Connect with us

EVENIMENT

Simona Halep s-a calificat în semifinalele turneului de la Wimbledon

Publicat

Jucătoarea română de tenis Simona Halep s-a calificat, marţi, în semifinalele turneului de la Wimbledon, al treilea de Mare Şlem al anului, după ce a învins-o pe chinezoaica Shuai Zhang cu 7-6 (7-4), 6-1.

Halep (27 ani), numărul şapte mondial, a reuşit calificarea pentru a doua oară într-o semifinală la All England Club (prima oară în 2014), câştigând într-o oră şi 26 de minute în faţa chinezoaicei Zhang (30 ani, 450 WTA).

Românca, campioană la Roland Garros în 2018, realizează astfel cel mai bun rezultate la turneele de Mare Şlem din acest an, după optimi la Australian Open şi sferturi la Roland Garros.

Halep a început rău meciul cu Zhang, fiind condusă cu 3-0, ea nereuşind să îşi găsească ritmul în primele schimburi şi să simtă mingea prea bine. Halep a reuşit să ia un prim ghem, pe propriul serviciu, dar Zhang a refăcut ecartul, 4-1. Ghemul cu numărul şase a fost unul de mare însemnătate pentru primul set, Simona reuşind să îl ia după ce a salvat patru mingi de break. Halep a prins mai multă încredere, iar asiaticei nu i-au mai intrat mingile ca până atunci, astfel că fostul lider mondial a făcut break, iar apoi a restabilit egalitatea, 4-4. Zhang şi Halep au servit bine în continuare şi jocul a ajuns în tiebreak (6-6), unde Halep a condus ostilităţile şi s-a impus cu 7-4.

Simona Halep a fost la cârma jocului încă din debutul actului secund, a condus cu 1-0 şi 2-1, iar apoi a rupt echilibrul cu un prim break, Zhang a greşit tot mai mult, iar românca nu i-a lăsat nicio speranţă, câştigând cu 6-1.

Halep a egalat situaţia în meciurile directe cu Zhang, 2-2, după ce asiatica a învins în 2016 în primul tur la Australian Open, cu 6-4, 6-3, şi în acelaşi an la Beijing, cu 6-0, 6-3, în optimi. Singura victorie anterioară a Simonei s-a înregistrat în 2012, în primul tur la Indian Wells, cu 6-1, 6-1.

Din punct de vedere statistic, în meciul de la Wimbledon, fiecare jucătoare a reuşit un as, Halep a avut o dublă greşeală, iar Zhang două, românca a servit mai bine, având 72% puncte cu primul serviciu (faţă de 67% chinezoaica) şi 44% cu al doilea (41%). Halep a fost superioară la mingile la fileu (86%-50%), la mingile de break transformate (50%-20%). Zhang a avut mai multe mingi direct câştigătoare (22-16), dar şi mai multe erori neforţate (29-13).

Halep, care anul trecut s-a oprit în turul al treilea la Wimbledon, şi-a asigurat un cec de 588.000 de lire sterline şi 780 de puncte WTA, urmând să joace în penultimul act cu ucraineanca Elina Svitolina (24 ani, 8 WTA) sau cu Karolina Muchova (Cehia, 22 ani, 68 WTA).
AGERPRES

r.

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *





Urmăriți Romania24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul:


EVENIMENT

VIDEO: Ziua porților deschise la primul spital privat din Alba Iulia, Spitalul Dr. Holhoș. Condiții la standarde internaționale

Publicat

video: ziua porților deschise la primul spital privat din alba

Primul spital privat din Alba Iulia, Spitalul Dr. Holhoș și-a deschis sâmbătă, 14 februarie, porțile pentru toată lumea. Este vorba despre singurul spital privat multidisciplinar din județul Alba cu secție de internare continuă. Timp de câteva ore bune, cei care au vrut să vadă cum arată primul spital privat din municipiu, dar și din județ au avut această ocazie. 

Mai mult de atât au avut ocazia să afle informații despre procedurile medicale care vor fi realizate în cadrul...

Citește mai mult pe Alba24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

VIDEO FOTO. Banto din Brazilia și Andreea din Cluj = love story: ”Ziua Îndrăgostiților este în fiecare zi”

Publicat

banto bun.png






Banto dos Santos este brazilian și locuiește în Cluj-Napoca de 17 ani, oraș în care s-a mutat pentru că și-a urmat dragostea, Andreea, la mii de kilometri departe de casă. Cei doi s-au căsătorit în orașul de pe Someș și spun că, pentru ei, ”Ziua Îndrăgostiților este în fiecare zi”. Povestea lor în cele ce urmează.

Banto s-a născut în orașul Salvador do Bahia, prima capitală a Braziliei, unde, la...

Citește mai mult pe Cluj24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

Bărbat din Șibot, prins de polițiști băut la volan. Ce alcoolemie avea

Publicat

bărbat din Șibot, prins de polițiști băut la volan. ce

Un bărbat din Șibot este cercetat de polițiști după ce a fost prins vineri după-amiaza în timp ce conducea un autoturism, fiind sub influența băuturilor alcoolice.

Potrivit IPJ Alba, la data de 13 februarie 2026, în jurul orei 14:00, polițiștii Secției 2 de Poliție Rurală Vințu de Jos au oprit, pentru control, pe strada Principală din localitatea Șibot, un autoturism condus de un bărbat, în vârstă de 50 de ani, din localitatea Șibot.

Bărbatul a fost testat cu aparatul...

Citește mai mult pe Alba24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

VIDEO. Dragoste și gusturi mexicane la Cluj. Povestea Patriciei și lui Daniel, cuplul care aduce Mexicul în inima Transilvaniei

Publicat

patricia crisan si daniel bodega del taco.jpg






De Sfântul Valentin, Clujul sărbătorește iubirea prin povești care inspiră. Una dintre ele este cea a Patriciei, o tânără născută la Cluj, și a lui Daniel, originar din Morelia, Mexic.

Împreună au transformat o poveste de dragoste internațională într-un proiect culinar care aduce Mexicul în inima Transilvaniei, Bodega del Taco, un loc primitor, colorat și plin de savoare.

Dansul care a schimbat...

Citește mai mult pe Cluj24.ro

Citește mai departe