Connect with us

ACTUALITATE

Șoferi beți pe drumurile din Cluj de Revelion. Polițiștii au fost prompți și le-au deschis dosare penale

Publicat

actiune 28.11.2020 2 e1606641900238.jpeg

Trei șoferi s-au ales cu dosare penale la Cluj după ce au băut și s-au urcat la volan de Anul Nou.

Primul a fost depistat în trafic de polițiștii din Dej în 31 decembrie. Este vorba de un bărbat de 40 de ani, din județul Sălaj, care a fost oprit de polițiști în timp ce se deplasa pe strada Bistriței din Dej, aflându-se sub influența alcoolului.

Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând o concentrație în valoare de 0,63 mg/l alcool pur în aerul expirat, fiind condus la spital în vederea recoltării probelor biologice.

Cercetările în acest caz continuă sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, faptă prevăzută și pedepsită de Codul penal.

La 1 ianuarie, polițiștii rutieri din Huedin au depistat un conducător auto în vârstă de 44 de ani, în timp ce se deplasa cu autoturismul pe raza orașului, aflându-se sub influența băuturilor alcoolice.

Bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest, care a indicat o îmbibație alcoolică de 0,91 mg/l alcool pur în aerul expirat, astfel că acesta a fost condus la spital pentru a-i fi recoltate mostre biologice în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.

Cercetările sunt continuate și în acest caz sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

Tot în prima zi din an, polițiștii din cadrul Secției 6 Rurală Florești au depistat un conducător auto în vârstă de 24 de ani, în timp ce se deplasa pe DJ 107 N, aflându-se sub influența băuturilor alcoolice.

În fapt, polițiștii din cadrul Posturilor de Poliție Măguri-Răcătău și Gilău, în baza unei sesizări primite,...

Vezi mai mult pe Cluj24.ro

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *





Urmăriți Romania24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul:


ACTUALITATE

Raed Arafat: A venit momentul ca parlamentarii să limiteze accesul celor sub 15-16 ani la rețelele de socializare

Publicat

raed arafat: a venit momentul ca parlamentarii să limiteze accesul

Publicitate

Secretarul de stat în Ministerul de Interne Raed Arafat, șef al Departamentului pentru Situații de Urgență (DSU), consideră că rețelele de socializare reprezintă risc ridicat pentru copii și adolescenți și spune că ar fi momentul ca parlamentarii să își asume responsabilitatea de a iniția un cadru legislativ care să limiteze accesul celor sub 15-16 ani la aceste platforme online, relatează agerpres.ro.

Într-o postare făcută, sâmbătă, pe...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Botoșani, centru al excelenței educaționale în 2026: Județul va găzdui mai multe olimpiade naționale

Publicat

de ce nu sunt plătiți profesorii pentru simulările examenelor naționale

Publicitate

În anul școlar 2025–2026, județul Botoșani vrea să confirme statutul de reper educațional la nivel național, urmând să găzduiască, mai multe etape naționale ale unor olimpiade școlare de prestigiu.

Anunțul a fost făcut de inspectorul școlar general al Inspectoratul Școlar Județean Botoșani, Bogdan Suruciuc, care a subliniat că instituția pe care o conduce susține performanța școlară și promovează constant excelența ca pilon...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Codul Galben de ger, prelungit în județul Botoșani. Temperaturile pot coborî până la –20 de grade

Publicat

codul galben de ger, prelungit în județul botoșani. temperaturile pot

Publicitate

Meteorologii au actualizat prognoza și au decis prelungirea Codului Galben de ger pentru județul Botoșani, avertizarea fiind valabilă până marți, la ora 10:00. Potrivit specialiștilor, temperaturile minime vor coborî până la –20 de grade Celsius, iar maximele diurne se vor menține negative, cu valori cuprinse între –8 și –10 grade, menținând gerul persistent inclusiv pe timpul zilei.

În acest context, pentru a gestiona operativ eventualele...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Intervenție de urgență pe DN 29A, între Darabani și Păltiniș. Drumarii acționează din cauza ghețușului și a zloatei

Publicat

intervenție de urgență pe dn 29a, între darabani și păltiniș.

Publicitate

Lucrătorii Secția Drumuri Naționale Botoșani intervin în aceste momente pentru asigurarea circulației rutiere pe DN 29A, la kilometrul 79–80, pe sectorul de drum dintre Darabani și Păltiniș.

Intervenția a fost necesară după ce, pe fondul temperaturilor extrem de scăzute, dispozitivul de scurgere a apelor și canalul podețului din zonă s-au colmatat. În urma acestui fenomen, pe partea carosabilă s-au acumulat cantități semnificative de zloată...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe