Connect with us

EDUCATIE

Sindicaliştii din Educaţie ameninţă cu proteste dacă nu se modifică decizia privind testarea elevilor

Publicat

Sindicatele din Educaţie ameninţă cu proteste de stradă dacă până la sfârşitul acestei săptămâni Guvernul nu va interveni pentru modificarea Instrucţiunii privind realizarea testării cu teste rapide antigen din salivă a elevilor, astfel încât procedura să nu se realizeze de către salariaţii unităţilor de învăţământ ci, cu prioritate, de către părinţi/reprezentanţii legali ai acestora.

„Colegiul Naţional al Liderilor FSLI şi Colegiul Liderilor al FSE Spiru Haret au hotărât ca, în situaţia în care, până vineri 19.11.2021, Guvernul României nu va interveni pentru modificarea Instrucţiunii privind procedura de lucru privind realizarea testării cu teste rapide antigen din salivă, pentru diagnosticarea infecţiei cu SARS-CoV-2 a elevilor în unităţile de învăţământ, astfel încât testarea elevilor să nu se realizeze de către salariaţii unităţilor de învăţământ ci, cu prioritate de către părinţi/reprezentanţii legali ai acestora, luni, 22 noiembrie 2021, începând cu orele 13:00, membrii noştri de sindicat vor picheta sediile prefecturilor judeţene şi ale Ministerului Sănătăţii/Guvernului României.

Citește și: Salariaţii din învăţământ reiau protestele. Nemulțumirile sindicaliștilor

În plus, în condiţiile în care nu se renunţă la această decizie, colegii vor aplica ad litteram – pas cu pas – Instrucţiunea, ceea ce înseamnă că procesul de predare-învăţare-evaluare va fi afectat grav din cauza acestei testări”, se arată într-un comunicat comun al celor două federaţii sindicale.

Reprezentanţii organizaţiilor subliniază că în ultima perioadă deciziile importante care vizează funcţionarea sistemului de învăţământ au fost luate în total dispreţ faţă de salariaţii din acest important domeniu de activitate şi faţă de elevi.

Ce spun sindicaliștii

Potrivit sindicaliştilor, decizia de a condiţiona deschiderea unităţilor de învăţământ exclusiv de rata de vaccinare de 60% a salariaţilor, fără a se ţine cont de faptul că un asemenea procent nu a fost reglementat/implementat în legislaţia actuală, a generat discriminare între angajaţii din învăţământ şi restul societăţii şi, totodată, a avut efectul opus celui urmărit prin instituirea vacanţei de două săptămâni, deoarece a condus la nedeschiderea fizică a unităţilor de învăţământ situate în zone cu rată de incidenţă a cazurilor de Covid 19 foarte mică, sau chiar 0, cele mai multe fiind chiar în mediul rural.

Pe de altă parte, aceştia arată că transferarea în responsabilitatea personalului unităţilor de învăţământ a obligaţiei de a realiza testarea elevilor a fost realizată fără a se avea în vedere că asemenea atribuţii nu sunt prevăzute în fişa postului niciunui salariat din învăţământ, fără a se asigura echipamente de protecţie absolut necesare şi fără a se ţine cont că această testare afectează grav procesul instructiv – educativ, având în vedere intervalul de timp necesar pentru aplicarea acestei proceduri tuturor elevilor dintr-o unitate.

Declaraţiile publice ale domnului Cseke Attila-Zoltan

„Declaraţiile publice ale domnului Cseke Attila-Zoltan, ministrul Sănătăţii, din data de 17.11.2021, conform cărora testele de salivă nu sunt un act medical şi este în responsabilitatea Ministerului Educaţiei de a decide cum se face aplicarea acestor teste, sunt contrazise de conţinutul Instrucţiunii nr. CAZ/3811/12.11.2021, care este aplicabilă.

Acuzaţiile domnului ministru Cseke Attila-Zoltan, referitoare la fuga de răspundere a „pedagogilor”, ne determină să îi reamintim acestuia că, în ultimii ani, Guvernul României a fugit de răspunderea care îi revedea, conform Legii cadru de salarizare, faţă de personalul didactic, amânând acordarea majorărilor salariale prevăzute de lege”, se mai arată în documentul citat.

Sindicaliştii din Educaţie au precizat că încă înainte de semnarea Instrucţiunii au atras atenţia că testarea nu se poate realiza la nivelul unităţilor de învăţămân

Sindicaliştii din Educaţie au precizat că încă înainte de semnarea Instrucţiunii au atras atenţia că testarea nu se poate realiza la nivelul unităţilor de învăţământ – în forma propusă – deoarece va afecta semnificativ desfăşurarea procesului instructiv- educativ.

„Toate aceste măsuri au fost dispuse cu ignorarea reprezentanţilor salariaţilor, părinţilor şi elevilor! De asemenea, ele nu au făcut decât să creeze o prăpastie între vaccinaţi şi nevaccinaţi, respectiv părinţi, elevi, pe de o parte, şi angajaţii din învăţământ, pe de altă parte. În calitate de reprezentanţi ai salariaţilor din învăţământul preuniversitar, Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ şi Federaţia Sindicatelor din Educaţie „Spiru Haret” au atenţionat Ministerul Sănătăţii, încă din data de 10 noiembrie 2021, că testele rapide antigen din salivă nu pot fi administrate elevilor de către salariaţii din învăţământ, fără ca aceştia să fie supuşi riscului de contaminare, iar instrucţiunea emisă a ignorat total realităţile din unităţile de învăţământ şi creează premisele răspândirii infecţiei cu virusul SARS-CoV-2, nu pe cele ale combaterii acesteia”, menţionează sursa. Agerpres

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *





Urmăriți Romania24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul:


EDUCATIE

În 20 martie începe Simularea la Evaluarea Națională 2023. Calendarul examenelor. Modele de Subiecte

Publicat

studiu examen pixabay free e1655800194499.jpg

Luni, 20 martie 2023, elevii din clasa a VIII-a încep Simularea la Evaluarea Națională 2023. Probele scrise la simularea examenului de Evaluare Națională din acest an se încheie în 22 martie.

Din programa de examen, au fost eliminate unele conținuturi. Rezultatele nu vor fi trecute în catalog, ci doar, prin excepție, la cererea elevului.

Disciplinele la care se organizează simularea evaluării naționale pentru absolvenții clasei a VIII-a în anul școlar 2022—2023 sunt:

  • limba și literatura română
  • limba și literatura maternă (pentru elevii aparținând minorităților naționale care au urmat cursurile gimnaziale în limba maternă)
  • matematică.

Rezultatele obținute de elevi sunt analizate la nivelul fiecărei unități de învățământ, prin discuții individuale cu elevii, dezbateri la nivelul clasei, ședințe cu părinții, precum și la nivelul consiliului profesoral, în vederea adoptării unor măsuri pentru îmbunătățirea performanțelor școlare.

Notele obținute la Simulare Evaluare Națională 2023 nu se trec în catalog. Prin excepție, la solicitarea scrisă a elevului, notele obținute la simulările naționale pot fi trecute în catalog.

Simulare Evaluare Națională 2023 – CALENDAR

  • 20 martie 2023: Limba şi literatura română – probă scrisă
  • 21 martie 2023: Matematică – probă scrisă
  • 22 martie 2023: Limba şi literatura maternă – probă scrisă
  • 29 martie 2023: Comunicarea rezultatelor

Simulare Evaluare Națională 2023 – clasa a a VIII-a – subiect Limba și literatura română – județul Alba

Evaluare Națională 2023. Modele de subiecte publicate de minister pentru elevii de clasa a VIII-a

Evaluare Națională 2023 – modele de subiecte: Ministerul Educației a publicat modele de subiecte pentru examenul de Evaluare Națională, clasa a VIII-a, 2023. Probele se vor desfășura în perioada 19-22 iunie, iar primele rezultate vor fi afișate în 28 iunie.

Cursurile se vor încheia pentru elevii de clasa a VIII-a în 9 iunie, iar înscrierile se fac automat de către secretariatele școlilor în perioada 6 – 9 iunie.

CALENDAR Evaluare Națională 2023

  • 6-9 iunie 2023: înscrierea la evaluarea națională
  • 9 iunie 2023: încheierea cursurilor pentru clasa a VIII-a
  • 19 iunie 2023: Limba și literatura română – probă scrisă
  • 21 iunie 2023: Matematică – probă scrisă
  • 22 iunie 2023: Limba și literatura maternă – probă scrisă
  • 28 iunie 2023 (până la ora 14:00): Afișarea rezultatelor înaintea contestațiilor
  • 28 iunie 2023 (ora 16:00 – ora 19:00) – 29 iunie 2023 (ora 8:00 – ora 12:00): Depunerea contestațiilor
  • 29 iunie – 4 iulie 2023: Soluționarea contestațiilor
  • 4 iulie 2023: Afișarea rezultatelor finale după soluționarea contestațiilor

Citește mai departe

EDUCATIE

Un număr de 40 de universităţi din 10 ţări îşi prezintă oferta educațională la Bucureşti, în cadrul The International University Fair

Publicat

the international university fair universitati oferta educationala

Un număr de 40 de universităţi din 10 ţări îşi vor prezenta oferta educaţională sâmbătă şi duminică, la Bucureşti, în cadrul celei de-a XXX-a ediţii The International University Fair.

Vizitatorii vor avea ocazia să afle mai multe informaţii despre programele de studiu, bursele, sursele de finanţare şi oportunităţile pe care le pot accesa în ţară sau în străinătate.

„The International University Fair este singurul eveniment din România care reuşeşte să ofere tinerilor oportunitatea să discute direct cu studenţi internaţionali, reprezentanţii instituţiilor educaţionale din ţară şi din alte peste 9 ţări, printre care şi Grecia, Olanda, Austria, Belgia, Franţa, Germania, Irlanda sau România.

Cei care aleg să vină la IUF -The International University Fair – pot afla informaţii despre peste 5.000 de programe de studiu (licenţă, masterat, doctorat) şi facilităţi din domenii precum IT, Inginerie, Management, Business şi Economie, Antreprenoriat, Marketing, Medicină sau Psihologie”, se arată într-un comunicat de presă al organizatorilor.

Olanda, în topul țărilor preferate de tinerii români pentru studiu în străinătate

Potrivit acestora, în anul academic 2021 – 2022, 5.600 de elevi şi studenţi români au ales programele de studii olandeze, transformând Olanda în destinaţia preferată de studiu a tinerilor de la noi.

În cele două zile la The International University Fair vor fi prezente cele mai importante universităţi olandeze. Printre acestea se numără şi Fontys University of Applied Sciences, care se află în topul celor mai mari universităţi din Olanda şi oferă programe variate de studiu: de la Inginerie Electrică, Marketing, IT şi până la Muzică sau Design.

Pe toată durata evenimentului tinerii pot participa şi la conferinţa YouForum unde vor avea ocazia să discute cu peste 40 de invitaţi, profesionişti cu experienţă în domeniile în care activează.

Evenimentul va fi organizat şi la Timişoara pe 21 martie şi la Iaşi pe 23 martie.

Agerpres

Citește mai departe

EDUCATIE

Aur obținut de studenții de la Universitatea din București la concursul internațional de matematică SEEMOUS 2023

Publicat

concurs international matematica studenti universitatea bucuresti

Pentru al cincilea an consecutiv, studenţii Facultăţii de Matematică şi Informatică a Universităţii din Bucureşti au obţinut rezultate de excepţie în cadrul celei de-a XVII-a ediţii a South Eastern European Mathematical Competition for University Students – SEEMOUS 2023.

„Pentru al cincilea an consecutiv, studenţii UB au cucerit podiumul concursului internaţional SEEMOUS. Cel mai mare punctaj din competiţie, obţinut de un student al FMI”, informează UB pe site-ul instituţiei.

Organizată sub patronajul Mathematical Society of South Eastern Europe, a Uniunii Matematicienilor din Macedonia şi a Facultăţii de Ştiinţe Naturale şi Matematică din cadrul Universităţii din Skopje, ediţia din 2023 a Concursului Internaţional de Matematică pentru Studenţi a avut loc în Struga, Macedonia de Nord, în perioada 7-12 martie 2023.

Universitatea din Bucureşti a fost reprezentată la concurs de trei studenţi ai Facultăţii de Matematică şi Informatică. Toţi cei trei studenţi ai Universităţii din Bucureşti au cucerit podiumul competiţiei SEEMOUS: aur – Mario-Cosmin Drăguţ şi Octavian-Ionut Joiţa, şi argint – Divia-Petra Negoescu.

„Remarcabilă este performanţa studentului Mario-Cosmin Drăguţ care a obţinut cel mai mare punctaj din concurs. Toţi trei premianţii sunt studenţi în anul I la specializarea Matematică”, afirmă sursa citată.

Echipa a fost coordonată de Dan Dumitrescu, fost medaliat la această competiţie, actualmente masterand în anul I la programul Probabilităţi şi Statistică în Finanţe şi Ştiinţe din cadrul FMI. La pregătirea lotului a contribuit şi Andrei Bâra, de asemenea, fost medaliat la SEEMOUS, masterand în anul II la programul de master Matematică Didactică al FMI.

Şi la ediţiile din 2018, 2019, 2020, 2021 şi 2022 studenţii UB au fost pe podiumul competiţiei.

Agerpres

* Sursa foto: unibuc.ro

Citește mai departe

EDUCATIE

Ministrul Educației a semnat ordinul: Vacanţa de primăvară va include Paştele ortodox

Publicat

elevi sala clasa

Ministrul Educaţiei, Ligia Deca, a semnat vineri, 10 martie 2023, ordinul privind structura anului şcolar 2023-2024. Ordinul prevede că vacanţa de primăvară va include Paştele ortodox.

„Ministrul Educației, Ligia Deca, a semnat ordinul privind structura anului școlar 2023-2024.

A fost integrată propunerea de modificare a proiectului, astfel încât vacanța de primăvară din anul 2024 să includă perioada sărbătorilor pascale”, se arată pe pagina Facebook a Ministerului Educației.

Ordinul prevede:

– durata cursurilor: 36 de săptămâni

– data începerii cursurilor: 11 septembrie 2023

– data încheierii cursurilor: 21 iunie 2024

– săptămâna de vacanță, la decizia inspectoratelor școlare județene/al municipiului București, în perioada 12 februarie – 3 martie 2024.

– desfășurarea Programului național „Școala altfel” și a Programului „Săptămâna Verde” în perioada 11 septembrie 2023 – 26 aprilie 2024. Programele se vor desfășura în intervale de cursuri diferite.

Vacanța de primăvară era prevăzută inițial pentru 13-21 aprilie şi a fost mutată în intervalul 27 aprilie – 7 mai 2024.

Ordinul va fi disponibil, în formă integrală, pe site-ul Ministerului Educației, după publicarea în Monitorul Oficial.

(sursa: Mediafax)

Citește mai departe