Connect with us

ACTUALITATE

Serialul 'Friends' va sărbători a 25-a aniversare prin recreerea unor scene emblematice

Publicat

Legendarul serial 'Friends' (Prietenii tăi) prevede să sărbătorească cea de-a 25-a aniversare prin recreerea mai multor scene şi expunerea unei părţi a ţinutelor şi a decorurilor folosite în timpul producţiei, într-o expoziţie care va fi inaugurată la 7 septembrie şi va fi deschisă timp de o lună, relatează marţi EFE.

Expoziţia este organizată de Warner Bros TV şi de canalul NBC, iar fanii acestui show care a avut 236 de episoade şi a fost difuzat între 1994 şi 2004 vor avea oportunitatea de a revedea celebra uşă vişinie a apartamentului în care au locuit Rachel şi Monica sau să se aşeze pe fotoliile lui Chandler şi Joey.

Va fi recreată şi scena celebrului 'Central Perk', unde cele şase personaje ale serialului se reuneau în momentele de odihnă precum şi faimoasa fântână ce poate fi văzută la începutul genericului.

Expoziţia va avea de asemenea o sală dedicată fiecăruia dintre cei şase prieteni - Rachel, Monica, Phoebe, Chandler, Joey şi Ross - şi va oferi, de exemplu, ocazia de a afla câteva din secretele folosite de Monica pentru a face curăţenie.

"Au trecut aproape 25 de ani de la premierea Friends, dar fascinaţia şi atracţia universală pe care o exercită acest serial de succes rămân prezente în rândul fanilor de toate vârstele", a asigurat într-un comunicat emis de Warner Bros, Peter van Rode, reprezentatul gigantului de divertisment.

Din 7 septembrie până la 6 octombrie fanii vor putea vizita expoziţia situată în cartierul newyorkez Soho, la preţul de 29.50 de dolari biletul între orele 10 dimineaţa şi 10 seara, iar cei care nu îşi vor putea procura un bilet vor putea cumpără produse personalizate dintr-un magazin învecinat.

Expoziţia, similară celei organizate tot la New York prin care s-au aniversat 20 de ani de la premierea sitcomului, este anunţată la 20 de zile după ce WarnerMedia a informat că din primăvara anului 2020 serialul 'Friends' va face parte din catalogul platformei HBO Max.AGERPRES

 

 

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *





Urmăriți Romania24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul:


ACTUALITATE

Halal gospodină la Botoșani: Amendă de 1.500 de lei pentru o pungă de gunoi aruncată de o femeie într-un coș stradal

Publicat

halal gospodină la botoșani: amendă de 1.500 de lei pentru

Publicitate

O femeie din municipiul Botoșani a fost sancționată contravențional cu suma de 1.500 de lei după ce a aruncat un sac cu deșeuri menajere într-un coș stradal destinat exclusiv resturilor de mici dimensiuni generate de pietoni.

Incidentul a avut loc în data de 9 februarie 2026, în jurul orei 09:15, în fața unui bloc situat pe Bulevardul George Enescu, nr. 22. Polițiștii locali care monitorizau zonele cunoscute pentru probleme legate de depozitarea...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

ANAF începe marea restructurare: Mai multe servicii fiscale vor fi desființate. Ce se va întâmpla cu angajații

Publicat

anaf începe marea restructurare: mai multe servicii fiscale vor fi

Publicitate

Administrația Națională pentru Administrarea Fiscală (ANAF) lucrează în prezent la o restructurare internă, care ar putea duce la desființarea mai multor servicii fiscale din întreaga țară, considerate ineficiente. Măsura vine în contextul presiunilor bugetare și al necesității de eficientizare a activității instituției, relatrează alba24.ro.

Direcțiile regionale și administrațiile județene ale ANAF lucrează la scenarii de eficientizare...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Silegeanu, singurul politician la protestul împotriva taxelor de la Botoșani. Oamenii reclamă scumpirile și veniturile tot mai mici

Publicat

silegeanu, singurul politician la protestul împotriva taxelor de la botoșani.

Publicitate

Zeci de persoane au protestat, miercuri, începând cu ora 12:00, în fața Direcției de Impozite și Taxe Locale din municipiul Botoșani, nemulțumite de nivelul taxelor, de scumpirile accelerate și de presiunea tot mai mare asupra veniturilor populației.

Oamenii au reclamat faptul că salariile și pensiile nu mai țin pasul cu creșterea costului vieții, iar măsurile fiscale recente îi afectează direct. Manifestanții au scandat mesaje critice la adresa...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Rezultatele tragerilor la LOTO de joi, 12 februarie 2026

Publicat

rezultatele tragerilor la loto de joi, 11 decembrie 2025

Publicitate

LOTERIA ROMÂNĂ a continuat, joi, 12 februarie 2026, seria extragerilor Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 și Super Noroc.

Numerele extrase, 12 februarie 2026:

Loto 6/49: 26, 6, 4, 10, 29, 7

Loto 5/40: 20, 29, 14, 25, 2, 19

Joker: 27, 6, 9, 22, 18 + 11

Noroc: 2 0 2 4 9 5 5

Publicitate

Noroc Plus: 3 0 0 9 4 0

Super Noroc: 8 3 0 5 7 0

...
Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe