Connect with us

EVENIMENT

Sfârșit cumplit pentru o femeie, găsită carbonizată în locuință. Incendiu într-un bloc cu zece etaje din Târgu Mureș

Publicat

incendiu targu mures1

Trupul carbonizat al unei femei a fost scos de pompieri dintr-un apartament din Târgu Mureș. Incendiul a izbucnit, miercuri dimineață, într-un apartament cu zece etaje.

Potrivit ISU Mureș, pompierii Detașamentului Târgu Mureș au intervenit în municipiul Târgu Mureș, pentru lichidarea unui incendiu izbucnit într-un apartament situat la etajul 10/10 dintr-un bloc situat pe strada Libertății.

incendiu targu mures2

La fața locului acționează două autospeciale de stingere, o autoscara mecanică de intervenție și salvare de la înălțimi, precum și o ambulanță SMURD.

Din nefericire, din apartamentul incendiat a fost extrasă o victimă de sex feminin, aproximativ 80 de ani, carbonizată, declarată decedată de medicul prezent la fața locului.

incendiu targu mures3

Din întregul bloc s-au evacuat in total trei persoane – doi adulți și un minor, care nu au necesitat îngrijiri medicale.

Nu s-a impus evacuarea întregului bloc. La aceasta ora incendiul este localizat. Se acționează pentru lichidare, a declarat sg.maj.Oltean Georgiana. purtător de cuvânt al ISU Mureș.

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *





Urmăriți Romania24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul:


EVENIMENT

VIDEO. Dan Tarcea anunță înlocuirea arborilor uscați din Cluj: „Totul se face fără costuri pentru municipiu”

Publicat

copaci tarcea.jpg






Viceprimarul Dan Tarcea a anunțat că au început lucrările de înlocuire a arborilor care nu s-au prins după plantările din ultimele luni.

Intervențiile au loc pe cheltuiala firmelor responsabile, fără costuri suplimentare pentru municipiu.

Lucrările au început în Parcul I.L. Caragiale și vor continua în tot orașul

„Am început înlocuirea arborilor care nu s-au prins!”, a transmite Dan Tarcea,…

Citește mai mult pe Cluj24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

VIDEO: Călin Georgescu la Alba Iulia, de 1 Decembrie. Informația promovată masiv pe Tik Tok și confirmată de un apropiat

Publicat

video: călin georgescu la alba iulia, de 1 decembrie. informația

Pro rusul Călin Georgescu, trimis în judecată pentru tentativă de lovitură de stat, ar putea fi prezent la Alba Iulia, de Ziua Națională a României, 1 Decembrie. Din câte se pare acesta va fi prezent în data de 1 decembrie, la ora 9.00, la Obeliscul Horea, Cloșca și Crișan din Cetatea Alba Carolina. 

Anunțul că Georgescu ar veni în Alba Iulia, de 1 Decembrie, a fost făcut de politicianul Gelu Vișan, un apropiat al fostului candidat la prezidențiale. 

De asemenea,…

Citește mai mult pe Alba24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

FOTO: Accident grav în parcarea unei clinici, lângă Băile Felix. Doi pacienți și o asistentă, loviți de un SUV. Un tânăr a murit

Publicat

foto: accident grav în parcarea unei clinici, lângă băile felix.

Un accident deosebit de grav s-a petrecut în noaptea de miercuri spre joi, în parcarea unui centrul medical din Cordău, lângă Băile Felix, județul Bihor.

Doi tineri aflați în scaune cu rotile și o asistentă medicală au fost loviți de un SUV. Unul dintre tineri a murit.

Potrivit ISU Bihor, apelul de urgență a fost primit în dispeceratul ISU Bihor în jurul orei 23:30.

La fața locului au fost trimise rapid echipaje din cadrul Gărzii 1 Mai și ale Detașamentelor 1 și 2…

Citește mai mult pe Alba24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

Peste 4.000 de euro/mp în Cluj. Legea „Nordis” va creşte preţul locuinţelor cu 20% sau îi va disciplina pe dezvoltatori

Publicat

ansamblu imobiliar.jpg






Într-un cor de veselie şi cu simţul datoriei civice împlinite, membrii Camerei Deputaţilor au votat, zilele trecute, „Legea Nordis”, care limitează, în trepte, până la 50%, nivelul avansurilor pe care dezvoltatorii imobiliari le pot cere clienţilor lor pentru locuinţele pe care vor deveni proprietari. Camera Deputaţilor a adoptat „Legea Nordis” cu unanimitate de voturi, că până şi cei din Marea Adunare…

Citește mai mult pe Cluj24.ro

Citește mai departe