Connect with us

ACTUALITATE

Şofer oprit cu focuri de armă, după ce a lovit cu maşina un poliţist, pe o stradă din Iaşi

Published

on

politia

Un echipaj al Poliţiei Locale Iaşi a fost nevoit să tragă un foc de avertisment după ce un şofer a refuzat să oprească autoturismul, a demarat brusc şi l-a acroşat pe unul dintre poliţişti.

Şeful Poliţiei Locale Iaşi, Liviu Zanfirescu, a declarat, pentru AGERPRES, că incidentul a avut în zona Casei de Cultură a Sindicatelor din municipiu. Potrivit acestuia, un echipaj al Poliţiei Locale a observat staţionând neregulamentar un autoturism, şoferul nefiind în zonă, şi au efectuat verificări pentru a indentificarea conducătorului. În acest timp, un bărbat a venit în autoturism, moment în care poliţiştii locali s-au prezentat şi au cerut şoferului să se legitimeze. Bărbatul a refuzat să facă acest lucru, s-a baricadat în maşină şi chiar a încercat să plece.

În acel moment, susţine Liviu Zanfirescu, unul dintre dintre poliţişti, care se afla în faţa maşinii care staţiona neregulamentar, a fost luat pe capotă pe o distanţă de mai mulţi metri. Conform şefului Poliţiei Locale, poliţistul de pe capotă a tras un foc de avertisment pentru a-l determina pe şofer să oprească, acesta încercând să dea maşina cu spatele, dar a fost blocat de un alt participant la trafic.

În acest timp, colegul poliţistului a cerut ajutoare, la faţa locului sosind alt echipaj al Poliţiei Locale şi un echipaj din cadrul IPJ Iaşi.

Până la sosirea echipajului din cadrul IPJ Iaşi, bărbatul s-a baricadat în maşină şi a refuzat să discute cu poliţiştii locali. La sosirea echipajului din cadrul IPJ, bărbatul a fost nevoit să prezinte documentele, el fiind dus la Secţia 5 Poliţie, pentru audieri. AGERPRES

Comentează

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *





Urmăriți Romania24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul:


ACTUALITATE

Paradă planetară: Aliniere rară a planetelor în februarie. Mercur, Venus, Marte și Jupiter vor fi vizibile cu ochiul liber. Când vor putea fi văzute

Published

on

paradă planetară: aliniere rară a planetelor în februarie. mercur, venus,

Publicitate

Un eveniment astronomic rar va avea loc sâmbătă, 28 februarie, când pe cer va putea fi observată o „paradă planetară”.

Potrivit NASA, fenomenul cunoscut drept „paradă planetară” sau aliniere planetară are loc atunci când cel puțin patru sau cinci planete pot fi observate simultan, informează alba24.ro. În acest caz, pe 28 februarie, pasionații vor avea ocazia să observe planetele Mercur, Venus, Jupiter, Saturn, Uranus și Neptun aliniate...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Continue Reading

ACTUALITATE

VIDEO: „Măștile poetice”, activitate cultural-educativă la Liceul „Regina Maria” Dorohoi

Published

on

video: „măștile poetice”, activitate cultural educativă la liceul „regina maria” dorohoi

Publicitate

La Liceul „Regina Maria” Dorohoi s-a desfășurat activitatea din cadrul proiectului „Sfert de oră de lectură: Constantin Abăluță – Măștile poetice”, demers educațional care a îmbinat lectura expresivă cu acompaniamentul muzical.

Sub coordonarea profesoarei  Paraschiva-Cezarica Șmocot, elevii au explorat creația poetului Constantin Abăluță, punând în valoare valențele tematice și expresive ale volumului „Măștile poetice”....

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Continue Reading

ACTUALITATE

Încep lucrările la un nou tunel pe Autostrada A1 Sibiu-Pitești, secțiunea Boița-Cornetu. Ce spune directorul CNAIR

Published

on

Încep lucrările la un nou tunel pe autostrada a1 sibiu pitești,

Publicitate

Încep lucrările la un nou tunel pe Autostrada A1 Sibiu-Pitești, secțiunea Boița-Cornetu, a anunțat sâmbătă directorul Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), Cristian Pistol, relatează alba24.ro

„Am intrat într-o nouă etapă pe cel mai dificil tronson al Autostrăzii Sibiu-Pitești. Chiar dacă suntem în plină iarnă, asocierea de constructori turci (Mapa-Cengiz) menține un ritm de lucru susținut, activând...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Continue Reading

ACTUALITATE

Botoșani: Un fost magistrat dă în judecată Universitatea București pentru a obține actele de studii ale președintelui

Published

on

tânăr din municipiul botoșani, arestat la domiciliu pentru încălcarea ordinului

Publicitate

O fostă judecătoare din Botoșani a dat în judecată Universitatea București pentru a obține informații despre studiile președintelui Nicușor Dan.

Lăcrămioara Axinte, aflată acum la pensie, a depus, în această săptămână, la Tribunalul Botoșani, instanță la care a activat, o solicitare de comunicare de informații de interes public în baza Legii 544/2001.

Acțiunea în instanță a fost declanșată după ce fostul judecător a fost nemulțumit...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Continue Reading