EVENIMENT
Simona Halep a ratat calificarea în finala turneului Australian Open
Jucătoarea română de tenis Simona Halep, numărul trei mondial, a fost învinsă de spaniola Garbine Muguruza cu 7-6 (10-8), 7-5, joi, la Melbourne, în semifinalele turneului Australian Open, primul de Mare Şlem al anului.
Muguruza (26 ani, 32 WTA) a obţinut victoria după două ore şi 5 minute, graţie unui joc foarte ofensiv, foarte agresiv, prin care a împins-o şi a presat-o mereu pe Halep.
Meciul a fost unul pe muchie de cuţit de la un capăt la altul, în care Halep şi-a creat multe oportunităţi, dar Muguruza s-a salvat cu serviciul.
Pentru iberică este prima finală la Melbourne şi a patra de Mare Şlem din carieră, după titlurile câştigate la Roland Garros în 2016 şi Wimbledon în 2017, pierzând o finală la Wimbledon în 2015.
Halep, campioană la Roland Garros în 2018 şi la Wimbledon în 2019, a fost aproape de a doua sa finală la Melbourne, după cea pierdută în 2018 în faţa danezei Caroline Wozniacki.
Primul set a fost unul foarte echilibrat, în care ambele jucătoare au avut avantaj la un moment dat. Halep a fost la conducere cu serviciul până la 3-2, apoi Muguruza a reuşit trei ghemuri consecutive şi s-a desprins la 5-3. Halep a revenit în joc şi a reuşit să egaleze (5-5), a avut 6-5 şi a ratat două mingi de set, iar apoi s-a ajuns în tiebreak. Muguruza a condus cu 3-0, Halep a făcut apoi patru puncte consecutive, a salvat două mingi de set, a ratat alte două (7-6 şi 8-7), iar în cele din urmă iberica a reuşit să se impună cu 10-8.
În actul secund, Halep a reuşit să rupă echilibrul şi s-a desprins la 4-2, apoi a avut 5-3, dar nu a reuşit să fructifice acest avantaj, Muguruza întorcând soarta setului şi câştigând cu 7-5, după patru ghemuri consecutive.
Halep a avut 2 aşi, iar Muguruza 10, românca a făcut o dublă greşeală, iar iberica două. Ambele jucătoare au avut procentaje reduse la mingile concretizate de break, Halep 3/13 (23%), iar Muguruza 4/14 (29%). Spaniola a avut de două ori mai multe mingi direct câştigătoare, 39-20, dar şi multe erori neforţate, 44-23. Doar trei puncte a avut în plus Muguruza la total, 90-87.
Muguruza are acum 4-2 în meciurile directe cu Halep (28 ani), pe care a învins-o în 2014 la Wuhan cu 2-6, 6-2, 6-3, în turul secund, în 2015 la Galaţi în Fed Cup, cu 6-4, 6-3, şi în 2017 în finala de la Cincinnati, cu 6-1, 6-0. Românca s-a impus în 2015 la Stuttgart în optimi, cu 3-6, 6-1, 6-3 şi în 2018 la Roland Garros, în semifinale, cu 6-1, 6-4, după care a cucerit titlul. Cele două trebuiau să se mai întâlnească o dată, în 2018, în semifinale la Doha, dar Halep s-a retras înaintea meciului din cauza unei accidentări.
Halep, a patra favorită la Melbourne, va primi un cec de 1.040.000 dolari australieni şi 780 de puncte WTA. Simona fusese învinsă în optimi la ediţia de anul trecut.
Garbine Muguruza va juca în finală cu americanca Sofia Kenin (15 WTA), care a dispus în prima semifinală de liderul mondial, australianca Ashleigh Barty, cu 7-6 (8/6) 7-5, un scor aproape identic cu cel din a doua semifinală.
AGERPRES
EVENIMENT
VIDEO FOTO. A uitat de gabarit și s-a oprit sub pod. Accident spectaculos la Podul Gării din Cluj-Napoca
Un incident rutier neobișnuit a avut loc joi dimineață în Cluj-Napoca, după ce un șofer a „uitat” că vehiculul pe care îl conducea efectua un transport agabaritic și a lovit Podul Gării de pe strada Oașului.
Impactul a dus la blocaje temporare în trafic și la intervenția autorităților pentru evaluarea pagubelor.
Din imaginile surprinse la fața locului se poate observa cum încărcătura de mari...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
FOTO. „Cutremur” la Liceul Waldorf Cluj. Demiterea directorului adjunct a declanșat revolta părinților
Inspectoratul Școlar Județean (IȘJ) Cluj a decis eliberarea din funcție a directorului adjunct al Liceului Waldorf Cluj-Napoca, prof. Nemeș Ildiko. Măsura a fost justificată oficial prin existența unor „abateri semnificative de la normele și principiile care guvernează activitatea managerială”. Mai mulți părinți au protestat, joi, față de această decizie și au strâns semnături pentru menținerea în funcție a...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
Economistul Mircea Coșea, una dintre cele mai cunoscute și vocale figuri ale analizei economice din România, profesor universitar și fost politician, a murit joi, 18 decembrie 2025, la vârsta de 83 de ani.
Mircea Coșea a fost doctor în Științe Economice și profesor la Academia de Studii Economice din București, fiind apreciat de-a lungul timpului pentru expertiza sa în politici fiscale, reforme economice și analiză macroeconomică. A avut o prezență constantă în spațiul public,...
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
FOTO. Copiii de la o creșă socială, cadou de Crăciun de la Moșul din Prefectura Cluj: o mașină de spălat și una de uscat rufe
Copiii de la Centrul ”Acoperământul Maicii Domnului” al Mitropoliei Clujului din Cluj-Napoca, unde funcționează o creșă socială, au primit, joi, un cadou de Crăciun de la Moșul din Prefectura Cluj: o mașină de spălat și una de uscat rufe, dar și alimente, jucării și produse de igienă din banii donați de funcționari.
Prefectul Maria Forna a declarat că unul dintre rolurile importante ale acestei creșe...
Citește mai mult pe Cluj24.ro


