EVENIMENT
Șofer din Iași, prins în flagrant în timp ce dădea mită. Beat la volan, a vrut să dea șpagă polițiștilor
Un șofer a fost reținut, după ce a fost prins în flagrant în timp voia să dea șpagă polițiștilor care l-au prins băut la volan. Acesta a refuzat prelevarea de probe biologice și a crezut că reușește să îi convingă pe polițiști să distrugă actele întocmite de aceștia.
Potrivit unui comunicat al Direcției Generale Anticorupție, flagrantul a avut loc vineri, 7 octombrie 2022, în Iași.
La data de 07 septembrie 2022, lucrători de poliție judiciară din cadrul Direcției Generale Anticorupție – Serviciul Județean Anticorupție Iași și Direcția Anchete, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Iași, au prins în flagrant o persoană fără calitate specială, în timp ce oferea cu titlu de mită suma de 15.000 de lei unui agent de poliție, pentru a-l determina să îndeplinească un act contrar atribuțiilor de serviciu, respectiv pentru distrugerea actelor procedurale pe care le întocmise în cadrul dosarului penal constituit de polițist pentru săvârșirea infracțiunii de „refuz de prelevare de mostre biologice“.
Șofer din Iași, prins în flagrant în timp ce dădea mită. Cât a vrut să dcea șpagă polițiștilor
În fapt, în dimineața aceleiași zile, un agent de poliție cu din cadrul I.P.J. Iași – Sectia 3 Poliție Rurală Popricani a sesizat D.G.A. – S.J.A. Iași cu privire la faptul că, fiind în exercitarea atribuțiilor de serviciu pe linie rutieră, împreună cu un alt coleg de serviciu, au oprit in trafic, pe DJ 248 B, la ieșirea din localitatea Vânători, un conducător auto, iar, ulterior testării, s-a constatat că acesta avea o alcoolemie de 0,85 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Fiind condus la o unitate medicală de pe raza municipiului Iași, conducătorul auto a refuzat recoltarea de probe biologice, iar pe traseul de întoarcere la sediul secției de poliție a promis polițiștilor, în repetate rânduri, suma de 2.000 de lei, iar ulterior suma de 3.000 de lei.
Șofer din Iași, prins în flagrant în timp ce dădea mită. Reținut pentru dare de mită
După ce polițiștii au sesizat ofițerii anticorupție, conducătorul auto a reiterat promisiunea oferirii a câte 1.500 de euro pentru fiecare dintre membrii echipajului.
Ulterior, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe langa Tribunal Iași, lucrători de poliție judiciară din cadrul D.G.A. l-au prins flagrant pe conducătorul auto în timp ce oferea unuia dintre denunțători suma de 15.000 lei, cu același scop, respectiv distrugerea actelor procedurale pe care le întocmise în cadrul dosarului penal constituit de polițist pentru săvârșirea infracțiunii de „refuz de prelevare de mostre biologice“.
Procurorul de caz a pus în mișcare acțiunea penală pentru săvârșirea infracțiunii de dare de mită si a dispus reținerea inculpatului pentru 24 de ore, urmând să fie prezentat Tribunalului Iași, cu propunerea de arestare preventivă.
EVENIMENT
Prima reacție a lui Nicolae Stanciu, la sosirea în China: ”Nu am văzut așa ceva în viața mea”
Nicolae Stanciu, care a părăsit Europa după un an și s-a întors în China, a oferit o primă reacție după ce a bătut palma cu noul club, Dalian Yingbo, ocupanta locului 11 din sezonul trecut.
Sute de spectatori l-au așteptat ca un superstar pe Stanciu la aeroport, iar românul a recunoscut că n-a mai văzut așa ceva.

”Nu am mai văzut niciodată o asemenea scenă în viața mea. Am urmărit chiar eu videoclipurile cu fanii și, pentru mine, ei sunt cei mai buni suporteri din...
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
VIDEO. Dan Tarcea: Contractul centurii este suspendat. Așteptăm clarificări de la justiție să decidem dacă merge mai departe
Dialogul de astăzi din cadrul podcastului ”Contraste” de pe Cluj24 cu viceprimarul orașului, Dan Tarcea, survine în plin scandal al situației oarecum suprarealiste dintre asociații care au câștigat contractul. Dar nu numai că l-au câștigat, s-au apucat de lucru, iar la câteva luni de la începerea lucrărilor o firmă din Bosnia, mai precis din Banja Luka, capitala entității Republica Srpska, a aflat întâmplător,...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
Lucrări de reparații, pe drumuri naționale din Alba. Se astupă gropile apărute după îngheț și ninsori. Precizările autorităților
Lucrări de reparații, pe drumuri naționale din Alba. Se astupă gropile apărute după îngheț și ninsori. În urma solicitărilor formulate de cetățeni și de primarii din zona Munților Apuseni, prefectul județului Alba, Nicolae Albu, a convocat o întâlnire de lucru la Primăria orașului Câmpeni, la care au participat primarii unităților administrativ-teritoriale din zona de munte a județului.
La întâlnire au fost prezenți și reprezentanți ai instituțiilor cu atribuții...
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
Profesorii se pot înscrie la cursul gratuit de Educație Media Digitală, până pe 15 februarie. Câte locuri mai sunt
Profesorii se pot înscrie la cursul gratuit de Educație Media Digitală. Peste 380 de profesori care predau discipline din ariile curriculare curriculare limbă și comunicare sau om și societate se pot înscrie la cursul de Educație Media Digitală, până la data de 15 februarie, potrivit unui comunicat al Centrului pentru Jurnalism Independent.
Cursul abordează teme precum analiza mesajelor generate de AI, personalizarea informației, tehnicile persuasiunii în relație cu dezinformarea,...
Citește mai mult pe Alba24.ro
