Connect with us

ACTUALITATE

Sfântul Dumitru: Ce să faci pe 26 octombrie, ca să nu ai ghinion. Ziua celui care descuie iarna

Publicat

Dacă Sfântul Gheorghe încuie iarna şi înfrunzeşte întreaga natură, se spune că Sfântul Dumitru desfrunzeşte codrul şi usucă toate plantele. Pe 26 octombrie, creştinii ortodocşi îl sărbătoresc pe Sfântul Mucenic Dimitrie, izvorâtor de mir şi mare făcător de minuni.  Acesta este considerat în tradiţia populară, ocrotitorul gospodăriilor şi a căminului familial. Tradiţia populară spune că de Sfântul Dumitru, căldura „intră în pământ”, iar gerul începe să-şi facă simțită prezența.

Vezi și MESAJE de Sfântul Dumitru: Urări și felicitări de „La mulți ani” pentru familie, prieteni sau colegi

Tradiţii şi credinţe populare

Numele popular al Sfântului Mare Mucenic Dimitrie este Sâmedru. Tradiţia îl consideră patronul caselor, al păsărilor, animalelor şi deopotrivă garantul soroacelor.

În popor, în noaptea de 25 spre 26 octombrie, se aprindeau focuri în diferite locuri, pentru a alunga spiritele rele, care se considera că bântuie zonele respective. Cele mai potrivite locuri pentru aceste acţiuni de „purificare”, erau cele din învecinătatea apelor, răspântiile şi în mijlocul satului. Aceste focuri erau cunoscute sub denumirea de „focurile lui Sânmedru”.

Copiii şi tinerii săreau peste vâlvătaia focului, în scop purificator şi de întremare, iar apoi luau cu ei tăciuni şi-i aruncau prin livezi, pentru a spori rodul pomilor în anul viitor. Cei tineri sar peste foc, chiuie şi joacă, în speranţa că se vor căsători în curând.

Vezi AICI: CALENDAR Ortodox 2022

În ziua de 26 octombrie, după ce se întorceau de la biserică, femeile văduve împărţeau daruri dedicate sufletelor morţilor (grâu fiert, colaci rituali, unt, brânză, lapte, nuci, prune uscate) rostind incantaţii şi rugăciuni pentru iertarea sufletelor celor trecuţi dincolo.

Sărbătoarea Sfântului Dumitru, are conotaţii importante şi pentru păstori, în această zi, ciobanii puteau afla mersul vremii. Ei îşi aşează dulama în mijlocul oilor şi se uită ce oaie se aşează pe ea. Dacă se va aşeza o oaie neagră, e semn că iarna va fi bună, iar dacă se aşează o oaie albă, iarna va fi aspră.

Sfântul Dimitrie este considerat tutelarul iernii, existând credinţa că în această zi, căldura „intră în pământ” şi gerul începe să-şi facă simţită prezenţa.

În credinţa populară mai există şi ideea că Sfântul Dimitrie ar fi cel care a dat oamenilor vinul folosit la Sfânta Împărtăşanie.

Ziua Sfântului Dumitru mai era considerată, pe vremuri, ziua în care se tocmeau târguri şi vânzări, precum se şi stricau învoieli făcute pe timpul verii.

Moşii lui Sâmedru

În calendarul popular se serbează Moşii lui Sâmedru, cunoscuţi şi sub numele de Moşii de toamnă sau Moşii cei Mari, sâmbăta ce precede fiind cea mai mare Sâmbătă a morţilor de peste an. Aceasta este o datină deosebit de importantă în lumea satului românesc. Sărbătoarea Moşilor (sau Moşii) este provenită din cultul arhaic al strămoşilor totemici, o temă frecventă în mitologia generală. Moşii se pare că îşi au originea încă din timpul geto-dacilor şi reprezintă de fapt o formă a cultului strămoşilor.

Originea celor mai mulţi „Moşi” este de natură arhaică, fără influenţe creştine, cum ar fi: Moşii de vară, Moşii de Rusalii, Moşii de Sânziene, Moşii de Rusitori, Moşii de Sâmedru, Moşii de flori de mărţişor, alţii erau legaţi strict de sărbătorile religioase: Moşii de Arhangheli ( 8 noiembrie), Moşii de Crăciun, Moşii de Ispas, Moşii de Joimari, Moşii de Sânpetru, Moşii de Piftii, Moşii de ajun etc. Cei mai importanţi atât prin vechime cât şi prin varietatea practicilor cu caracter de ritual sunt cei care corespund anotimpurilor: Moşii de primăvară sau Mucenici, Moşii de vară (sâmbăta ce precede Rusaliile), Moşii de Toamnă ( celebraţi fie la Ziua Crucii, la Sfânta Maria Mică sau de Sâmedru) şi Moşii de Iarnă ( Moşii de Crăciun, sărbătoriţi sâmbăta înainte de postul Crăciunului).

Cine a fost Sfântul Dumitru

Sfântul Dimitrie s-a născut în cetatea Solun, adică oraşul Salonic de astăzi, şi provine dintr-o familie nobilă, fiind fiul guvernatorului acestei cetăţi.

Părinţii l-au botezat în taină şi l-au crescut în credinţa creştină, pe ascuns, de teama marilor prigoniri pornite de împăraţii păgâni împotriva creştinilor. Cu educaţia părinţilor şi harul primit de la Dumnezeu, Dimitrie a propovăduit credinţa, i-a ajutat pe oameni, iar la moartea părinţilor săi şi-a împărţit averea săracilor, a oferit adăpost orfanilor şi văduvelor.

Faptele sale au ajuns la urechile împăratului Maximian, care a ordonat schingiuirea şi aruncarea lui într-o temniţă adâncă şi întunecoasă unde, după alte fapte bune şi binecuvântări a fost străpuns de suliţele soldaţilor la 26 octombrie, anul 303.

După 10 ani (în 313), când cultul creştin a fost proclamat religie de stat de către împăratul Constantin cel Mare, pe mormântul Sfântului Dimitrie, creştinii au înălţat o biserică în care Sfântul a făcut multe minuni, ajutând şi vindecând pe cei care veneau să se roage.

Alte traditii si obiceiuri de Sfântul Dumitru:

Dacă de Sfântul Dumitru este vreme aspră, iarna va fi bună. Dacă este vreme bună, toamna va fi lungă şi frumoasă.

Dacă de Sfântul Dumitru luna va fi plină şi cerul acoperit de nori, iarna va fi aspră, cu zăpezi grele.

Nu se piaptănă, că-i primejdios de lupi.

Se face pomană cu grâu fiert cu unt, lapte sau brânză.

 

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *





Urmăriți Romania24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul:


ACTUALITATE

Fotbal: FC Botoșani – Oțelul Galați 0-0, în Superligă

Publicat

fotbal: fc botoșani – oțelul galați 0 0, în superligă

Publicitate

FC Botoșani a terminat la egalitate cu Oțelul Galați, 0-0, luni seara, pe Stadionul Municipal din Botoșani, în ultimul meci din etapa a 24-a a Superligii de fotbal.

Gazdele au dominat autoritar jocul, dar au fost lipsite de inspirație în fața porții.

Cele mai mari ocazii au fost ratate de Mikola Kovtaliuk (53), care a reluat din apropiere pe lângă poartă, și de Zoran Mitrov (65), care a trimis în bară din interiorul careului.

Mihai Bordeianu (80) a...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Incendiu la Ștefănești! O femeie de 95 de ani a suferit arsuri și fiul acesteia, de 75 de ani, s-a intoxicat cu fum

Publicat

incendiu la Ștefănești! o femeie de 95 de ani a

Publicitate

Două persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale în urma unui incendiu izbucnit în locuința lor. Bunurile din două camere au fost cuprinse de flăcări, cel mai probabil, din cauza unei sobe supraîncălzite. În momentul producerii incendiului, în interiorul casei se aflau o femeie în vârstă de 95 de ani și fiul acesteia, în vârstă de 75 de ani. S-a întâmplat în această seară, în orașul Ștefănești.

La fața locului au intervenit, în cel...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Botoșani: „Lacrimi de Luceafăr” revine pe scenă, la cererea publicului

Publicat

botoșani: „lacrimi de luceafăr” revine pe scenă, la cererea publicului

Publicitate

Succesul de care s-a bucurat spectacolul „Lacrimi de Luceafăr” aduce o nouă reprezentație, programată luni, 9 februarie 2026, de la ora 18:30, pe scena Teatrului „Mihai Eminescu” din Botoșani.

Spectacolul este realizat după scenariul și în regia Silviei Răileanu, cu participarea Orchestrei Filarmonicii Botoșani, în colaborare cu Teatrul „Mihai Eminescu” Botoșani.

Distribuție artistică:

  • Scenariu și regie: Răileanu Silvia

  • Dirijor cor:...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

AVERTISMENT: Mesaje false despre „rovinietă” circulă în numele CNAIR

Publicat

avertisment: mesaje false despre „rovinietă” circulă în numele cnair

Publicitate

Direcția Regională de Drumuri și Poduri (DRDP) Iași avertizează șoferii cu privire la apariția unor mesaje false care pretind că sunt transmise în numele „Rovinietei” sau al Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR).

Potrivit informațiilor oficiale, aceste mesaje solicită plata urgentă a unei presupuse „taxe de drum restante”, invocând amenințări precum amenzi sau chiar confiscarea vehiculului. Reprezentanții...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe