EVENIMENT
Singurele fotografii de la sfințirea “Bisericii de Încoronare”, acum 101 ani, prezentate în revistă la Muzeul Unirii Alba Iulia

Marți de la ora 11.00, la Muzeul Național al Unirii Alba Iulia, va fi prezentat exponatul lunii octombrie. Este vorba despre Revista “Le Monde Illustré”.
Exponatul lunii octombrie este prilejuit de împlinirea a 101 ani de la sfințirea “Bisericii de Încoronare”.
Este prezentat un număr din hebdomadarul “Le Monde Illustré”, în care apar singurele fotografii păstrate de la acest eveniment.
Evenimentul este organizat de Consiliul Județean Alba, Direcția…
Citește mai mult pe Alba24.ro

Polițiștii au demarat verificări după ce un incendiu a distrus acoperișul unui restaurant, dar și alte două clădiri.
Incendiul, spun polițiștii, a fost anunțat în jurul orei 17.00.
Incendiu în Gruia. Unde a pornit focul
Potrivit Poliției Cluj, cercetările preliminare arată că incendiul a pornit inițial de la o anexă situată în apropierea restaurantului, după care flăcările s-au extins, afectând atât localul, cât și un alt imobil din vecinătate.
EVENIMENT
Mihai Leu, campionul României la box, a decedat. Anunțul făcut pe pagina de Facebook a sportivului

Lumea sportului românesc este în doliu: Mihai Leu, campionul mondial al României la box, a decedat, în seara de 1 iulie 2025. Anunțul a fost făcut pe pagina oficială de Facebook a acestuia. Acesta s-a stins din viață la vârsta de 56 de ani după o luptă cu o boală grea.
”Cu profundă durere, anunțăm trecerea în neființă a lui Mihai, în această seară. Un adevărat campion, atât în ringul de box, cât și pe circuitele de motorsport, Mihai a fost mult mai mult decât un…
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
FOTO. Drumul din Chinteni, modernizat. Se lucrează la trotuare și se amenajează accesul către peste 100 de proprietăți

Au început lucrările de întreținere pe drumul județean DJ 109A, în localitatea Chinteni, anunță Consiliul Județean Cluj.
Intervențiile vizează un sector de 3,5 kilometri, cuprins între pozițiile kilometrice 10+200 și 13+700.
Drumul din Chinteni, modernizat
„Importanța aparte a acestui sector de drum rezidă din faptul că deservește o zonă metropolitană populată, în plină expansiune, asigurând o legătură directă și facilă cu municipiul Cluj-Napoca”,…
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
Aeroportul Internațional „Avram Iancu” Cluj, premiat la Atena pentru excelență în operațiuni aeroportuare

Aeroportul Internațional „Avram Iancu” Cluj a fost premiat în cadrul evenimentului OPS Forum 2025, organizat la Atena, în Grecia.
Premiul OPS Forum 2025 – Corporate Award – Airports a fost conferit la 23 iunie de ATN Air Transport News, o platformă specializată în domeniul aviației.
Aeroportul Internațional Cluj, premiat la Atena
Premiul a fost acordat aeroportului clujean pentru extinderea Terminalului de Plecări realizată anul trecut,…
Citește mai mult pe Cluj24.ro