EDUCATIE
Sindicaliștii din Educație au refuzat oferta Guvernului și continuă greva

„Sindicaliştii din Educaţie resping oferta Guvernului privind încheierea grevei, anunță președintele Federației Sindicatelor din Educație „Spiru Haret”, Marius Nistor, în Piața Victoriei.”
„Colegii veniţi din Bucureşti şi din ţară spun un NU hotărât, acestei oferte.
Greva declanşată de noi este o grevă care nu mai este legată în acest moment numai de revendicări salariale, este o grevă pentru demnitate, este o grevă pentru statutul social al celor care lucrează în sistemul de învăţământ, este o grevă pentru respect.
Vreau astăzi, în numele colegilor mei, să fac un gest care aparent este simbolic.
Această carte reprezintă esenţa proiectului România Educată.
Din păcate, în acest moment, prin atitudinea Guvernului, prin atitudinea Parlamentului României devine un conţinut lipsit de sens şi o las aici, în faţa dumneavoastră, împreună cu un pix, pentru a se înţelege că România se îndreaptă către statutul de România eşuată”, a subliniat Marius Nistor. Agerpres
sursa foto: Facebook / Federatia Sindicatelor din Educație „Spiru Haret”
EDUCATIE
Probele de testare a competenţelor de la Bacalauareat ar putea fi echivalate cu notele de la clasă

Ministrul Educației, Ligia Deca, a declarat că în situația în care greva din sistemul de învățământ va persista, probele de evaluare a competențelor de la Bacalaureat ar putea fi echivalate cu notele obținute în clasă la acele materii.
„Eu cred că nu vom fi în această situaţie.
Dar dacă vom ajunge într-un astfel de punct, putem să mergem pe ideea – pentru că începem luni cu probleme de competenţe – să accesăm experienţa din timpul pandemiei, când au fost echivalate probele de competenţe cu notele de pe parcursul… la materiile corespunzătoare.
Nu cred că este o soluţie ideală, în sensul în care ei trebuie să dea acele probe pentru a constata nivelul actual. Însă dacă vom ajunge în acea situaţie, vom merge pe soluţii pe care le-am mai testat deja şi sunt funcţionale.
Cu siguranţă, vom căuta variantele în care copiii să fie cât mai puţin afectaţi de acest context”, a spus Deca la Europa FM.
Probele de testare a competenţelor de la Bacalauareat ar putea fi echivalate cu notele de la clasă. Ce susține ministrul Educației
Ea a mai afirmat că aceasta este una dintre măsurile care ar putea fi luate în calcul de Ministerul Educaţiei.
„Dacă vom fi în această situaţie, avem la îndemână măsuri care să nu pună şi mai multă presiune pe elevi.
Cred că este important ca finalul examenului de Bacalaureat să le permită absolvenţilor de liceu să se înscrie la facultăţile pe care şi le doresc”, a explicat ministrul.
Ligia Deca a spus că cei care se află în situaţie de corigenţă la materiile la care s-ar putea echivala notele ar putea primi o notă în plus.
„Cei care se află în situaţie de corigenţă pot avea o notă în plus.
Pentru ei se permite acordarea unei note în plus faţă de minimum, în aşa fel încât să poată ei avea şansa să remedieze această situaţie”, a declarat Deca. Agerpres
EDUCATIE
Ligia Deca: Peste 10.000 de cadre didactice au renunţat la grevă după adoptarea ordonanţei privind majorările salariale

Ministrul Educației, Ligia Deca, a declarat într-o conferință de presă că peste 15.000 de persoane din domeniul educației, inclusiv 10.000 de cadre didactice, au renunțat la grevă după adoptarea ordonanței care prevede majorări salariale.
Potrivit ministrului, la nivel naţional în peste 1.000 de unităţi de învăţământ nicio persoană nu face grevă.
„Ca urmare a măsurilor luate de Guvernul României şi ca urmare a ordonanţei de urgenţă 53 date la 1 iunie, care prevede majorările salariale în învăţământ, putem anunţa că în acest moment de la momentul adoptării ordonanţei şi până astăzi avem circa 15.000 de persoane care lucrează în învăţământ care au renunţat la grevă dintre care peste 10.000 sunt cadre didactice.
În acest moment avem peste 1.000 de unităţi de învăţământ în care nicio persoană nu face grevă. (…)
Numărul de şcoli care în integralitate au renunţat la grevă este de 170 între 31 mai şi 6 iunie”, a spus Deca.
Deca a spus că vor fi reluate miercuri negocierile cu federaţiile sindicale.
„Este o dovadă de încredere a cadrelor didactice în măsurile luate de Guvern şi sperăm ca prin discuţiile pe care le vom relua în contextul negocierii Contractului colectiv de muncă pe sectorul educaţie vom relua aceste negocieri cu federaţiile sindicale mâine şi în contextul altor măsuri pe care Guvernul le va lua – mă refer aici la negocierile pe Legea salarizării – vom putea să vedem o reîntoarcere în sala de clasă atât a cadrelor didactice, cât şi a elevilor”, a arătat demnitarul.
Ligia Deca: Peste 10.000 de cadre didactice au renunţat la grevă după adoptarea ordonanţei privind majorările salariale. „ Încet, încet cadrele didactice revin în clase”
Ministrul a afirmat că sunt judeţe precum Prahova, unde participarea la grevă este de 25%, dar şi judeţe precum Hunedoara în care participarea este mai mare mare de 80%.
„În ceea ce priveşte procentul de personal aflat în grevă la nivelul judeţelor, o să dau doar ilustrativ exemple, avem judeţe care au 25% participare din total personal la grevă, mă refer aici la Prahova şi avem şi judeţe în care încă participarea este destul de mare, de exemplu Hunedoara unde este undeva la 80%.
Ceea ce pe noi ne bucură este trendul descendent.
Este clar că încet, încet cadrele didactice revin în clase, personalul revine în şcoli şi asta ne permite ca la nivelul fiecărei unităţi de învăţământ să se poată organiza un program de recuperare în aşa fel încât până la finele cursurilor şi până la finele anului şcolar să putem avea atât o recuperare din punct de vedere educaţional, cât şi oamenii să poată să recupereze zilele pe care nu le vor avea plătite în ceea ce priveşte salariul pe luna mai”, a spus reprezentantul Ministerului Educaţiei.
Ligia Deca: Peste 10.000 de cadre didactice au renunţat la grevă după adoptarea ordonanţei privind majorările salariale. „Pe 31 mai 64% dintre cadrele didactice participau la grevă”
Potrivit acesteia, persoanele care vor să renunţe la grevă trebuie să depună o cerere scrisă.
„Pentru a renunţa la grevă cei care doresc acest lucru trebuie să depună o cerere scrisă astăzi, fiind prima zi lucrătoare aceste cereri se depun în cursuri zilei de astăzi.
Centralizarea de dimineaţă de până în ora 10.00 spunea că avem un procent total de personal participant la grevă de 52,8 – 52,9%.
Procent cadre didactice din aceştia participante la grevă 59,4 – 59,5%”, a arătat Ligia Deca.
Ea a susţinut că pe 31 mai 64% dintre cadrele didactice participau la grevă. Agerpres
EDUCATIE
Reprezentant părinţi despre greva profesorilor: Trebuie găsită o soluție, astfel încât elevii care dau examene să nu fie afectaţi

Preşedintele Federaţiei Naţionale a Asociaţilor de Părinţi din Învăţământul Preuniversitar, Iulian Cristache, consideră că greva personalului din învăţământ este îndreptăţită. Cu toate acestea, ar trebui să fie găsită o soluţie de „compromis”, astfel încât examenele naţionale să fie susţinute potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei, astfel încât elevii să nu fie afectaţi.
„Sigur că este îndreptăţită (n.r. greva profesorilor), sigur că aceşti profesori sunt nemulţumiţi, sigur că sunt umiliţi prin salarizare în special – un profesor debutant 2.400 de lei….
Totul trebuie să aibă o limită şi limita înseamnă că trebuie să venim în sprijinul acestor copii, astfel încât să de examenele în special cei care sunt deja pre-admişi la universităţile din spaţiul european şi nu numai şi să nu le punem stop unor viitoare cariere profesionale. (…)
Sunt de acord cu greva profesorilor. Este sută la sută îndreptăţită. Toată lumea este solidară, toţi suntem convinşi că şcoala trebuie să îşi revină şi îşi revine doar în situaţia în care vom avea profesori buni în sistem”, a declarat Cristache pentru Agerpres.
Potrivit acestuia, profesorii buni ar veni în sistemul de educaţie dacă salarizarea ar fi una corespunzătoare.
„Dar este nevoie de un compromis pentru o perioadă scurtă de timp. Acesta a fost mesajul meu. Am ieşit alături de profesori primul. (…)
Avem nevoie de profesori buni în sistem. Pentru aceasta trebuie să îi atragi pe viitorii absolvenţi. (…) Este clar că cel puţin astăzi şi mâine greva va continua”, a mai susţinut reprezentantul Federaţiei Naţionale a Asociaţilor de Părinţi din Învăţământul Preuniversitar.
Agerpres

Premierul Nicolae Ciucă pledează, luni, într-un mesaj transmis cu prilejul Zilei Educaţiei, pentru cadru favorabil învăţământului de calitate. Acesta a arătat că Guvernul a început o regândire echitabilă a salarizării, dar lucrurile trebuie abordate „cu responsabilitate şi realism” prin prioritizarea resurselor necesare.
„Oriunde ne aflăm ca poziţie socială sau instituţională, suntem părinţi, bunici sau cunoaştem copii cărora le dorim un viitor ce poate fi împlinit prin educaţie. Trecem acum printr-un moment de răscruce pentru învăţământul din România, de care depinde viitorul copiilor noştri.
Greva din sistemul de învăţământ a pornit de la o realitate ce poate fi corectată prin dialog, iar în calitate de prim-ministru am arătat respect şi deschidere la consultările cu reprezentanţii sistemului de învăţământ şi prin soluţiile adoptate deja în întâmpinarea solicitărilor exprimate. Toţi ne dorim un cadru favorabil unui învăţământ de calitate, sens în care ne-am angajat şi am început o regândire echitabilă a salarizării – ceea ce am transmis şi partenerilor de discuţii. Abordăm însă toate aceste aspecte cu responsabilitate şi realism, prioritizând resursele necesare”, afirmă prim-ministrul în mesajul său.
Nicolae Ciucă susţine că Guvernul a demonstrat permanent implicare în susţinerea unui învăţământ accesibil şi de calitate în România.
„Am deblocat posturile în educaţie, pentru a nu afecta calitatea actului de învăţământ din cauza numărului insuficient de profesori. Majorările salariale deja decise de Guvern sunt consolidate prin restabilirea echităţii în sistemul de salarizare în noua grilă.
Executivul acţionează şi pentru modernizarea infrastructurii şcolare, adaptată cerinţelor societăţii. Ministerul Educaţiei are alocat unul dintre cele mai mari bugete prevăzute prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă, de 3,6 miliarde de euro, bani care vor fi investiţi în construcţia de noi creşe, grădiniţe, şcoli, licee, laboratoare, reabilitarea, modernizarea, dotarea şi digitalizarea unităţilor de învăţământ. Adăugăm acestora şi finanţările de la bugetul naţional şi prin alte programe europene, astfel încât să creăm toate condiţiile pentru ca actul didactic să tindă spre o mai mare performanţă”, adaugă premierul.
Acesta subliniază că autorităţile publice, dar şi profesorii şi părinţii înţeleg cât de important este pentru copii să meargă la şcoală, deoarece un copil educat „un adult împlinit, un om care are toate şansele să aibă o viaţă bună într-o societate deschisă cunoaşterii şi progresului”.
Potrivit lui Nicolae Ciucă, formarea tinerelor generaţii este „o responsabilitate perpetuă” la care profesorii contribuie alături de familie şi de întreaga societate. El aminteşte, însă, că ultimii 30 de ani au însemnat schimbări inclusiv în acest domeniu, iar „perioada pandemiei şi evoluţia digitală au adus transformări şi provocări majore”.
Prim-ministrul evocă, de asemenea, semnificaţia zilei de 5 iunie, dedicată dascălilor, „în semn de respect şi preţuire faţă de marele nostru cărturar şi dascăl Gheorghe Lazăr, întemeietorul primei şcoli în limba română, născut în această zi cu aproape două secole şi jumătate în urmă”.
În mesajul adresat profesorilor, Ciucă le transmite acestora respect pentru misiunea pe care şi-au ales-o.
„Dumneavoastră sunteţi partenerii noştri în tot acest proces prin care ne dorim să creştem încrederea în şcoala românească şi performanţa actului educaţional”, precizează premierul în mesajul adresat cadrelor didactice.
Agerpres