EVENIMENT
Situație gravă, la Râmnicu Vâlcea. Oameni la spital, după ce în hotelul în care stăteau s-a făcut deratizare
Doi oameni au ajuns la spital, după ce în hotelul din Râmnicu Vâlcea în care stăteau s-a făcut deratizare.
Noaptea trecută, Poliția Râmnicu Vâlcea a fost sesizată că în incinta unui hotel din municipiu s-ar fi efectuat o deratizare cu substanțe chimice al căror miros s-a propagat la etajele unde erau cazate mai multe persoane, care acuzau stări de rău.
Din cele 21 de persoane aflate în hotel, 17 erau acolo, iar 4 nu au fost prezente.
Trei dintre acestea prezentau simptome mai grave precum tuse, amețeli, iritații la ochi și respiratorii.
Au fost evaluate medical 5 persoane, dintre care două au fost transportate la UPU Vâlcea, respectiv un bărbat de 50 de ani și o femeie de 46 de ani.
Nu a fost necesară internarea acestora, conform poliției.
În continuare, polițiștii efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.
EVENIMENT
Gerul revine în România. Meteorologii anunță că vremea se va răci accentuat în următoarele zile. Recomandări pentru populație
După o perioadă cu temperaturi pozitive, vremea se va răci accentuat în următoarele zile. Meteorologii anunță că, începând din 1 februarie și până pe 4 februarie, temperaturile vor fi extrem de scăzute, mai ales în regiunile extracarpatice.
Gerul se va resimți puternic în special dimineața și noaptea, inițial în Moldova, apoi în Dobrogea, estul Transilvaniei și Muntenia, iar pe alocuri și în Oltenia și sudul Banatului. Temperaturile minime vor coborî, în general,...
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
Un pensionar din Alba care a tăiat șapte copaci, condamnat de judecătorii din Câmpeni după patru ani
Șapte copaci tăiați a fost motivul pentru care un pensionar din Alba a ajuns în fața instanței de judecată. Este vorba despre un dosar ce a avut obiectul de infracțiuni la regimul silvic.
Bărbatul de loc din comuna Ciuruleasa a fost condamnat în data de 29 ianuarie 2026, la patru ani distanță de la momentul tăierii copacilor.
Mai exact, ”la data de 13.01.2022, organele de politie din cadrul Postului de Poliție Ciuruleasa, în timp ce efectuau serviciul de patrulare pe raza...
Citește mai mult pe Alba24.ro
Mai mulţi factori influenţează durata de viaţă, cum ar fi dieta, exerciţiile fizice, fumatul, consumul de alcool, mediul şi alte variabile. De asemenea, ajută şi faptul a de nu fi călcat de un camion de gunoi. Dar ce se întâmplă cu rolul genelor? Aceasta a fost o întrebare controversată timp de decenii, informează Reuters.
Genetica, rol de 50% în durata vieții
Un nou studiu indică un rol mult mai...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
Noi reguli pentru concediul medical, în vigoare de la 1 februarie: Ce schimbări importante vor limita concediile fictive
Noi reguli pentru concediul medical intră în vigoare de la data de 1 februarie 2026. Este vorba despre o ordonanță de urgență dată de Guvernul României în luna decembrie a anului 2025.
Noile legi vor limita situația concediilor fictive. Mai exact,Conform noilor reguli, prima zi de concediu medical nu va mai fi plătită, iar costul va fi suportat de angajat, inclusiv în cazul concediilor medicale care erau plătite integral de stat.
Asta înseamnă că angajatorul suportă zilele 2 -...
Citește mai mult pe Alba24.ro
