprezentând taxă de redevență anuală, în valoare...

Citește mai mult pe Cluj24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

Asociația Maria Beatrice oferă cârje și orteze gratuite pentru persoanele din Alba care au suferit fracturi în ultima perioadă

Publicat

asociația maria beatrice oferă cârje și orteze gratuite pentru persoanele

Asociația Maria Beatrice pune la dispoziție, gratuit, folosirea de cârje și orteze pentru persoanele care au nevoie de ele. Anunțul a fost făcut de reprezentanții Asociației marți, 27 ianuarie 2026, pe pagina de Facebook a asociației. 

Mai exact, reprezentații asociației au anunțat că pun la dispoziție, orteze pentru imobilizarea gleznei, cârje cu sprijin pe antebraț și mâner articulat.

Anunțul a fost făcut de aceștia și în contextul meteo din ultimele săptămâni....

Citește mai mult pe Alba24.ro

Citește mai departe