Connect with us

ACTUALITATE

Sindicat cu doar trei angajați. Propunere de lege contestată de patroni, la vot final în Camera Deputaților

Published

on

O propunere legislativă ce permite înființarea unui sindicat cu doar trei angajați este contestată de mai multe organizații de patroni din România, care le cer parlamentarilor să respingă inițiativa.

Propunerea legislativă prevede că, pentru constituirea unui sindicat este necesar un număr de cel puțin 3 angajați din aceeași unitate, în loc de 15, cum prevede legea în vigoare, scrie ziarul Alba24.ro.

Persoanele alese în organele de conducere ale organizațiilor sindicale beneficiază de protecțe pe perioada mandatului primit, precum și pe o perioadă de reacomodare la post de 1 an de la data încetării funcției. Astfel, sunt interzise modificarea și/sau desfacerea contractelor individuale de muncă ale membrilor organizațiilor sindicale pentru motive care privesc apartenența la sindicat și activitatea sindicală.

Negocierea contractului colectiv de muncă este obligatorie numai la nivel de unitate, cu excepția cazului în care unitatea are mai puțin de 10 angajați. Inițiativa negocierii aparține părții patronale.

La nivel de unitate (firmă), un sindicat este considerat reprezentativ dacă are ca membri cel puțin jumătate plus unu din numărul total al angajaților unității.

Hotărârea de a declara grevă se ia de către organizațiile sindicale reprezentative participante la conflictul de muncă, cu acordul scris a cel puțin jumătate plus unu din numărul membrilor de sindicat. Pentru angajații unităților în care nu sunt sindicate, hotărârea declarării grevei se ia de către reprezentanții angajaților, cu acordul scris a cel puțin unei pătrimi din numărul angajaților unității.

Greva de avertisment nu poate dura mai mult de 2 ore. Greva propriu-zisă este de cel puțin 5 zile lucrătoare și poate începe după cel puțin 2 zile de la desfășurarea grevei de avertisment.

Împierdicarea dreptului la liberă asociare dindicală se pedespește cu amendă de la 30.000 la 50.000 de lei.

Firmele care încalcă obligația de a negocia contracte colective de muncă în condițiile legii riscă amenzi de 15.000 – 20.000 de lei.

Această inițiativă a fost respinsă la Senat și intră la vot final în Camera Deputaților.

Patronii reuniți în principalele 6 organizații patronale din România, au cerut oficial parlamentarilor să respingă propunerea de lege și să lase în funcțiune actuala Lege 62/2011 a diaogului social.

Pe de altă parte, Blocul Național Sindical (BNS) a cerut miercuri politicienilor să adopte propunerea.

Sursa: Alba24.ro

Comentează

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *





Urmăriți Romania24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul:


ACTUALITATE

În timp ce județul rămâne la coada clasamentului salariilor: Botoșaniul, printre cele mai mari tarife la apă din România

Published

on

În timp ce județul rămâne la coada clasamentului salariilor: botoșaniul,

Tarifele pentru serviciile de alimentare cu apă și canalizare diferă semnificativ între județele României, potrivit celor mai recente date valabile la începutul lunii februarie 2026, făcute publice de Autoritatea Naţională de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilităţi Publice (ANRSC).

Publicitate

În acest context, Botoșaniul se află în partea superioară a clasamentului național privind costul apei potabile, deși județul continuă să fie...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Continue Reading

ACTUALITATE

Ziua Națională a Lecturii, sărbătorită la Școala Gimnazială Nr. 2 „Tudor Vladimirescu” Albești prin lectură, recomandări de carte și discuții despre puterea cititului

Published

on

ziua națională a lecturii, sărbătorită la Școala gimnazială nr. 2

Elevii și cadrele didactice de la Școala Gimnazială Nr. 2 „Tudor Vladimirescu” din Albești au marcat astăzi, 15 februarie, Ziua Națională a Lecturii printr-o serie de activități dedicate cărții și formării gustului pentru citit.

Publicitate

Evenimentul a adus lectura în centrul atenției, reamintind rolul esențial pe care cititul îl are în dezvoltarea personală a copiilor și în parcursul lor școlar.

În sălile de clasă au avut loc momente de...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Continue Reading

ACTUALITATE

„Ziua plăcintelor și a prăjiturilor” la Bașeu-Hudești: Masă pentru credincioși și ajutor pentru bătrânii singuri, după slujba de duminică

Published

on

„ziua plăcintelor și a prăjiturilor” la bașeu hudești: masă pentru credincioși

Comunitatea din Bașeu-Hudești a trăit duminică, 15 februarie 2026, un moment de credință, solidaritate și apropiere sufletească, în jurul unui eveniment devenit deja tradiție locală.

Publicitate

După Sfânta Liturghie oficiată la Parohia „Sfântul Mare Mucenic Pantelimon”, părintele Pușcașu Ioan, inițiatorul și organizatorul acțiunii, i-a adunat pe credincioși la „Ziua plăcintelor și a prăjiturilor”, manifestare dedicată Lăsatului secului de...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Continue Reading

ACTUALITATE

Salvare emoționantă chiar și pentru pompieri la Costești: Cățel scos după o săptămână dintr-un cămin adânc de pompierii din Botoșani

Published

on

salvare emoționantă chiar și pentru pompieri la costești: cățel scos

Un cățel flămând, speriat și fără nicio șansă de a ieși singur a fost salvat de pompierii botoșăneni după ce a rămas blocat, timp de cel puțin o săptămână, într-un cămin de apă adânc de peste doi metri.

Publicitate

Întâmplarea s-a petrecut ieri, pe un câmp din localitatea Costești, acolo unde o tânără care mergea zilnic să-l hrănească l-a auzit plângând și a încercat, fără succes, să-l scoată singură la suprafață. Realizând că nu...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Continue Reading