Connect with us

ACTUALITATE

Situație GRAVĂ în Israel: Spital de urgenţă subteran deschis în oraşul Haifa pentru pacienţii cu COVID-19

Publicat

Un spital de urgenţă subteran s-a deschis în oraşul Haifa pentru a trata numărul record de pacienţi cu COVID-19 din Israel, unde vineri s-au înregistrat peste 8.000 de cazuri noi, relatează dpa.

Spitalul de Urgenţă Subteran Fortificat Sammy Ofer este cel mai mare centru de tratament pentru pacienţii cu coronavirus din ţară, dispunând de 700 de paturi şi 140 de ventilatoare, la 16,5 metri sub pământ, a anunţat Spitalul Rambam, care administrează noul centru medical.

Unitatea medicală a fost construită în 2014 cu o capacitate de până la 2.000 de paturi, fiind destinată iniţial tratării victimelor atacurilor cu arme biologice sau chimice, a precizat Spitalul Rambam. Ea a fost folosită ca parcare subterană până în primăvară, când a fost amenajată pentru a trata pacienţii cu coronavirus.

Situaţia sanitară s-a deteriorat în Israel, care a devenit ţara cu cea mai mare rată de contaminare cu SARS-CoV-2 din lume în ultimele două săptămâni, potrivit datelor AFP.

În urma acestei creşteri, guvernul a impus săptămâna trecută o reintrare în izolare la nivel naţional „de cel puţin trei săptămâni” şi a anunţat o înăsprire a măsurilor restrictive care au intrat în vigoare vineri odată cu închiderea sinagogilor, cu excepţia ceremoniilor de luni de Yom Kippur. AGERPRES

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *





Urmăriți Romania24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul:


ACTUALITATE

Nu scăpăm de ceață, la Botoșani! Atenție în trafic: Este COD GALBEN

Publicat

nu scăpăm de ceață, la botoșani! atenție în trafic: este

Publicitate

Atenție în trafic! Cod galben de ceață pentru județul Botoșani

Meteorologii au emis o avertizare de cod galben de ceață pentru județul Botoșani, valabilă până la ora 09:00. Din această cauză, vizibilitatea pe drumurile din județ scade sub 200 de metri, iar pe alocuri poate coborî chiar sub 50 de metri, ceea ce îngreunează considerabil deplasarea.

În aceste condiții, ISU Botoșani îi îndeamnă pe șoferi să circule cu prudență sporită, să…

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Masuri de siguranță la împodobirea bradului. Sfaturi de la pompieri

Publicat

masuri de siguranță la împodobirea bradului. sfaturi de la pompieri

Publicitate

mpodobirea bradului de Crăciun este unul dintre cele mai frumoase momente.

 

Pentru a vă bucura de această tradiție, vă reamintim că lemnul de brad este ușor inflamabil, iar atunci când se usucă, se aprinde și mai repede. Același lucru este valabil și pentru brazii artificiali, confecționați din materiale plastice.

 

Pentru a evita producerea unui incendiu în locuință, vă sfătuim să aveţi în vedere următoarele reguli la împodobirea…

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

CALENDAR ORTODOX 2025: Sfântul Daniil Stâlpnicul

Publicat

calendar ortodox 2025: sfântul daniil stâlpnicul

Publicitate

Acest sfânt era din Mesopotamia, din Eparhia Samosatelor, dintr-un sat ce se numea Vitara. Tatăl său se numea Ilie, iar mama sa se numea Marta.

Pe când avea vârsta de cinci ani, părinţii săi l-au dus într-o mănăstire, iar acolo a strălucit în viaţa monahală. Deoarece sporea tot mai mult în nevoinţe duhovniceşti, s-a dus la Cuviosul Simeon Stâlpnicul († 459) şi a luat de la el binecuvântare. În urma unei descoperiri dumnezeieşti, s-a dus în…

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

FOTO: O femeie de 78 de ani din municipiul Botoșani este de negăsit. Dacă aveți informații, sunați la 112

Publicat

foto: o femeie de 78 de ani din municipiul botoșani

Publicitate

Polițiștii botoșăneni efectuează verificări pentru localizarea unei femei, de 78 de ani, din municipiul Botoșani, care la data 10 decembrie a.c., în jurul orei 14:00, a părăsit domiciliul iar până în prezent nu a revenit.

 

Semnalmente: 1,54 m înălțime, aproximativ 80 de kg, ochi verzi, păr grizonat, tuns scurt.

 

La momentul plecării purta un pulover din lână de culoare maro, pantaloni de trening de culoare verde , pe cap purta un batic de…

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe