EVENIMENT
Tânăr vitezoman prins de polițiștii din Gorj. Cu ce viteză circula șoferul prin localitate
Un şofer de 29 de ani a fost prins de poliţişti în timp ce conducea un autoturism cu peste 200 de kilometri la oră pe un sector de drum unde viteza legală este de 70 de kilometri la oră, au anunţat, vineri, reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Gorj.
Potrivit unui comunicat de presă postat pe site-ul instituţiei, poliţiştii din cadrul Serviciului Rutier Gorj au oprit în trafic un tânăr de 29 de ani, din oraşul Rovinari, care a fost înregistrat cu aparatul radar în timp ce conducea un autoturism, pe DN 66 Vârţ, cu o viteză de 208 kilometri la oră, unde limita maximă de viteză este de 70 kilometri la oră.
Poliţiştii au luat măsura suspendării dreptului de a conduce al acestuia pe o perioadă de trei luni şi i-au aplicat o sancţiune contravenţională de 1.305 lei, conform OUG 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice. AGERPRES
EVENIMENT
Flavia Groșan, medicul cunoscut pentru teoriile conspirației pe care le susținea, a decedat
Flavia Groșan, medicul pneumolog, antivaccinistă și care a susținut că în spitalele din România, în timpul pandemiei de COVID-19, pacienții erau uciși de medici, a decedat.
Anul acesta, în luna august, a scris pe Facebook că persoanele nevaccinate împotriva Covid s-ar putea îmbolnăvi dacă au relații intime cu persoane vaccinate.
Acesta era grav bolnavă, iar în ultima lună a fost internată la terapie intensivă. Groșan, medicul din Oradea a decedat miercuri, 19…
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
Ce mai sărbătorește Compania de Apă Someș: Ziua Mondială a Toaletei. ”Accesul la toaletă nu e un lux”
Cu ocazia Zilei Mondiale a Toaletei, marcată anual în data de 19 noiembrie, sub egida ONU, Compania de Apă Someș din Cluj-Napoca atrage atenția asupra unui adevăr simplu, dar esențial: indiferent cât de mult se schimbă lumea, oamenii vor avea întotdeauna nevoie de acces la toalete sigure și funcționale.
În 2025, tema globală „Vom avea întotdeauna nevoie de toaletă” (We’ll Always Need the Toilet)…
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
Fragedo de la Transavia, desemnat pentru al șaptelea an consecutiv cea mai de încredere marcă de carne din Romania
Pentru părinți, fiecare masă oferită copilului este un moment de conectare, grijă și siguranță. Este una dintre cele mai simple, dar și mai profunde forme de iubire. Iar responsabilitatea de a pune pe masă ceva în care ai deplină încredere este și esența care a construit, în timp, legătura dintre familiile din România și brandul Fragedo de la Transavia.
Astăzi, această încredere primește o nouă recunoaștere publică: Forbes România desemnează Fragedo drept „#1 Brand…
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
CSM respinge noua variantă propusă de coaliția de guvernare, pentru pensiile magistraților
Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) respinge noua variantă propusă de guvern pentru pensiile magistraților. Este vorba despre decizia coaliției de guvernare care propune ca pensia magistraților să fie 70% din salariul câștigat, iar perioada de tranziție să fie de 15 ani.
Claudiu Sandu, vicepreședintele CSM, a făcut o serie de declarații, la digi24.ro, legate de varianta propusă de coaliție. „Noi am spus 65% din brut la fel ca toate celelalte categorii de funcționari care…
Citește mai mult pe Alba24.ro


