Razia de ieri a polițiștilor, care s-a desfășurat în municipiul Botoșani, în intervalul 07:00 – 09:00 și au avut ca scop prevenirea și combaterea principalelor cauze generatoare de accidente rutiere, s-a terminat cu zeci de amenzi aplicate șoferilor indisciplinați.
La nivelul municipiului Botoșani, principala cauză de producere a accidentelor cu victime, este neacordarea priorității de trecere persoanelor care au acest drept.
În cadrul activităților desfășurate, au fost legitimate peste 130 de persoane și controlate 104 autovehicule, iar în urma neregulilor constatate au fost aplicate 56 de sancțiuni contravenționale în valoare de peste 13.000 de lei, după cum urmează:
*pentru nerespectarea regimului legal de viteza – 7
*pentru neacordarea priorității se trecere pietonilor -4
*pentru depășiri neregulamentare – 2
*pentru abateri comise de pietoni- 4
*alte abateri – 39
De asemenea, au fost reținute 7 permise de conducere și 2 certificate de înmatriculare înmatriculare.
Lucrările de modernizare și extindere a Secției de Oncologie din cadrul Spitalului Județean de Urgență „Mavromati” din Botoșani au fost reluate, marcând un moment așteptat de pacienți, medici și familiile celor care depind de serviciile medicale oferite aici.
Proiectul, finanțat de Compania Națională de Investiții, vizează reabilitarea completă a spațiilor existente, dar și reconfigurarea acestora astfel încât actul medical să se...
Angajatorii din Spaţiul Economic European oferă, prin intermediul reţelei EURES România un total de 250 locuri de muncă vacante la această dată.
Numărul de locuri, ocupațiile și condițiile de acces sunt după cum urmează:
Croația– 15 locuri de muncă vacante pentru manjeră. Curatenia si intretinerea rulotelor si a zonelor comune din cadrul campingului, cat si curatenia si intretinerea camerelor de hotel. Cunostințe de limba engleză nivel A1;
Peste 330 de elevi, cadre didactice și personal auxiliar de la Școala Gimnazială nr. 1 Dobârceni și Liceul Teoretic „Anastasie Bașotă” Pomârla au fost evacuați, în ultimele zile, în cadrul unor exerciții de simulare a unui cutremur.
Conform scenariului, seismul s-a produs în timpul orelor de curs. Cu acest prilej, cadrele didactice și elevii au simulat toți pașii care trebuie urmați în cazul producerii unui astfel de eveniment, pentru a fi în...
Inspectorii Registrului Auto Român (RAR) au verificat tehnic, în anul 2025, 1.895 de vehicule în județul Suceava, dintre care 41,1% au fost identificate cu neconformități tehnice sau legate de documente, iar 108 (5,7%) prezentau pericol iminent de accident. Aceste rezultate fac parte din controalele naționale desfășurate de RAR, care au vizat peste 92.000 de vehicule la nivel țării și au scos în evidență probleme majore la sistemele esențiale de...