Connect with us

EVENIMENT

Simona Halep se desparte de Darren Cahill, antrenorul care a dus-o pe locul 1 mondial

Publicat

halep dubai

Jucătoarea de tenis Simona Halep se desparte de Darren Cahill, antrenorul care a dus-o pe locul 1 mondial. Aceasta este a doua oară când Halep şi Cahill se despart.

Simona Halep (30 de ani, 14 WTA) a anunţat azi că s-a despărţit din nou de antrenorul australian Darren Cahill.

Jucătoarea de tenis, recent revenită după accidentare, a postat pe Facebook un mesaj prin care anunţă că a încheiat colaborarea cu antrenorul Darren Cahill, alături de care a avut cele mai bune rezultate din carieră urcând până pe locul 1 WTA.

„După 6 ani minunaţi în care am lucrat împreună, Darren şi cu mine am decis că e timpul să încheiem relaţia. Îţi mulţumesc D pentru tot, pentru că m-ai făcut o jucătoare de tenis şi o persoană mai bună”, a scris Simona Halep.

Cei doi au început să lucreze prima oară în vara lui 2015, iar cu el Simona a câştigat primul turneu de Grand Slam, Roland Garros 2018 şi a ajuns pe locul 1 WTA.

În noiembrie 2018, jucătoarea anunţa că cei doi încetează colaborarea pentru ca Darren Cahill să poată petrece mai mult timp alături de familie. Ulterior, în septembrie 2019, Halep a anunţat că va lucra din nou cu Darren Cahill, colaborarea începând la startul anului 2020.

Cahill este unul dintre cei mai apreciaţi antrenori din circuit, având o experienţă bogată. Acesta i-a mai pregătit pe Andre Agassi, Andy Murray, Fernando Verdasco si Lleyton Hewitt. Alături de Cahill, Lleyton Hewitt a devenit cel mai tânăr număr 1 mondial din istorie, iar Agassi a devenit cel mai vârstnic lider ATP.

Simona Halep i-a mai avut antrenori, la senioare, pe Firicel Tomai, Adrian Marcu, Victor Ioniţă, Andrei Pavel, Daniel Dobre, Florin Segărceanu, dar a colaborat cu Apostu-Efremov, ca sparring, și cu Radu Barbu. Celălalt antrenor străin al Simonei a fost belgianul Wim Fissette, de care s-a despărţind trimiţându-i un sms. MEDIAFAX

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *





Urmăriți Romania24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul:


EVENIMENT

Primăria Cluj-Napoca se află în termenul de preaviz în vederea denunțării unilaterale a contractului centurii metropolitane

Publicat

centura metropolitana 4.jpg






Primăria Cluj-Napoca a făcut noi precizări legate de problema centurii metropolitane, precizând că în 24 februarie expiră termenul de 10 zile lucrătoare acordat asocierii în vederea clarificării situației, după care va urma denunțarea unilaterală a contractului. 

”În data de 6 februarie 2026, Primăria Cluj-Napoca a notificat liderul asocierii DIMEX-2000 COMPANY / HYDROSTROY AD / INTEGRAL INŽENJERING A.D....

Citește mai mult pe Cluj24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

VIDEO. Protestatarii AUR de la Turda, Dej și Cluj-Napoca au cerut demisia Guvernului și taxe mai mici

Publicat

protest aur.jpg






Protestatarii AUR din Turda, Dej și Cluj-Napoca au ieșit joi, 12 februarie, în stradă strigându-și nemulțumirea față de majorarea impozitelor și taxelor locale.

La manifestații au participat sute de persoane, care au afișat pancarte și au scandat lozinci împotriva Guvernului condus de Ilie Bolojan și a măsurilor fiscale adoptate recent.

Pe pancarde scria „Jos Guvernul”, „Vrem taxe corecte”,...

Citește mai mult pe Cluj24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

FOTO. CJ Cluj vrea digitalizare totală. Toate primăriile din județ vor fi integrate în platforma online „Ghișeul Unic”

Publicat

dsc 3686.jpg






Consiliul Județean Cluj a anunțat joi înrolarea tuturor primăriilor din județ în platforma digitală „Ghișeul Unic”, un sistem destinat simplificării procedurilor administrative și uniformizării documentațiilor urbanistice.

Decizia a fost discutată joi, 12 februarie, în cadrul unei ședințe de lucru organizate la sediul instituției, la care au participat specialiști în urbanism din administrațiile...

Citește mai mult pe Cluj24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

VIDEO. Inconștiență pe șosea. La un pas de tragedie la Iclod. Ce a făcut un șofer de camion

Publicat

iclod incident sosea.jpg






Momente extrem de periculoase au fost surprinse în comuna Iclod, unde un șofer de camion a efectuat o depășire riscantă, fiind la un pas de a provoca o tragedie.

Imaginile au fost transmise redacției Cluj24.ro de un cititor.

Depășire periculoasă pe șosea la Iclod

Incidentul a avut loc pe un drum cu doar două benzi. Din imaginile surprinsă de camera de bord se vede cum camionul intră în depășirea unui...

Citește mai mult pe Cluj24.ro

Citește mai departe