Numeroase mituri sunt legate de serviciile secrete. Şi nu sunt mereu lipsite de adevăr. Dar a pune la îndoială aceste mituri ţine de abordarea democratică a serviciilor secrete, consideră Christopher Nehring într-un articol publicat pe Deutsche Welle, citat de G4Media.ro.

Lumea pare astăzi câteodată că şi-a ieşit din matcă. Iar serviciile secrete sunt mereu şi pretutindeni implicate. În Marea Britanie un atac cu otravă, în Muntenegru o tentativă de lovitură de stat, în Germania atacuri cibernetice asupra Ministerului de Externe, tentative de influenţare a alegerilor din SUA şi Franţa sau foşti agenţi ai poliţiei politice comuniste la vârful politicii, economiei şi societăţii în Cehia, Rusia şi în Balcani.

Cel mai nou scandal de pe această listă lipsită de glorie este aşa-numitul „film Strache”, care-l înfăţişează pe vicecancelarul austriac Heinz-Christian Strache într-un dialog ilegal şi în tratative cu o pretinsă nepoată a unui oligarh rus.

Şi în spatele acestei înscenări nu se poate afla, o spun tot mai multe voci, decât un serviciu secret. Cine altcineva ar fi avut mijloacele necesare pentru a organiza aşa ceva?

Dar multe din cele atribuite serviciilor secrete se dovedesc a fi, la o cercetare mai atentă, mituri. Să nu ne înţelegem greşit. Nu e vorba aici nici de bagatelizarea serviciilor secrete şi a activităţii pe care o desfăşoară, şi nici de o încercare de demonizare a lor.

Probabil că nu există o instituţie de stat care să fie atât de supraevaluată sau subevaluată cum sunt aceste servicii. Marele mister legat de serviciile secrete, ridicat în unele locuri aproape la rang de cult, a produs un ocean de mituri. Iar pretutindeni acolo unde, la fel ca în partea socialistă a Europei de Est şi de Sud, serviciile secrete au servit represiunii de stat, aceste mituri sunt deosebit de proeminente şi de înrădăcinate.

Miturile nu sunt mereu lipsite de adevăr. Miturile umplu vidul apărut din cauza lipsei informaţiilor publice sigure despre această foarte specială instituţie de stat.

De aceea, demistificarea ei constituie o contribuţie la controlul democratic. Căci un lucru este clar: serviciile secrete fac parte din viaţa cotidiană şi într-o Europă democrată. A pune la îndoială miturile acestora este o precondiţie pentru un tratament suveran şi democratic aplicat serviciilor secrete peste tot în Europa.

Mitul nr. 1 – Doar statele au servicii secrete

Cine urmăreşte dezbaterea legată de „filmul Strache” din Austria, constată la o privire mai atentă că rapidul diagnostic pus de unii experţi provoacă mirare. Ei susţin că întreaga „operaţiune” nu putea fi executată decât de un serviciu secret, fiindcă doar acestea dispun de mijloacele necesare. Dar acesta este un mit!

Pretutindeni în Europa, şi în bătrânul vest şi în noul est, de decenii răsar din pământ ca ciupercile după ploaie servicii de informaţii private. Denumite „Business Inteligence” sau, simplu, firme de securitate, acestea oferă „culegere de informaţii” de orice natură pentru clienţii cu bani. Între acestea se numără multe firme care fie au fost înfiinţate de foşti lucrători ai serviciilor secrete, fie angajează cu plăcere astfel de personal.

În întregul bloc de est firmele private de securitate au fost după căderea comunismului un bazin de colectare a foştilor lucrători ai serviciilor secrete.

În vest s-a vorbit, de exemplu, despre Orbis Business Intelligence, firma britanică a fostului ofiţer al MI6 Christopher Steele, fiindcă aparent de acolo proveneau informaţiile despre aşa-numitul „Dosar Trump”. În acest caz este vorba de lucrătura unor profesionişti ai serviciilor secrete, cărora firma privată le-a oferit avantajul că sunt greu de dovedit legăturile cu comanditari politici sau tot privaţi.

Mitul nr. 2 – Fake News constituie o noutate

Fake News ca termen de descriere a minciunilor puse intenţionat în circulaţie, cu scopul de a obţine un efect precis, este la modă în ultimii cinci ani. Termenul s-a răspândit rapid pretutindeni în lume. De fapt el califica iniţial dezinformări răspândite intenţionat de surse de stat pentru exercitarea influenţei. Între timp s-a transformat într-un termen de luptă politică între state, partide şi opinii.

În context este foarte strânsă legătura cu internetul şi digitalizarea, care răspândesc Fake News sub formă de mesaje twitter, video, postări şi ştiri pe scurt, care le conferă o imagine specială. Dar este un mit că Fake News ar fi o nouă apariţie a epocii digitale.

Dezinformările la ordinul statului, propagate de serviciile secrete, sunt o practică veche. Mai ales serviciile secrete comuniste din estul Europei au întreţinut decenii în şir direcţii speciale responsabile doar cu fabricarea şi răspândirea dezinformaţiei. Şi, de fapt, această practică nu a încetat niciodată, ea doar a dispărut după 1990 sub suprafaţa sistemului politic pentru a reveni astăzi la ordinea zilei cu toată puterea.

Mitul nr. 3 – UE nu are (are) serviciu de informaţii

Uniunea Europeană este o complicată alcătuire politică. Politica externă şi de securitate este un domeniu exclusiv al statelor membre şi nu al comunităţii. Aşa scrie în Tratatul de la Lisabona. Astfel nici nu se poate pune chestiunea existenţei unui serviciu secret al UE.

Cu toate acestea există la Bruxelles un centru care primeşte informaţii de la serviciile secrete ale statelor membre, le îmbogăţeşte cu informaţii publice, întocmeşte analize proprii, pe care le oferă instituţiilor europene. Se numeşte INCTEN – EU Intelligence Analysis Centre, şi este găzduit de Serviciul European de Acțiune Externă.

Dar spre deosebire de un serviciu secret „veritabil”, INCTEN nu are permisiune să culeagă informaţii proprii cu mijloace secrete specifice (surse, interceptări şi altele), ci numai să folosească informaţiile ce-i sunt puse la dispoziţie de serviciile secrete ale statelor membre.

Mitul nr. 4 – Serviciile secrete nu sunt controlate

Cu prilejul oricărui nou scandal legat de serviciile secrete, presa susţine că serviciile în cauză nu sunt controlate, nu pot fi controlate şi oricum sunt un corp străin într-o democraţie. Mai ales acolo unde societăţile au experienţă istorică cu serviciile secrete folosite de conducerea politică drept poliţie politică pentru impunerea unor dictaturi, această neîncredere este larg răspândită. Lucru de înţeles.

În Germania aspectul este valabil chiar pentru două dictaturi. Dar este mai ales valabil pentru statele europene postcomuniste. Acolo procesul de reformă nu este finalizat nici la 30 de ani de la căderea comunismului. Dar şi în vestul Europei a durat, după finalizarea ultimei conflagraţii mondiale, în parte până la 50 de ani, până când s-au dezvoltat forme ale controlului democratic. Comisiile parlamentare de control al serviciilor secrete nu sunt ceva de la sine înţeles.

Iar continua lor perfecţionare şi adaptare la noile provocări este o componentă importantă a democraţiei. Controlul serviciilor secrete cu ajutorul instituţiilor specializate, a comisiilor parlamentare, a instanţelor de judecată, a instituțiilor pentru protecţia datelor, a mass media sau a forurilor ştiinţifice nu este perfect. Dar există.

Mitul nr. 5 – Serviciile secrete sunt capabile de conspiraţie mondială

În fine, iată cel mai mare mit privind serviciile secrete: acestea sunt apte de marea conspiraţie (mondială). Mai ales în statele postcomuniste în care serviciile secrete erau ermetic închise şi propagau un climat de frică generală, care le depăşea cu mult posibilităţile reale, mitul serviciilor secrete omnipotente este în continuare larg răspândit. În context Rusia este foarte frecvent invocată ca element central.

Este adevărat că şi acest mit are un substrat real, anume implicarea reală a serviciilor secrete în răsturnări de regim, atentate, tentative de lovituri de stat şi alte „operaţiuni sub acoperire”. Din Afganistan până în Panama, serviciile secrete au fost implicate, la ordinul guvernelor lor, în lucrături încurcate și întunecate.

Dar acestea nu controlează mersul lumii decât în opinia adepților teoriei conspiraţiei. Serviciile secrete sunt instituţii, au resurse financiare şi de personal limitate, sunt dependente de guvernele lor şi nu reuşesc niciodată cu adevărat să ţină secrete toate secretele pe care le cunosc.

Mai ales că în epoca digitală cercul iniţiaţilor într-un secret sau altul a crescut enorm. Acolo unde serviciile secrete complotează cu adevărat, ele sunt instrumente şi mijloace. Şi nu sunt neapărat cele mai eficiente.

Christopher Nehring, născut în 1984, este şeful oficiului de cercetare al Muzeului Spionajului din Berlin. A studiat istoria Europei de Est şi istorie recentă la Heidelberg şi St. Petersburg şi este autorul unei teze de doctorat pe o temă de istorie a serviciilor secrete. Cea mai recentă carte a sa se intitulează „77 dintre cele mai mari mituri legate de spionaj” şi a apărut anul acesta la editura Heyne din München.

Sursă: Alba24.ro