EVENIMENT
Simona Halep a trecut în turul doi la Roland Garros
Simona Halep, 30 de ani, locul 19 WTA, a trecut marţi seară, în 3 seturi, de germanca Nastasja Mariana Schunk, 19 ani, locul 165 WTA, în primul tur de la Roland Garros.
Fosta campioană de la Roland Garros, titlu câştigat la Paris în 2018, s-a impus cu scorul 6-4, 1-6, 6-1, după o oră şi 50 de minute de joc.
Sportiva din Constanţa l-a avut în tribună pe antrenorul Patrick Mouratoglou, dar la Paris se află şi trioul Nadia Comăneci-Ilie Năstase-Ion Ţiriac.
Adversara Simonei pierduse în ultimul tur al calificărilor, dar a beneficiat de statutul de lucky loser.
În turul următor, pe zgura pariziană, Simona va da peste chinezoaica Qinwen Zheng, 19 ani, locul 74 WTA, care în primul tur a dispus cu 6-3, 6-1 de belgianca Maryna Zanevska.
(sursa: Mediafax)
EVENIMENT
Dacia Spring Electric 100, un competitor real pe piața mașinilor electrice. Ce aduce în plus noul model
Dacia aduce pe piață noua versiune Spring. Cu un design actualizat și dotări moderne, Spring își propune să rămână una dintre cele mai atractive opțiuni pentru oraș.
Noul Dacia Spring „Electric 100” 2026 poate ajunge în unele piețe la un preț de aproximativ 22.990 de euro, potrivit informațiilor publicate de site-urile auto din România. Acest lucru îl plasează ceva mai sus decât modelele Spring cu baterii mai mici sau prețuri promoționale, dar tot într-o zonă...
Citește mai mult pe Alba24.ro
Rezultate la tragerile Loto 6/49, 15 februarie. Duminică au avut loc noi trageri Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 şi Super Noroc. La tragerile de joi, 12 februarie, Loteria Română a acordat peste 36.400 de câştiguri în valoare totală de peste 25,07 milioane de lei.
Reamintim faptul că la tragerea Loto 6/49 de joi, 12 februarie, s-a câștigat premiul de categoria I. Valorea premiului a fost de 22.948.891,68 de lei (peste 4,50 milioane de euro).
Biletul norocos a fost...
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
FOTO: O nouă licitație pentru concesionarea unei clădiri din șanțurile Cetății Alba Carolina. Cum va fi amenajat spațiul
O nouă licitație pentru concesionarea unei clădiri din șanțurile Cetății Alba Carolina. Primăria Alba Iulia a lansat o nouă licitație pentru concesionarea unei clădiri din șanțurile Cetății Alba Carolina. Se dorește închirierea locației, în vederea punerii în valoare, urmând să fi amenajată ca punct de alimentație publică.
Clădirea se află în șanțurile Cetății, la intrarea de lângă bazinul cu pești și terenurile de tenis, pe Aleea Sfântul Capistrano. În...
Citește mai mult pe Alba24.ro
Gheorghe Chindriș, un cunoscut român care a înființat primul sat românesc în SUA, a fost ucis sâmbătă, în propria casă din comuna Florești, iar cei care l-au cunoscut îi deplâng dispariția.
Înmormântat la Ieud
„Asociația Maramureșenilor din Cluj-Napoca își exprimă profundul regret pentru trecerea la cele veșnice a domnului Gheorghe Chindriș, om de aleasă omenie și fiu vrednic al...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
