Connect with us

ACTUALITATE

Sicriul Reginei Elisabeta a II-a este transportat de la Balmoral la Edinburgh şi de acolo la Londra

Publicat

edinburgh scotia sursa foto pixabay
fotografie cu caracter ilustrativ

Sicriul cu rămăşiţele pământeşti ale Reginei Elisabeta a II-a va fi transferat de la Castelul Balmoral, din Scoţia, unde a murit joi, în capitala Scoţiei, Edinburgh, şi apoi la Londra, unde suverana va fi înmormântată, la 19 septembrie, transmit duminică agenţiile internaţionale de presă. Regina a murit la vârsta de 96 de ani.

Învelit în Royal Standard of Scotland (drapelul Scoţiei) şi având o coroană de flori deasupra, sicriul a fost depus până în prezent în sala de bal de la Castelul Balmoral pentru ca angajaţii care au slujit-o pe regină la această reşedinţă să poată să-i aducă un ultim omagiu, scrie dpa.

Sicriul din stejar va fi pus pe un dric duminică, la ora locală 10:00, de şase paznici de vânătoare de la proprietate, care au fost desemnaţi pentru acest ceremonial simbolic, şi va fi pregătit pentru călătoria de şase ore către Edinburgh.

Premierul scoţian Nicola Sturgeon a declarat că această călătorie ''amară'', în care sicriul reginei va fi transportat la Palatul Holyroodhouse, va oferi populaţiei şansa să se unească şi "să marcheze pierderea comună a ţării noastre".

Sicriul Reginei Elisabeta a II-a este transportat de la Balmoral la Edinburgh şi de acolo la Londra: Sunt așteptate mulțimi de oameni

Este de aşteptat ca mulţimi de oameni să se strângă pe traseul cortegiului funebru de la Balmoral la Edinburgh. Primul punct pe traseu va fi oraşul Ballater, unde cortegiul ar urma să ajungă în jurul orei locale 10:12.

Aproximativ o oră mai târziu, cortegiul va ajunge în Aberdeen, unde oamenii ar urma să se adune în Park Duthie pentru a-i aduce un ultim omagiu reginei.

Apoi, cortegiul funerar se va deplasa spre sud, de-a lungul şoselei A90, şi va ajunge în Dundee la ora locală 14:00.

În Edinburgh, Sturgeon şi alţi lideri de partid din Scoţia ar urma să petreacă cortegiul în momentul în care acesta va trece prin dreptul parlamentului scoţian. De aici, sicriul va fi transportat la Palatul Holyroodhouse, unde va rămâne peste noapte.

În aşteptarea funeraliilor de stat, care vor avea loc luni, 19 septembrie, la ora 10:00 GMT, britanicii vor putea să-i aducă un ultim omagiu celei care le-a fost monarh în ultimii 70 de ani la catedrala St Giles, din centrul capitalei scoţiene, sau la Palatul Westminster, sediul parlamentului din Londra.

Sicriul Reginei Elisabeta a II-a este transportat de la Balmoral la Edinburgh şi de acolo la Londra: EFE notează că străzile capitalei scoţiene au început deja să fie pregătite pentru sosirea sicriului la Palatul Holyroodhouse

EFE notează că străzile capitalei scoţiene au început deja să fie pregătite pentru sosirea sicriului la Palatul Holyroodhouse, reşedinţă regală, de unde va fi transferat luni, 12 septembrie - prin bulevardul Royal Mile - la catedrala gotică St Giles. Poliţia a început deja să blocheze căile de acces către centrul istoric al capitalei Edinburgh.

Apoi, deşi iniţial era prevăzut ca sicriul să fie transportat cu trenul regal din gara Waverley, din Edinburgh, până la gara King's Cross, din Londra, transferul din Scoţia în Anglia se va face în cele din urmă cu un avion oficial până la o bază militară londoneză. La bordul avionului se va afla prinţesa Anne, singura fiică a Reginei Elisabeta a II-a.

Odată ajuns în capitală, sicriul va fi transportat la Palatul Buckingham, reşedinţa oficială a familiei regale, unde va rămâne timp de 24 de ore. Miercuri cortegiul funerar va porni de la Palatul Buckingham şi până la Westminster Hall.

În acest spaţiu uriaş sicriul va rămâne timp de patru zile, în prezenţa gărzilor regale, acoperit cu drapelul regal, iar oamenii vor putea veni să prezinte un ultim omagiu suveranei britanice. În aceste patru zile, membrii familiei regale vor veni pe rând la sicriu, o tradiţie care poartă numele de "priveghiul prinţilor".

Sicriul Reginei Elisabeta a II-a este transportat de la Balmoral la Edinburgh şi de acolo la Londra: Vor avea loc mai multe repeteții pentru funeraliile Elisabetei a II-a

În zilele următoare, vor avea loc mai multe repetiţii pentru funeraliile Elisabetei a II-a, care ar urma să fie un eveniment fastuos, cu defilarea gărzilor regale şi a altor regimente, între ele, regimente scoţiene care vor cânta la cimpoaie.

La sfârşitul săptămânii viitoare vor începe să sosească la Londra şefi de stat, prim-miniştri, preşedinţi şi membri ai altor case regale pentru funeraliile de stat ale reginei care vor avea loc la Westminster Abbey.

În ziua funeraliilor, sicriul va fi dus de la Palatul Westminster până la Westminster Abbey pe o trăsură de tun. În spatele sicriului vor merge Regele Charles al III-lea, prinţul de Wales, William, moştenitorul tronului britanic, precum şi alţi membri ai familiei regale, eveniment care va fi transmis la televizor şi va putea fi urmărit de milioane de oameni din Regatul Unit şi din întreaga lume.

După funeraliile de stat, rămăşiţele pământeşti ale reginei vor fi transportate la capela St George, în Castelul Windsor, aflat la câteva zeci de kilometri de Londra, unde vor fi depuse lângă cele ale părinţilor suveranei britanice. AGERPRES

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *





Urmăriți Romania24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul:


ACTUALITATE

Un tânăr de 21 de ani, din Dorohoi, i-a sfidat pe polițiști și a dat o raită cu mașina pe Bulevardul Victoriei din oraș

Publicat

amplă acțiune a polițiștilor și jandarmilor, la dorohoi. zeci de

Publicitate

Luni, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Dorohoi au oprit pentru control, pe Bulevardul Victoriei din municipiul Dorohoi, un autoturism condus de un tânăr de 21 de ani, din aceeași localitate.

 

În urma verificărilor efectuate s-a stabilit faptul că acesta are exercitarea dreptului de a conduce autoturisme suspendată, din luna ianuarie.

 

Polițiștii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunii de conducere fără permis.

...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Comunicat de presă: Guvernul „Austeritate” cu cinci vicepremieri, criticat virulent de Cătălin Silegeanu în Senat

Publicat

comunicat de presă: guvernul „austeritate” cu cinci vicepremieri, criticat virulent

Publicitate

Senatorul Cătălin Silegeanu a criticat dur, luni, în plenul Senatul României, decizia Guvernului de a funcționa cu cinci vicepremieri, acuzând Executivul că vorbește despre austeritate, dar își mărește propria structură de putere.

Declarația vine după ce Senatul a votat legea care oficializează structura Guvernului cu cinci vicepremieri. Parlamentarul a atras atenția că noua formulă reprezintă un record negativ și o dovadă că partidele din...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Tânăr de 34 de ani, din municipiul Botoșani, băgat după gratii pentru trafic de droguri de mare risc

Publicat

mandate europene executate de către polițiștii botoșăneni. doi bărbați din

Publicitate

Luni, polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale – Compartimentul Urmăriri au identificat un tânăr, de 34 de ani, din municipiul Botoșani, pe numele căruia era emis un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea de către Tribunalul Botoșani.

 

Acesta a fost condamnat la 4 ani și 8 luni de închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de mare risc.

 

Tânărul a fost depistat în localitatea de domiciliu,...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Mai multe străzi din municipiul Botoșani au rămas fără apă. Anunțul NOVA Apaserv

Publicat

va fi sistată furnizarea apei potabile în comuna ungureni și

Publicitate

Echipele S.C. Nova Apaserv S.A. Botoșani intervin astăzi – 03 februarie 2026, la nivelul sistemului de alimentare cu apă de pe strada Doboșari (zona Izvor) din municipiul Botoșani, pentru remedierea unei avarii survenite pe conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 225 mm.

Astfel, în intervalul orar 10:00-15:00 sunt afectați de oprirea apei utilizatorii ce locuiesc pe străzile: Doboșari, Hatman Arbore, Panduri, Popăuți, Stegari, Progresului,...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe