EVENIMENT
Şofer din Bihor, arestat preventiv 30 de zile pentru trafic de migranţi
Un şofer din Bihor a primit 30 de zile de arestare preventivă pentru trafic de migranţi, după ce a fost depistat recent că transporta şase migranţi afgani pe raza comunei Cărpiniş.
Poliţiştii de frontieră din Sectorul Jimbolia au observat, vineri noapte, în jurul orei 00.30, un mijloc de transport care se deplasa cu o viteză foarte mare între localităţile Jimbolia şi Cărpiniş şi care nu a oprit la semnalele luminoase şi acustice efectuate de poliţişti de frontieră, conform IGPF.
Aceştia au pornit în urmărirea autoturismului, care este înmatriculat în judeţul Bihor. Autoturismul în cauză, condus de un cetăţean român, cu domiciliul în judeţul Bihor, a fost oprit cu ajutorul unui echipaj din cadrul Compartimentului Sprijin Operativ Timişoara.
Poliţiştii de frontieră au constatat că în mijlocul de transport se mai aflau şase pasageri, toţi bărbaţi, cetăţeni străini, la verificări stabilindu-se că sunt din Afganistan, cu vârste cuprinse între 18 şi 22 ani. Bărbaţii au declarat că au fost preluaţi din apropierea frontierei cu Serbia de către şoferul mijlocului de transport şi că urmau a fi transportaţi la Timişoara.
Se efectuează cercetări, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiş, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trafic de migranţi pentru cetăţeanul român, iar judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Timiş a dispus măsura arestării preventive pe o perioadă de 30 de zile a acestuia. Agerpres
EVENIMENT
Fără scumpiri la prețul gazelor din aprilie. Ministrul Energiei: „România nu va suferi un șoc”
Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, asigură, duminică seara, că expirarea actualei scheme de plafonare a prețului la gaze naturale, la finalul lunii martie, nu va aduce scumpiri pentru consumatori. Oficialul susține că piața este pregătită pentru tranziție, iar în scenariul pesimist plafonarea ar putea fi prelungită, cu o reducere graduală, pentru a evita creșteri bruște de preț.
Prețul final al gazelor naturale...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
Un accident rutier s-a produs duminică seară pe raza localității Bădeni, comuna Moldovenești, județul Cluj, unde o mașină s-a răsturnat pe zăpadă. În urma evenimentului, două persoane, printre care un minor au fost transportate la spital.
Potrivit ISU Cluj, la fața locului au intervenit de urgență pompierii din cadrul Detașamentului Turda. Aceștia s-au deplasat cu o autospecială dotată cu modul de...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
Cu ocazia Zilei Internaționale a cuvântului „Mulțumesc”, transmitem un gând de mulțumire cititorilor noștri
Duminică, 11 ianuarie, în întreaga lume este sărbătorită Ziua Internațională a Cuvântului „Mulțumesc”, o inițiativă lansată în 1984, menită să reamintească importanța recunoștinței, respectului și empatiei în relațiile dintre oameni. Este o zi simplă, dar profundă, în care un singur cuvânt poate face diferența.
Ziua Internațională a Cuvântului „Mulțumesc” este marcată anual pe 11...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
România, printre țările cele mai sigure pentru turiști. Clasamentul întocmit de Departamentul American de Stat
România, printre țările cele mai sigure pentru turiști: Departamentul de Stat al SUA a actualizat avertismentele de călătorie, plasând România și vecinii din Europa de Est în categoria celor mai sigure destinații din lume.
Cu un nivel de risc minim, Bucureștiul și Clujul devin alternative strategice la marile capitale vestice, aflate sub alertă de terorism, scrie Economedia.
Vezi și TOP 10 - cele mai frumoase locuri din România, potrivit Tripadvisor: În clasament este inclusă...
Citește mai mult pe Alba24.ro
