EVENIMENT
Și-a incendiat soţul, după un conflict spontan. O femeie din Botoșani, cercetată de polițiști pentru violență în familie
O femeie din localitatea Rădeni din judeţul Botoşani este cercetată de poliţişti după ce şi-a incendiat soţul, a declarat, vineri, pentru AGERPRES, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ), Delia Nenişcu.
Potrivit oficialului IPJ, femeia în vârstă de 36 de ani ar fi avut un conflict spontan cu soţul său, iar în acest context l-a stropit cu benzină şi apoi i-a dat foc.
"În urma verificărilor s-a stabilit faptul că la data de 26 mai, în jurul orei 16,00, victima, un bărbat de 35 de ani, în timp ce se afla la locuinţa sa împreună cu soţia de 36 de ani, în urma unui conflict spontan dintre cei doi, femeia l-ar fi stropit cu lichid inflamabil şi ulterior, accidental ar fi declanşat un aprinzător, împrejurare în care lichidul inflamabil de pe vestimentaţia bărbatului a luat foc, provocându-i acestuia leziuni la nivelul antebraţului stâng, a spatelui şi gâtului", a afirmat Nenişcu.
Bărbatul nu a depus plângere penală, însă poliţiştii s-au sesizat din oficiu pentru săvârşirea infracţiunii de violenţă în familie.
AGERPRES
EVENIMENT
Bărbat din Alba dispărut în Frankfurt, Germania. Familia nu a mai primit nici un semn din partea sa. Unde a fost văzut ultima dată
Polițiștii din Alba caută un bărbat care a dispărut din Germania, orașul Frankfurt. Persoanele care pot oferi informații sunt rugate să anunțe cea mai apropiată unitate de poliție sau să sune la 112.
Astăzi, 6 februarie 2026, polițiștii din Aiud au fost sesizați de către o femeie cu privire la faptul că fiul său, FARCAȘ FELICIAN- DANIEL, în vârstă de 32 de ani, a plecat, de la locul de muncă din orașul Frankfurt, în data de 4 februarie 2026, într-o direcție...
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
VIDEO. Primăria Cluj-Napoca vrea să repună pe șine licitația ramelor trenului metropolitan. La prima încercare, nicio ofertă
Primăria Cluj-Napoca va relua procedura de licitație pentru achiziționarea a 7 rame electrice pentru trenul metropolitan, după ce la prima tentativă nu a fost depusă nicio ofertă.
”După aprobarea indicatorilor tehnico-economici aferenți proiectului <<Trenul Metropolitan Cluj>>, a fost derulată procedura de achiziție publică având ca obiect <<Achiziția de 7 rame electrice pentru transportul metropolitan de...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
LIVE VIDEO: Ședință de Consiliu Local la Alba Iulia. Intră la vot finanțarea pentru baza de autobuze și centura de Sud-Vest
O ședință extraordinară al Consiliului Local al Municipiului Alba Iulia are loc vineri, 6 februarie, de la ora 12.00, în regim de videoconferință. Pe ordinea de zi a ședinței se află trei proiecte de hotărâri.
Este vorba despre aplicarea pentru finanțarea din fonduri europene a construcției unei autobaze pentru transportul public, dar și pentru centura de sud-vest a orașului.
De asemenea, la vot va intra și constituirea Asociației ”Grupul de acțiune Locală pentru Tinerii...
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
LIVE: Sfânta Cuvioasă Filotimia de la Râmeț, canonizată de BOR alături de alte 15 femei. Ceremonie la Catedrala Patriarhală
Sfânta Cuvioasă Filotimia de la Râmeț este canonizată de Patriarhia Română, alături de alte 15 femei. Ceremonia se desfășoară vineri la Catedrala Patriarhală din București.
Anul trecut, monahia Filotimia Manolache de la Mănăstirea Râmeț, mama Sfântului Cuvios Dometie cel Milostiv de la Râmeț, alături de alte 15 femei, a fost canonizată de către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române. Titulatura este de Sfânta Cuvioasă Filotimia de la Râmeț.
Programul...
Citește mai mult pe Alba24.ro
